Moneda Euro și Rolul Său în Sistemul Monetar Internațional

Scurt istoric

Denumirea de "euro" a monedei unice europene a fost stabilita in decembrie 1995 la Madrid, intrarea ei in vigoare hotaranduu-se a se face de la 1 ianuarie 1999. Data limita de introducere efectiva in circulatie a monedelor si bancnotelor euro s-a fixat ca fiind 1 iulie 2002. S-au insemnat atunci doua perioade: perioada 1 ianuarie 1999-1 ianuarie 2002, in care se urmarea reprezentarea monedelor nationale ale tarilor participante la UM in exprimari nezecimale pe piata monedei unice euro, aceasta avand numai rol de moneda scripturala; si perioada 1 ianuarie 2002-1 iunie 2002, cand euro a fost introdus pe piata sub forma de monede si bancnote si a coexistat cu monedele nationale ale statelor participante. De la 1 iulie 2002, euro a devenit moneda unica legata pe teritoriul Euroland.

Drumul euro s-a dovedit destul de sinuos si cu multe opriri. In 1996, la Dublin, s-a urmarit controlarea evolutiei euro astfel incat sa fie respectat Pactul de Stabilitate, si clarificarea statutului legal si introducerii euro avea in vedere in special continuitatea contractelor si prevenirea speculatiilor pe perioada de tranzitie privind conversia monedelor nationale europene in sau din euro. Viitorul UEM si euro a ramas incert. Starea deriva din posibilitatile reduse ale unor state de a se conforma criteriilor de convergenta impuse.

Primul pas pentru realizarea unui stadiu de integrare economica interstatala il constituie adoptarea unui set de politici economice si monetare extrem de riguroase. BCE va trebui sa faca fata problemelor tehnice ale tranzitiei spre moneda unica, in special celor legate de stabilirea ratei dobanzii cuvenite pentru adoptarea euro, mentinerea sub control a conflictelor dintre ministerele de Finante ale statelor membre si BCE etc.

Se poate spune ca ideea crearii unei uniuni monetare europene are la baza doua motivatii principale. Una dintre acestea este cea pragmatica, legata de asigurarea cadrului necesar pentru functionarea in conditii optime a pietei unice interne, perfect armonizate, inlesnindu-se astfel libera circulatie a capitalurilor si armonizarea pietelor si sistemelor financiare. Cea de-a doua , determinarea economica, are ca pivot conceptul monetar care mizeaza pe rolul mobilitatii complete a factorilor de productie ca element de baza in absorbirea efectelor negative ale socurilor asimetrice.Pe aceste fundamente s-au concretizat atat pledoaria pentru euro cat si limitele acestei monede nou aparute, sau mai bine spus aducatoare de noutati pe pietele europene.

Euro e sustinuta de ideile care au determinat inca de la inceput demararea procesului de tranzitie la o moneda unica europeana. Procesul a fost posibil pentru ca a plecat de la baze solide printre care se numara existenta unei structuri legale coerente pentru ca euro sa substituie monedele nationale si asigurarea simplitatii si accesibilitatii monedei unice pentru a crea un sentiment de credibilitate in randul cetatenilor si la nivelul mediilor de afaceri. La acestea se adauga si realizarea eficienta a conversiei sub aspectul costurilor si al sigurantei procesului si asiguarea unui mecanism flexibil de ajustare

voluntara pentru sectorul privat.

Capitolul I. Care a fost drumul inspre euro si ce mai ramine de facut pentru a-l finaliza?

1.1. Drumul parcurs

In 1969 est adoptat Planul Barre, urmat in 1971 de raportul Werner, care prevedea realizarea unei uniuni economice si monetare (UEM) in 1980. Planul de atunci difera cu mult fata de cel de azi. De exemplu, sumele bugetelor nationale trebuiau sa fie votate la Bruxelles. Insa socul petrolului din anii 70 a aruncat Europa intr-o puternica criza economica, criza care a dus la abandonarea Planului Werner.

In 1989, Consiliul European de la Madrid a aprobat raportul Delors, care propunea crearea unei uniuni economice si monetare in trei etape. In acest scop se convoaca o conferinta interguvernamentala pentru a discuta problema. Tratatul este semnat la Maastricht in februarie 1992 si intra in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul prevedea 3 etape:

- etapa 1 dureaza din 1 iulie 1990 pina la 31 decembrie 1993. Ea prevede liberalizarea completa a miscarii de capital (1990) si punerea la punct in mod progresiv a unei coordonari a politicilor monetare.

- etapa 2 dureaza din 1 ianuarie 1994 pina in 31 decembrie 1998. Ea presupune crearea unui Institut Monetar European (IME), devenit apoi (la 1 iulie 1998) Banca Centrala Europeana (BCE). Etapa se bazeaza pe o coordonare a politicii monetare.

- etapa 3 a inceput la 1 ianuarie 1999. Exista totusi o politica monetara unica, dirijata in euro de catre Banca Centrala Europeana, o fixare definitiva si irevocabila a ratelor de schimb intre tarile participante si o introducere rapida a monedei unice.

Tratatul prevede 6 criterii pentru accesul la euro:

- deficitele administratiilor publice trebuie sa fie mai mici de 3% din produsul intern brut (PIB)

- datoria publica trebuie sa fie mai mica decit 60% din PIB sau sa fie in descrestere regulata si constanta

- inflatia trebuie sa fie mai mica decit media primelor 3 tari care au cele mai bune performante plus 1,5 puncte

- ratele dobinzilor trebuie sa fie mai mici decit cele ale primelor 3 tari cu cele mai bune performante in materie de inflatie plus 2 puncte

- participarea la mecanismul de schimb al Sistemului monetar european pe timp de 2 ani fara devalorizarea monedei nationale

- independenta fata de Banca Centrala.