Metoda PPBS - metodă modernă de dimensionare a cheltuielilor publice

1 Metoda moderna de dimensionare a cheltuielilor publice-P.P.B.S

1.1 Apartitia P.P.B.S.

Cel mai mare eveniment bugetar de la apariţia metodelor moderne de elaborare a bugetului, P.P.B.S. și-a refăcut apariţia în anii ’80, în SUA. În câţiva ani literatura academică în domeniu a dezvoltat asupra subiectului nenumărate pagini, iar fenomenul P.P.B.S. a atins proporţii monumentale. Dacă prin anii ’70 metoda P.P.B.S. era considerată depășită, totuși după numai un deceniu a reînviat sub variate înfăţișări, captând atenţia și pe plan internaţional. De aceea este util să dezvoltăm acest subiect, pentru a înţelege importanţa și atracţia P.P.B.S., motivele pentru creșterea și căderea rapidă a popularităţii acesteia și , nu în ultimul rând, ce a stat la baza reapariţiei ei.

Din punct de vedere teoretic, P.P.B.S. era senzaţional Părea să combine într-un singur sistem planificarea politicilor pe termen mediu și lung, împreună cu programarea performanţei și a costurilor așteptate pe o perioadă de cinci ani și cu alcătuirea bugetară anuală. Desigur, nici una dintre componentele sistemului nu era nouă. Împletirea acestora împreună într-un sistem unitar era o nouă abordare. Întregul sistem se concentra pe mijloace și costuri alternative de a îndeplini scopurile și obiectivele programelor guvernamentale în lumina unei explicite analize a nevoilor.

Bazându-se pe o serie de instrumente analitice precum analiza sistemelor, analiza costbeneficiu, analiza cost-eficacitate, sistemul promitea să atingă o mai mare raţionalitate și eficienţă în alocarea fondurilor. P.P.B.S. ar fi putut rămâne un proiect ambiţios dacă nu ar fi fost implementat începând cu 1961 de către Departamentul Apărării, sub conducerea secretarului Robert McNamara, fost președinte al Ford Corporation. “A fost prima încercare de a stabili un proces de decizie bazat pe o abordare sistemică pe o scară largă, a unui segment semnificativ al tuturor instituţiilor guvernelor.

Sub aproape toate aspectele, PPBS imita sistemul MacNamara, aducând în plus următoarele concepte:

- Alocarea resurselor pentru îndeplinirea scopurilor și obiectivelor pe baza unei profunde analize economice și programatice;

- Concentrarea deschisă și explicită asupra finalităţilor și obiectivelor programelor guvernamentale pe o perioadă pe termen mediu;

- Cuantificarea obiectivelor, dacă e posibil;

- Compararea costurilor și beneficiilor alternativelor cu obiectivele asupra cărora s-a căzut de acord;

- Analiza selectivă a problemelor bugetare și programatice urgente;

- Dezvoltarea unor indicatori de performanţă pentru a măsura eficienţa și eficacitatea programelor;

- Accentuarea rezultatelor și veniturilor programelor și costul lor total;

- Dezvoltarea unei structuri a programului, cu privire la liniile organizaţionale, ca un cadru de analiză;

- Măsurarea relaţiei dintre resurse și rezultate;

- Evaluarea programelor existente din faza de proiecte;

- Forţarea competiţiei și a schimburilor între programe, referitoare la politicile trecute, pentru a alege cel mai bun program mixt desemnat să atingă obiectivele specifice;

- Expansiunea posibilităţilor de alegere pentru cei care iau deciziile, oferindu-le mai multe opţiuni;

- Specificarea efectelor imediate și a celor pe termen lung ale deciziilor bugetare curente și trecute;

- Alcătuirea unor planuri de viitor și asigurarea unor legături între acestea și bugetele anuale și multianuale;

- Construirea unei baze de date relevante;

- Forţarea unor decizii înainte de alcătuirea bugetului;

- “Cross-walking” între costurile programelor și alocări (reclasificarea costurilor programelor pentru a arăta costurile obiectelor de cheltuieli și costurile unităţilor organizaţionale corespunzătoare).