Managementul riscului de creditare - Banca ING

CAPITOLUL 1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDITARE

1.1. Riscul de creditare și factori generatori ai acestuia

Banca Naţională a României definește riscul de creditare ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, ca și urmare a neîndeplinirii de către contrapartidă a obligaţiilor contractuale.

Potrivit Acordului Basel II, riscul de creditare reprezintă pierderea potenţială pe care o poate suferi o bancă dacă un client debitor, denumit contrapartidă, nu îşi îndeplineşte obligaţiile privind atât plata dobânzilor, cât şi rambursarea principalului, conform contractului de creditare.

În „Management financiar-bancar”, Untaru Florin oferă o definiție mai scurtă pentru riscul de creditare, acesta exprimând „posibilitatea ca debitorii băncii să nu își onoreze obligațiile la scadență.”

În literatura de specialitate, riscul de credit este considerat şi risc de bază sau risc al calităţii activelor. Acesta reprezintă cel mai mare important risc asociat activităţii bancare, fiind principala cauză a falimentelor bancare. El apare din posibilitatea ca acele contracte de credit acordate de bancă să nu fie rambursate fie parţial, fie integral. Efectul său este măsurat prin intermediul costului de înlocuire al fluxurilor financiare care s-ar fi produs în cazul în care contrapartida şi-ar fi îndeplinit obligaţiile.

Riscul de creditare are două componente principale , și anume:

- riscul de intrare în incapacitate de plată a contrapartidei sau de faliment;

- riscul de majore a spread-ului.

Riscul de faliment reprezintă riscul ca debitorul să nu dorească sau să fie în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, și anume plata dobânzii şi rambursarea principalului, fie parţial, fie total.

Riscul de spread este riscul ca valoarea de piaţă a instrumentului de credit să se reducă ca urmare a modificărilor intervenite în bonitatea debitorului, ceea ce conduce la creşterea primei de risc.

Riscul de creditare poate fi generat de două categorii de surse , și anume:

1. Riscul de intrare în incapacitate de plată a debitorului: reprezintă posibilitatea ca o contrapartidă să nu îşi poată onora parţial sau total obligaţiile contractuale sau probabilitatea de a intra în incapacitate de plată combinată cu pierderea în condiţiile intrării în incapacitate de plată a contrapartidei şi riscul de înrăutăţire a ratingului debitorului;

2. Riscul de piaţă care afectează valoarea de piaţă a unei obligaţii, fiin denumită şi expunere la risc de credit.

Obiectivul principal al activităţii bancare este reprezentat de acordarea de credite în condiţii de reducere la maxim a expunerii față de riscuri şi de asigurare a unei profitabilităţi adecvate. Prin desfăşurarea activităţii de creditare, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate băncile îşi asumă riscuri. Atunci când unii dintre debitori nu îşi onorează obligaţiile, băncile înregistrează în mod sigur pierderi la nivelul portofoliului de credite. Însă, indiferent de nivelul riscurilor asumate, pierderile la nivelul portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operaţiile de creditare sunt organizate şi gestionate cu profesionalism. Din perspectiva aceasta, cea mai importantă funcţie a managementului bancar este reprezentată de controlul calităţii portofoliului de credite.

Printre principalii factori generatori de risc de creditare se numără:

- neatenţia în ceea ce privește formularea normelor de creditare;

- prezenţa unor condiţii de creditare prea generoase, coroborată cu lipsa unor norme de creditare clare;

- nerespectarea normelor interne de creditare de către personalul băncii;

- concentrarea peste un anumit nivel a creditelor pe anumite pieţe;

- creşterea excesivă a valorii portofoliului de credite, peste capacitatea băncii de a gestiona şi acoperi riscurile;

- inexistenţa unor procese/sisteme sau existenţa unor procese/sisteme defectuoase de identificare a creditelor neperformante sau cu diferite probleme;

- creditarea preferenţială sub condiţiile de piaţă.

Pentru eliminarea sau diminuarea pierderilor de la nivelul portofoliului de credite cauzate de apariţia acestor factori, instituțiile bancare trebuie să conceapă şi să implementeze politici de creditare performante care să fie respectate de către personal. Astfel, este necesară existența unui feedback permanent prin care conducerea instituției bancare să fie informată despre eficacitatea produsului de control al calităţii creditelor, pentru detectarea și corectarea din timp, în limita posibilităților, a celor cu probleme.