Managementul activelor și pasivelor bancare. optimizarea performanțelor bancare la BCR

SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ACTUAL

I.1. ROLUL SISTEMULUI BANCAR ÎN ECONOMIE

Metamorfoza sistemului bancar românesc de la structura rigidă ce îl caracteriza înainte de anul 1989 la situaţia actuală în care predomină legile concurenţei iar reglementările ce au căpătat un caracter extrem de mobil, fapt ce constituie atât o premisă a evoluţiei sistemului bancar şi a sistemului financiar în general, cât şi o cale de apariţie a unor fenomene contradictorii şi uneori nedorite cum ar fi falimentele, cazurile de bancrută etc, se înscrie în procesul general de transformare a sistemului economic românesc de la statutul de economie hipercentralizată la economia concurenţială, de piaţă. Procesul nu se concretizează numai în dezvoltarea noilor instituţii financiar bancare şi aplicarea strategiilor de tranziţie de la o bancă unică ce monopoliza direct sau indirect toate domeniile bancare ale României la sistemul bancar actual definit de prezenţa unei coordonări a băncii centrale şi de apariţia unui număr tot mai mare de bănci comerciale ce acţionează pe o piaţă încă insuficient reglementată.

Structura sistemului bancar românesc în perioada de dinainte de anul 1990 era similară cu cea din celelalte economii centralizate. Banca Naţională a României combina funcţiile unei bănci centrale cu unele din funcţiile unei bănci comerciale. împreună cu alte instituţii de stat, ea coordona sistemul de creditare şi sistemul de transfer în economie şi monitoriza mişcările de numerar. Ea organiza sistemul de garantare a creditelor pe termen scurt pe baza planurilor aprobate şi furniza creditele către întreprinderi şi organizaţii economice. Cele patru bănci specializate ( pentru investiţii - Banca de Investiţii, pentru activitatea financiară externă - Banca Română de Comerţ Exterior, pentru agricultură şi industriile conexe - Banca Agricolă, pentru populaţie CEC) aveau conturi la Banca Naţională a României şi primeau la nevoie credite pentru suplimentarea resurselor, cu excepţia CEC care redepunea banii populaţiei la Banca Naţională a României, activitatea de creditare a acesteia fiind extrem de redusă. Principalele obiective ale politicii monetare şi de creditare a Băncii Naţionale a României se concretizau în:

• asigurarea furnizării de credite la întreprinderile ce solicitau mijloace suplimentare de finanţare, în vederea realizării obiectivelor proprii;

• furnizarea lichidităţilor necesare în economie, în concordanţă cu cantitatea de bunuri materiale existente.

Descentralizarea sistemului bancar a avut loc prin apariţia primelor reglementări specifice acestuia privind separarea atribuţiilor Băncii Naţionale a României şi legiferarea băncilor comerciale stau la baza transformărilor are ce au avut loc în sistemul bancar. Acest sector este încă dominat de vechile bănci specializate, deşi există o puternică tendinţă de erodare a orientărilor spre domenii specifice ale activităţii bancare şi o adoptare a unor bănci universale. Băncile noi încearcă să pătrundă treptat în sistem construindu-şi încet încet poziţii relativ stabile pe piaţa bancară românească. Au pătruns pe piaţă băncile străine ce se adresează afacerilor profitabile ale agenţilor economici din România şi constituie un puternic factor concurenţial ce stimulează băncile româneşti în dezvoltarea şi modernizarea activităţilor proprii.

Transformarea sistemului bancar se află încă într-un stadiu incipient, suficient totuşi pentru a plasa acest subsistem al economiei pe una din principalele poziţii în evoluţia restructurării. Un ritm rapid al schimbărilor şi îmbunătăţirea substanţială a performanţei bancare sunt premise pentru o mobilizare mai eficientă a resurselor şi alocarea fondurilor pentru relansarea economică.

I.2. ROLUL ŞI FUNCŢIILE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

Rolul şi funcţiile Băncii Naţionale a României ca bancă centrală sunt cuprinse în Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 privind statutul acesteia, modificată prin O.U.G. nr.99/2006 care arată că "Banca Naţională a României formulează şi conduce politicile monetare şi de creditare în cadrul creat de politica monetară şi financiară a ţării, cu scopul menţinerii stabilităţii monedei naţionale". În vederea realizării acestui scop, BNR determină masa monetară din economie, conduce politica de schimb valutar şi supraveghează băncile comerciale. Toate acestea sunt realizate evident în contextul dezvoltării condiţiilor normale pentru încurajarea şi susţinerea creşterii economice.

Principala sarcină a băncii centrale este, aşa cum rezultă din cele de mai sus, aplicarea politicii monetare şi de credit. Totodată, legislaţia stipulează că Banca Naţională a României elaborează politica monetare şi de credit pe care urmează să o aplice. Astfel,reglementările privind organizarea şi funcţionarea BNR au conferit principalei autorităţi monetare a ţării un rol major şi o largă sferă de acţiune, permiţându-i să-şi adapteze modalităţile concrete de lucru la necesităţile în continuă schimbare ale economiei, fără intervenţia permanentă a legiuitorului. Cadrul juridic actual în care îşi desfăşoară activitatea Banca Naţională a României este structurat pe trei categorii complementare de reglementări şi anume:

a) organizarea internă a băncii;

b) atribuţiile şi sarcinile sale;

c) operaţiunile pe care le efectuează şi instrumentele create şi folosite în relaţiile cu celelalte bănci din sistem.

Independenţa băncii centrale a fost subiectul multor discuţii în ultimii ani. Într-o democraţie, există întotdeauna un conflict între nevoia de responsabilitate a instituţiilor publice şi necesitatea de a le izola de presiunile politice pe termen scurt. Motivaţia unei asemenea" abordări este că o independenţă politică a băncii centrale aduce cu sine rate ale inflaţiei relativ scăzute şi stabile. În Uniunea Europeană, tratatul de la Maastricht prevedea existenţa unei singure bănci centrale europene. Aceasta este independentă politic şi este împuternicită să stabilească politica monetară pentru toate ţările membre, principalul său obiectiv fiind limitarea inflaţiei şi protejarea valorii monedei unice europene. Mai multe ţări exterioare Uniunii Europene, cum ar fi Canada, Noua Zeelandă au îndrumat băncile centrale să facă din controlul inflaţiei principalul obiectiv iar în Statele Unite ale Americii banca centrală are deja statutul de independenţă ce îi conferă atribuţiile asigurării politicii monetare confederate.