Lucrare practică OTP Bank

INTRODUCERE

Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor temporară în desfăşurarea de activităţi economice eficiente.

Prin activitatea pe care o desfăşoară, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unităţile care resimt nevoi temporare suplimentare, băncile îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acţiunea anumitor fenomene, în funcţie de obiectivele urmărite a se realiza.

În economia contemporană creditele acordate de bănci s-au diversificat foarte mult. În plus concurenţa acerbă dintre bănci şi dintre acestea şi alte instituţii financiare nebancare ridică probleme legate de atragerea de noi clienţi şi de păstrarea celor existenţi.

Creditul acordat populaţiei a constituit segmentul cel mai dinamic al creditului neguvernamental. Creşterea extrem de rapidă a creditelor acordate populaţiei a avut consecinţe pozitive asupra sistemului bancar românesc. Creşterea a fost facilitată de extinderea cererii populaţiei pentru creditele imobiliare şi de consum, de diversificarea ofertelor şi creşterea atractivităţii produselor bancare şi nu în ultimul rând, de aprecierea monedei naţionale.

Acordarea de credite, care presupune implicit şi asumarea unor riscuri, este completată de alte categorii de activităţi care sunt adiacente, anterioare şi ulterioare procesului de creditare. Asumarea controlată a riscurilor de către bănci este esenţa principiului prudenţei bancare, care trebuie să guverneze activitatea oricărei instituţii financiare.

Activitatea de creditare trebuie realizată ţinând cont de principiul prudenţei bancare şi de următoarele obiective:

1. Împrumuturile trebuie făcute pe baze solide şi având ca obiectiv colectarea sumelor contractuale.

2. Fondurile trebuie investite profitabil în beneficiul acţionarilor şi cu protecţia deponenţilor.

3. Banca trebuie să acorde credite conform nevoilor legitime ale comunităţii pe care o deserveşte.

Orice afacere presupune un risc, iar riscul băncii ca intermediar se materializează în existenţa creditelor neperformante.

Acordarea creditelor trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea şi diversificarea portofoliului de credite, poate obţine profit suplimentar, cât şi pentru clienţi, care pe seama creditelor pot să-şi dezvolte afacerile, să obţină profit şi, pe această bază, să ramburseze împrumuturile şi să-şi achite dobânzile.

Am ales această temă ţinând cont de faptul că economia de piaţă nu poate funcţiona fără credite, banca urmărind să asigure, prin intermediul creditului, echilibrul economic general.

1. CREDITUL IN ECONOMIE

1.1. Conceptul de credit

Apariţia creditului a depins de un anumit stadiu de dezvoltare a schimbului, când vânzătorul preda valori de întrebuinţare în schimbul unei promisiuni că va primi cândva o valoare. Acest fapt constituie o vânzare pe credit. Sub aspect economic creditul constă, deci, în cedarea unor valori de întrebuinţare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor.

În esenţă, creditul reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. Deci, creditul este o „relaţie bănească ce apare în legătură cu acordarea de împrumuturi unor pesoane juridice sau fizice, care urmează a se rambursa ulterior, la scadenţă” .

Termenul de credit vine din limba latină, de la creditum, participiul trecut al verbului credere, semnificând încrederea celui care dă unei persoane anumite bunuri, lucrări sau servicii, că va primi în schimb valori corespunzătoare. În limba română cuvântul credit a pătruns în secolul al XVIII-lea, preluat din limba franceză prin cuvântul “credit”.

Operaţiunea de acordare a creditului exprimă o conexiune directă între producător şi consumator, între ofertă şi cerere şi între cei doi agenţi economici reprezentativi ai economiei: furnizorul şi beneficiarul, această relaţie dintre cei doi parteneri definind întreaga relaţie a procesului de creditare

Sub alt aspect, creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia nu-i poate face faţă moneda lichidă, în această perspectivă creditul reprezentând o pârghie a desfăşurării oricărui proces economic. La nivelul agentului economic se constată că pe lângă capitalul propriu acesta contractează şi împrumuturi, în particular bancare, sub forma creditului.

