Managementul Costurilor Bancare

Cap. 1. Eficientizarea costurilor bancare

În condiţiile globalizării economice este unanim recunoscut faptul că un sistem bancar sănătos are la bază bănci profitabile şi capitalizate în mod adecvat. Profitabilitatea băncilor, fiind un indicator relevant al poziţiei competitive pe pieţele bancare şi al calităţii echipei manageriale a acestora.

Veniturile şi costurile bancare reprezintă o sursă cheie de informaţii în ceea ce priveşte profitabilitatea unei bănci, în toată lumea dar şi, într-un mediu bancar dificil cum este cel al României, toată atenţia fiind îndreptată asupra costurilor şi posibilelor reduceri ale acestora.

Optimizarea raportului dintre veniturile şi costurile băncii, reprezintă obiectivul esenţial al managementului bancar, având influenţă directă asupra profitului bancar, constituind o latură importantă a evoluţiei performanţelor bancare.

1.1. Tipuri de costuri prezente în activitatea bancară

În cadrul desfăşurării activităţilor lor, băncile suportă două categorii de costuri:

• costul resurselor;

• costul de funcţionare, distribuire şi recuperare a disponibilităţilor.

Costul resurselor constă în plata dobânzilor bonificate. Nivelul dobânzii este influenţat pe de o parte de cererea şi oferta de pe piaţă ,iar pe de altă parte de orientările de politică monetară şi de credit. Există însă şi alte elemente ce influenţează dobânda de pe piaţă :

• taxa scontului;

• nivelul dobânzilor de valorificare a diferitelor disponibilităţi;

• nivelul dobânzilor practicate în exteriorul ţării;

• evoluţia puterii de cumpărare a monedei;

• gradul de eroziune a capitalurilor băneşti;

• gradul de dezvoltare şi stabilitate economică.

Costul de funcţionare are o structură specifică în care se includ:

a) cheltuielile de personal, sub forma salariilor şi altor drepturi asimilate deţin cea mai mare pondere în cadrul costurilor de funcţionare. Personalul băncilor este divers, complex (pe lângă desfăşurarea activităţilor specifice, acesta poate oferi şi servicii de consultanţă şi îndrumare) şi necesită o foarte bună pregatire (mai ales în domeniul utilizării tehnicilor informatice moderne care au monopolizat activitatea bancară). În structura personalului bancar, cea mai mare pondere o ocupă şefii de compartimente (53,8%), urmează funcţionarii (30%), apoi cadrele de conducere (15,6%). Aceste proporţii explică de ce salariile din sectorul bancar sunt atât de mari.

b) cheltuielile generale şi de amortizare nu ocupă un procentaj ridicat în totalul cheltuielilor băncii, dar se caracterizează prin permanenţa lor la nivelul fiecărei bănci. Dezvoltarea permanentă a reţelei bancare, apariţia de noi echipamente performante necesare desfăşurării activităţii (terminale de plăţi electronice şi reţelele aferente), nevoia pentru securitatea casieriilor şi a tezaurelor, acestea sunt numai câteva dintre elementele care generează cheltuielile generale şi de amortizare.

c) rezervele. La nivel internaţional, se observă tendinţa ca rezervele băncilor să fie folosite, devenind o cheltuială, pentru a acoperi riscul generat de operaţiunile de credit transformate în creanţe nerecuperabile.

d) printre impozitele şi taxele cuprinse în costurile bancare se includ: impozit pe profit, impozite asupra salariilor personalului, taxa asupra volumului creditelor ce se include direct în dobânzile percepute de la clienţi, taxa asupra valorii adăugate, care se aplică numai asupra serviciilor prestate ca atare (comisioane).

Băncile au început să-şi reducă costurile de funcţionare şi de a-şi creşte profitabilitatea, încă de la începutul anului 1985, toate acestea din teama de a nu fi necompetitive.