Modalități de îndatorare pe termen mediu și lung - creditul bancar pe termen mediu și lung și creditul obligatar

Îndatorarea pe termen mediu şi lung se realizează prin următoarele instrumente:

- creditul bancar pe termen mediu şi lung;

- creditul obligatar;

- leasingul.

1. Creditul bancar pe termen mediu şi lung

Acest tip de credit, se acordă, de regulă, de către băncile comerciale pentru un interval de timp cuprins între (1 - 5 ani) cel mediu şi peste 5 ani, dar nu mai mult de 25 ani cel pe termen lung, pe baza unor garanţii temeinice şi a unei documentaţii tehnico-economice bine fundamentate.

Astfel, nevoile de finanţare a investiţiei (creditul pe termen mediu şi lung) se manifestă cu prilejul realizării unui program de investiţii pentru fiecare proiect care implică finanţarea bancară şi se constituie un dosar al cererii de creditare.

Analiza nevoii de finanţare se face în cadrul unui plan de finanţare care cuprinde nevoile şi sursele pentru anii următori. Nevoile de finanţare sunt sprijinite pe credite de mărime şi durată adaptate caracteristicilor şi structurii financiare a firmei. Creditele bancare nu finanţează, în principiu, niciodată 100% proiectele de investiţii. Firma contribuie şi cu alte surse: autofinanţare, împrumuturi obligatare, aportul acţionarilor, etc.

Garanţia este "plasa de siguranţă" a creditorului, în cazul în care debitorul nu poate să îşi plătească datoria în întregime şi la timp.

Există două tipuri principale de garanţie:

- un drept constituit legal în favoarea creditorului privind unul sau mai multe active în posesia sau sub controlul debitorului;

- garanţie din partea unui terţ (girant sau garant) în favoarea debitorului, adică obligaţia legală din partea garantului de a achita datoria creditorului, dacă debitorul nu se achită de datorie.

Valoarea minimă a garanţiilor acceptate de bancă este cel puţin egală cu suma anuităţilor pe care le are de rambursat împrumutatul, adică valoarea creditului obţinut plus dobânda aferentă.

Garanţiile ce pot fi acceptate de bancă se împart în două mari categorii:

- garanţii reale care se prezintă sub forma:

- ipotecii asupra unor:

- bunuri imobile prin definiţie (clădiri, construcţii, terenuri, etc);

- bunuri imobile prin destinaţie (instalaţii fixate în spaţiu, furnale, forje, cuptoare, etc).

Aşadar, ipoteca este o garanţie imobiliară care nu presupune deposedarea celui ce o constituie (debitor sau garant) de bunul adus în garanţie. De menţionat este şi faptul că obiect al ipotecii îl constituie numai bunurile actuale aflate în proprietatea celor care le aduc în garanţie, nu cele viitoare. De asemenea, bunurile imobile aduse în garanţie vor fi asigurate obligatoriu la o societate de asigurări autorizată, agreată de către bancă, drepturile ce s-ar cuveni din despăgubiri debitorului sau garantului urmând a fi cesionate în favoarea băncii.

- gajului asupra unor:

- bunuri mobile fără deposedare (maşini, utilaje, materii prime industriale, produsele solului prinse în rădăcini sau deja culese etc.) aflate în proprietatea debitorului sau garantului, valorificabile pe piaţă;

- bunuri mobile cu deposedare (acţiuni, obligaţiuni, metale şi pietre preţioase, tablouri, sculpturi, bijuterii şi alte asemenea bunuri mobile cu volum mic şi valoare mare), numit şi "amanet", ce presupune reţinerea acestora de către bancă până la achitarea integrală a creditului;

- cesiunii de creanţă ordinară privind drepturi de încasat rezultate din contracte ferme de livrare a produselor către parteneri cu bonitate recunoscută de bancă;

- cesiunii drepturilor de despăgubire din asigurările care constituie o garanţie suplimentară a băncii pentru bunurile ipotecate sau gajate;

- depozite în lei şi în valută. Depozitele constituite, în scopul garantării unui credit, de către debitor sau garant, trebuie să fie create distinct, pe baza unui contract de garanţie, având ca scop exclusiv garantarea creditului;

- poliţe de asigurare a riscului de neplată (riscului financiar) emise de societăţi de asigurare specializate agreate de către bancă.

Garanţiile reale sunt singurele care asigură băncii întâietate în raport cu ceilalţi creditori.

- garanţii personale care constituie angajamentul asumat de către o persoană fizică sau juridică, după caz, prin care acesta se obligă să execute obligaţia debitorului în cazul neexecutării ei de către împrumutat. Acestea se prezintă sub forma:

- fidejusiunii ce constă în aceea că, o terţă persoană, numită fidejusor, care este o persoană solvabilă ce dispune de un patrimoniu acoperitor pentru creditul obţinut, se obligă să garanteze obligaţiile debitorului cu patrimoniul său;

- cauţiunii ce se concretizează, de regulă, într-o scrisoare de garanţie bancară emisă de o bancă sau o instituţie financiară din ţară sau din străinătate.

Importanţa garanţiei personale derivă din faptul că alături de împrumutat este antrenată şi răspunderea unei terţe persoane cu întregul său patrimoniu.