În literatura de specialitate, conceptul de credit este abordat din două puncte de vedere, şi anume:

• unul juridic, potrivit căruia creditul exprimă o convenţie între creditor şi debitor care serveşte procesul de producţie şi de circulaţie a mărfurilor;

• unul economic, conform căruia creditul exprimă relaţii de repartiţie a unei părţi din venitul naţional în vederea satisfacerii unor anumite nevoi de capital.

Din punct de vedere economic procesul de creditare este intrinsec legat de procesul de economisire, acesta din urma fiind realizat atat de agenții economici cu resurse suplimentare , cat si de gospodarii.

Ca orice proces, creditarea porneste de la cei care dispun de resurse banesti temporare ("unitati care economisesc") si le distribuie celor care au nevoie temporara de respectivele resurse ("unitati cu deficit de resurse financiare" - alte firme, gospodarii si stat).

Intalnirea celor ce dispun de fonduri cu cei care au nevoie de fonduri se realizează pe piaţa financiara. Procesul de creditare nu se poate desfasura in absenta unor piete de fonduri eficiente a caror rol de baza este de a permite intalnirea cererii cu oferta.

Lărgirea producţiei, către care tinde orice manager, crearea condiţiilor pentru a rezista proceselor concurenţiale şi obţinerea unui profit care să-i asigure desfăşurarea normală a activităţii sunt de neconceput fără existenţa creditului.

Prin urmare , termenul de credit are numeroase sensuri economice, fiind utilizat deopotrivă în activitatea comercială, bancară, în contabilitate, cât şi în relaţiile cotidiene, nu numai economice, dintre oameni. Desigur, cea mai largă utilizare a creditului aparţine însă domeniului financiar-bancar şi comercial.

Creditul bancar presupune acordarea de credite sub formă bănească, constând în punerea la dispoziţia unui debitor a unui anumit capital pentru un timp delimitat, cu promisiunea acestuia de a restitui capitalul la expirarea termenului şi de a plăti dobânda aferentă.

Tehnologia bancară este fundamentală pentru îmbunătăţirea activităţii de creditare, oferind posibilităţi de diversificare şi modernizare a modalităţilor de acordare-rambursare-garantare, în scopul acordării ofertei de produse de credit cu solicitările şi necesităţile clienţilor. Din punct de vedere al solicitanţilor, activitatea de creditare se adresează persoanelor juridice, pentru care nivelul creditelor este mai ridicat şi riscul bancar este mai mare, şi persoanele fizice, pentru care împrumuturile sunt mai mici şi riscurile mai reduse.

Creditul bancar joacă un rol esenţial în cadrul economiei, concretizat în:

- mobilizează resursele băneşti disponibile la un moment dat în economie, redistribuindu-le;

- sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului, punând în mişcare forţe economice latente şi contribuind la creşterea avuţiei reale a societăţii;

- diminuează iniţiativele nerentabile, păguboase;

- asigură transformarea economiilor în investiţii, fiind un important factor al creşterii economice;

- promovează relaţiile economice internaţionale (comerţul exterior);

- contribuie la stăvilirea fenomenului inflaţionist prin reglarea ratei dobânzii şi la asigurarea stabilităţii preţurilor, reglând dimensiunile cererii şi ofertei de mărfuri;

- contribuie la creşterea vitezei de rotaţie a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea permanentă a fondurilor.

Pentru majoritatea angajaţilor din băncile comerciale, creditarea reprezintă sufletul activităţii bancare. Creditele sunt principalele active ale unei bănci şi generează cea mai mare parte a veniturilor din exploatare. Ofiţerii de credit sunt printre cei mai importanţi salariaţi ai băncii, în timp ce politicile de creditare influenţează ritmul creşterii economice la nivel local şi naţional şi tipul de activităţi ce se dezvoltă.