Mecanisme de Decizie în UE

Capitolul 1. Procedurile decizionale

La crearea Comunităţii Europene, exista o singură procedură, cea de consultare. Reformele realizate asupra tratelor au dat naştere la noi proceduri şi au variat aria de aplicare a acestora. Astfel, prin Actul Unic din 1987 se introduceau procedurile de aviz conform şi cooperare. Tratatul de la Maastricht, din 1992, a creat procedura de codecizie şi a extins aria de aplicabilitate a procedurii de aviz conform. Tratatul de la Amsterdam, din 1997 a reformat procedura de codecizie şi a crescut aria de aplicare a acesteia. Tratatul de la Nisa, din 2001 a extins şi mai mult aria de aplicare a acestei proceduri. Ultimul tratat, cel de la Lisabona din 2007, prevede şi el o extindere a ariei de aplicabilitate a procedurii de codecizie.

Tabel nr.1. Principalele proceduri legislative şi frecvenţa lor

Procedură 2003 2004 2005 2006 Total (%)

Consultare 161 135 139 120 555 55

Codecizie 114 75 89 112 390 39

Aviz conform 23 26 12 5 66 6

Total 298 236 240 237 1011 100

Sursă: Varela, Diego, Guvernarea Uniunii Europene, Ed. Institutul European, Iaşi, 2008, pg. 57

În procedura de consultare, care în perioada 2003-2006 încă reprezenta mai mult de jumătate din legislaţia comunitară, Parlamentul are dreptul să fie consultat. În procedura de aviz conform, care în perioada 2003-2006 reprezenta 6-7% din legislaţie, Parlamentul dispune de drept de veto. În procedura de codecizie, care în perioada 2003-2006 reprezenta 39% din legislaţie tinde să devină principala procedură, mai ales dupa extinderea ariei de aplicabilitate a acesteia prin Tratatul de la Lisabona.

Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene implică în principal instituţiile fundamentale: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Consiliul European, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, Comisia Europeană propune proiecte legislative noi, iar Consiliul UE şi Parlamentul le adoptă.

Principalele proceduri sunt consultarea, avizul conform, codecizia, cooperarea.

1.1. Procedura de codecizie

Procedura de codecizie apare în articolul 251 al Tratatului CE. A fost introdusă de către Tratatul de la Maastricht în 1992 şi simplificată prin Tratatul de la Amsterdam pentru a fi mai eficientă şi mai rapidă şi pentru a creşte gradul de participare a Parlamentului European la procesul legislativ. Prin această procedură, puterea legislativă se împarte în mod egal între Parlament şi Consiliul UE, astfel aceste două instituţii au puterea de a adopta acte împreună.

Dacă Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European nu cad de acord asupra propunerii, legea nu se va aproba. Se pot efectua două citiri succesive ale proiectului de lege de către fiecare instituţie în vederea aprobării, iar dacă nu se ajunge la un acord se poate forma un comitet de conciliere format dintr-un număr egal de reprezentanţi ai ambelor instituţii. După ce s-a ajuns la un acord, textul aprobat se trimite din nou la Parlament şi Consiliu pentru a fi adoptat ca lege. Toate acestea urmăresc rezolvarea diferenţelor dintre Parlament şi Consiliu, colegislatori şi Comisia Europeană. Procedeul de conciliere este întâlnit tot mai rar, deoarece cooperarea dintre instituţii este din ce în ce mai eficientă.

Figura nr.1. Diagrama fluxului în cazul procedurii de codecizie

Sursă: Varela, Diego, Guvernarea Uniunii Europene, Ed. Institutul European, Iaşi, 2008, pg. 65

Pentru ca o lege să fie adoptată, propunerea finală trebuie să primească aprobarea Parlamentului, în caz contrar se menţine status quo-ul. Aşadar această procedură înglobează dreptul de a fi consultat şi dreptul de veto, Parlamentul având o capacitate mai mare de a obţine ceea ce vrea.