Monografia sistemului bancar al Marii Britanii

Cap. 1 Sistemul bancar englez

1.1 Scurt istoric

În cea mai mare parte a secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea oamenii politici britanici au încercat să orienteze economia în funcţie de scopurile geopolitice. Creşterea venitului statului era astfel o necesitate pentru ca Anglia să fie o mare putere economică şi militară. La sfarşitul secolului al XVII-lea Anglia era una dintre cele mai prospere ţări europene datorită sectorului agricol unde productivitatea era ridicată şi un sector manufacturier care începea să se dezvolte, dar majoritatea resurselor erau controlate de nobilime care deţineau atât pământurile cât şi minele.

Odată cu dezvoltarea industriei în secolele XVIII şi XIX , o altă clasă socială, constituită din comercianţi şi oameni de afacere care şi-au facut apariţia. S-au efectuat schimbări politice, economice şi sociale care până în 1850 au permis Angliei să devină prima societate modernă din lume. Clasa burgheză şi-a caştigat drepturile prin compromise nu prin luptă, societatea engleză fiind caracterizată prin flexibilitate şi spirit de inovaţie, având la bază principiul adversităţii şi cel evoluţionist.

Fundamentele sistemului economic englez se regăsesc în anul 1689 când William de Orania devine rege al Angliei şi şef al guvernului. Numeroase prevederi au fost introduse în “Constituţie” care a devenit celebră, sub numele ei original “Bill of Rights”. Printre cele mai importante amintim:

• imposibilitatea impunerii de taxe fără acordul Parlamentului,

• alegerea liberă a acestuia şi dreptul membrilor de a vorbi liber în cadrul şedinţelor.

Drepturile civile au fost şi ele extinse şi a fost dobândit dreptul de proprietate. Monarhul devenea şeful executivului, puterea legislativă find atribuită Parlamentului. Acesta a obţinut controlul finanţelor şi a cheltuielilor pentru armată care fiind enorme, au dus la crearea unui aparat birocratic bine structurat pentru a putea strânge impozitele.

Însă o mare parte din aceste cheltuieli au fost finanţate prin împrumuturi, iar Trezoreria a început să emită obligaţiuni garantate de stat, cu o rată anuală fixă. În 1694 a fost infiinţată Banca Angliei, care deşi constituită ca bancă privată avea datoria să ajute Trezoreria prin coordonarea vânzărilor de obligaţiuni. Din 1690 Bursa din Londra servea la negocierea acestor obligaţiuni, iar preţul lor era publicat de două ori pe săptămână. Era un mod transparent şi relativ uşor pentru a procura bani pe termen scurt.

În acelaşi timp în Anglia, s-a dezvoltat sistemul de cecuri care nu numai că au uşurat transferul de bani, dar au contribuit mult şi la dezvoltarea sistemului de credit. La începutul secolului al XVIII-lea Londra işi dispută deja cu Amsterdamul locul de prim centru financiar şi de negoţ. Londra a beneficiat şi de creşterea populaţiei sale dar şi de iniţiativa guvenului care dorea crearea unui mare centru comercial. Statul a încurajat comerţul deoarece devenise în acea perioadă evident că aducea putere Angliei şi difuza influenţă britanică în întreaga lume. În secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea datorită influenţei mercantiliste Anglia a încurajat foarte mult exporturile, America şi coloniile din Indiile de Vest absorbând în 1700 jumătate din acestea.

În 1651 a fost emis Navigation Act care impunea ca tot comerţul între America şi restul lumii să se facă prin Anglia şi prin vase engleze iar America a fost condamnată să renunţe la industriile care făceau concurenţa produselor britanice.

Funcţiile coloniilor britanice în dezvoltarea relaţiilor comerciale erau:

• să servească drept piaţă de desfacere pentru industria engleză

• să producă materii prime pentru Anglia

• să ajute la scăderea costurilor şi să apere imperiul

Sistemul bancar englez are la baza două tipuri de activităţi ale băncilor, dezvoltate până la mijlocul secolului al XVIII-lea. Numeroase bănci de “clearing” ofereau finanţare pe termen scurt, în special pentru comerţ internaţional. Ele funcţionau în plus ca agenţi pentru băncile din provincie şi cumpărau la preţuri “discount” credite locale. Deşi acest sistem nu a încurajat sistemul întreprinderilor prin posibilitatea de creditare pe termen lung, a exersat cu toate acestea acestea un efect pozitiv, prin menţinerea unui flux comercial bancar continuu. Era perioada “capitalismului industrial”.

Statul englez a rămas dominat de vechea nobilime, posesoare de pământuri, până la începutul secolului al XX-lea însă, această dominaţie a început deja de la sfarşitul secolului al XVIII-lea să fie contestată de către o nouă clasă, burghezia. Transformările au atins domeniul economic, social, dar şi politic.

Economia britanică a fost la început orientată mondial şi în consecinţă, dependenţa de importuri şi exporturi şi extrem de implicată în aventura colonială. Anglia este o ţară mică, cu posibilităţi limitate în ceea ce priveşte resursele naturale. Este o economie deschisă spre exterior şi dependentă de conjuctura internaţionala. Aceasta deschidere spre exterior a avut influenţe şi asupra sectorului agricol. Grânele erau importate la un preţ mai scăzut ceea ce a adus nemulţumirea agricultorilor autohtoni. Pentru protejarea acestora statul a emis celebra Lege a cerealelor (Corn Laws) care limita importurile de grâne. Însă odată cu abolirea acestei legi în 1846 agricultura tradiţională se dezintegrează şi o mare parte a forţei de muncă disponibilizată se orientează spre industrie. Această mutaţie duce la dezvoltarea comerţului internaţional cu influenţe asupra dezvoltării activităţii bancare.

Dezvoltarea băncilor în City-ul Londrei s-a bazat mai mult pe investiţiile externe, aceasta fiind unul dintre motivele pentru care liberalizarea comerţului a fost desavarşită până în 1840, deoarece impunerea unor taxe ar fi creat tensiuni internaţionale şi ar fi afectat rentabilitatea băncilor. Liberalizarea comercială a necesitat eliminarea monopolurilor. Multe întreprinderi mici au început să fie active pe plan internaţional şi era de aceea necesară asigurarea concurenţei, pentru alocarea optimală a resurselor.