Modelul Liberal de Securitate Socială

Capitolul 1 - Trasături generale ale modelului liberal de securitate socială

1.1. Delimitări conceptuale

În clasificarea lui Esping-Andersen din 1991, conform căreia descrie cele trei viziuni majore ale statului bunăstării, şi anume: modelul liberal, modelul conservator-corporatist şi modelul social-democrat, noţiunea de ,,liberalism", este utilizată cu întelesul european (continental), deci al unei politici de dreapta care promovează sectorul privat, piaţa liberă şi responsabilitatea individuală, corespunzând ,,republicanismului" american şi ,,conservatorismului" britanic, în timp ce conotaţia termenului ,,liberalism" în ţările de limbă engleza este în prezent mai degrabă a unei politici de stânga, cu accente progresiste, egalitariste şi umaniste, corespunzând social-democraţiei europene . A doua precizare importantă legată de terminologie este necesară pentru a clarifica şi utilizarea ,,neo-liberalismului" tot într-o accepţiune de dreapta, non-keynesiană.

Este ştiut faptul că până în anii '60 au existat proiecţii de identificare doctrinară a keynesianismului cu liberalismul social şi cu neo-liberalismul. Ulterior s-a revenit iar neo-liberalismul este înteles tocmai ca o replică viguroasă la principiile economiei politice, ale planificării, redistribuţiei şi intervenţiei de orice fel a statului în economie şi implicit ca o revenire la principiile liberalismului clasic promovat într-un discurs modern şi actualizat de Noua Dreaptă.

Aceste precizări terminologice sunt întotdeauna necesare atunci când se ia în discuţie modelul liberal european în comparaţie cu cel anglo-american, în dorinţa de a risipi o posibilă confuzie. În cazul particular al Marii Britanii, situaţia este şi mai complicată, având în vedere că atât lordul William Henry Beveridge cât şi economistul J.M.Keynes - fondatorii ideologiei statului bunăstării în Europa postbelică, model pe care astazi îl considerăm în analize drept tipic ,,social-democrat" - erau membri ai Partidului Liberal englez .

Referindu-se la acest paradox, ca liberalismul sa nu mai însemne libertăţi şi responsabilităţi individuale, piaţa şi concurenţa liberă, capitalism şi prosperitate prin iniţiativa particulară chiar ,,la el acasa" (în ţările de limbă engleză), adică acolo unde s-a născut şi unde are cea mai adâncă tradiţie, Milton Friedman afirma ,, .... din cauza degenerarii termenului de liberalism, ideile ce s-au format în trecut sub această denumire sunt, în prezent, etichetate drept conservatoare [ ... ], astfel încât liberalismul a căpătat în Statele Unite un înteles cu totul diferit de cel pe care îl avea în secolul XIX sau îl are astăzi pe o mare parte a continentului european [ ... ]. Liberalul secolului XIX privea extinderea libertăţii ca pe cea mai eficientă cale pentru promovarea bunăstării şi egalităţii; liberalul secolului XX priveşte bunăstarea şi egalitatea fie ca premise, fie ca alternative ale libertăţii. În numele bunăstării şi al egalităţii, liberalismul secolului XX a ajuns să favorizeze o reînviere a acelor politici de intervenţie şi de paternalism ale statului, împotriva cărora lupta liberalismul clasic" (Friedman, 1995).

Deci, pentru a încheia acest cadru introductiv, convenim că sensul ,,liberalismului" (acelaşi cu al neo-liberalismului) în cercetarea de faţă este cel anti-keynesian, schiţat de Hayek şi Friedman şi promovat în anii '80 de guvernarea conservatoare Thatcher şi de administraţia republicană Reagan. Acest model este bazat pe statul minimal, selectivitate socială şi exigente economice, pe stimularea performanţelor individuale şi acceptarea diferenţelor rezultate în urma liberei concurenţe de pe piaţă .

1.2. Principiile modelului liberal de securitate socială

Noua dreaptă este una din filosofiile dominante în lumea occidentală. Noua dreaptă este o dezvoltare a vehii drepte, în special a economiei politice a lui Adam Smith. Când partidul conservator a venit la putere în Marea Britanie, în 1979, a început reducerea cheltuielilor destinate socialului. S-a procedat aşa, deoarece în acest mod s-ar regenera profitabilitatea privată, dar şi pentru că reducerea dependenţei publice de furnizarea bunăstării de către stat era o schimbare de principiu. Noua dreaptă a vrut să elibereze unele state de povara impozitelor impuse de principiile social-democratice ale bunăstării. Firdman M. (1995) a susţinut că statul nu ar trebui folosit pentru a îndeplini nici unul dintre obiectivele sociale, indiferent de cât de lăudabile ar fi aceste obiective.