Investiții financiare în România

1. Influenţa factorilor psihologici şi decizia de investire

Repertoriul clasic al finanţelor, deşi consideră parţial tendinţa comportamentală omiprezentă spre obţinerea profitului, presupune restricţii: ca evaluarea activelor financiare se poate modela izolat, fără a lua în considerare care este comportamentul agenţilor economici faţă de decizia financiară cu privire la aceste active. În abordarea finanţelor comportamentale, portofoliul eficient nu este cel care optimizează relaţia între deviaţia standard şi rentabilitate, ci este cel care administrează şi acomodează cel mai bine obiectivele investiţionale ale clientului.

Managementul riscului se bazează, în principal, pe urmărirea acestor obiective individuale, iar riscul se măsoară prin eşecul atingerii acestora. Managementul eficient reuşeşte o cuplare optimă între obiectiv şi strategie, iar soluţiile investiţionale se bazează pe potrivirea fiecărui obiectiv cu strategia corespunzătoare şi nu pe construcţia unui portofoliu generalist, centrat singular doar pe optimizarea deviaţiei standard în raport cu randamentul. Pentru a menţine consistenţa şi consecvenţa, soluţia investiţională trebuie reevaluată în mod continuu şi modificată, de fiecare dată când apar circumstanţe sau obiective investiţionale noi. Astfel, investitorul va avea mai multă încredere în strategia investiţională propusă care este astfel, în mod explicit, aliniată scopurilor sale personale, directe şi măsurabile. Evident, această claritate şi comfort decizional nu pot scăpa investitorul de dezamăgiri, atunci când piaţa va evolua negativ sau când teama sau reacţia grabită la vânzare sau cumpărare pot avea efecte detrimentale randamentului, respectiv atingerii obiectivelor investiţionale pe un termen mai îndelungat.

Obiectivele investiţionale ale unui individ se leagă, în principal, de nevoia de a atinge sau menţine un anumit nivel de trai sau stil de viaţă, de transferurile de avere şi, în final, de acţiuni caritabile, care să aducă recunoştinta celorlalţi şi a comunităţii sociale. Când aceste scopuri investiţionale nu sunt atinse, cel mai uşor este de dat vina pe evoluţia portofoliului investiţional înspre atingerea obiectivelor, în orice tip de evoluţie bursieră. Punctul de divergenţă se situează între perspectiva finanţelor standard, care măsoară obiectivul investiţional în termeni statistici, de tipul deviaţiei standard, a raportului Sharpe sau a randamentului obtenabil şi cea a finanţelor comportamentale, care defineşte obiectivul în termeni de psihologie umană, obiective emoţionale şi de comfort afectiv.

În abordarea clasică, toleranţa la risc a investitorului este estimată pentru întreg portofoliul, iar administrarea acesteia se face ca un singur obiectiv investiţional. În schimb, finanţele comportamentale consideră, în primul rând, preferinţele individuale ale investitorului şi susţine alternativa că mai bine s-ar putea folosi strategii investiţionale specifice, corespunzătoare obiectivelor diferite pe care le poate avea o persoană, din punct de vedere financiar. Individul nu evaluează performanţele investiţionale în termeni de randament şi deviaţie standard anuală, ci de modul în care evoluţia portofoliului a urmat, de-a lungul a mai multor perioade şi sub evenimente nonprevizibile, aşteptarile sale în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor financiare personale.

Administrarea unui portofoliu individual implică trei tipuri de abordări ale strategiei investiţionale:

- Strategia pasivă. În cadrul acestei abordări, estimările despre evoluţia pieţei de capital şi modificările ulterioare nu au impact asupra compoziţiei portofoliului, construit după un indice sau un mix relevant de active financiare.