Monografie - monedă și credit - cardul - instrument modern de plată

I. INTRODUCERE DESPRE CARD

Instrumentul de plată specific monedei electronice este cardul. Cu ajutorul lui se pot efectua plăţi din conturi personale, sau se pot retrage/ depune numerar în aceste conturi utilizându-se infrastructura plăţilor electronice. Precursorii cardurilor sunt bonurile valorice utilizate în cadrul programului de creditare lansat la New York, conceput în 1946. S-a creat o reţea de acceptanţi ai bonurilor valorice care depuneau bonurile la bancă. Aici avea loc decontarea. În 1951 banca Franklin National Bank din New York înlocuia bonurile cu o cartela de plastic care permitea efectuarea de plăţi catre toţi comercianţii din reţea. În 1960 Bank of America (Bank Americard, în prezent Visa International) a materializat ideea de creditare pe baza cardului de plastic. După numai 10 ani existau peste 20 de milioane de deţinători de carduri, până în 1980 cifra ajunge la 73 de milioane, iar în 1991 la 105 milioane.

În 1966 un grup de 16 bănci înfiinţează Asociaţia Interbancară de Carduri denumită din 1979 Master Card; şi această reţea a cunoscut o dezvoltare exponenţială , ca şi VISA International.

În prezent cardul este cel mai modern şi unul dintre cele mai utilizate instrumente de plată şi de credit în intreaga lume. Anul 2000 marchează esenţial în extinderea folosirii cardurilor în ţara noastră.

În realitate, cardul nu este decât o variantă modernă a plăţii prin cec (dacă în cazul plăţii prin cec se semnează o filă cec care va fi încasată la termen sau la vedere, în cazul plăţii prin card se mandatează prin utilizarea cardului sau se semnează o factură, aceeaşi operaţie de plată), o evoluţie normală spre creşterea utilităţii şi eficienţei, în prezent diferitele tipuri de carduri, de circulaţie internaţională sau nu, având tendinţa de a înlocui numerarul şi cecul în aproape toate tipurile de plăţi, implementarea acestora fiind dependentă doar de introducerea centrelor de procesare a tranzacţiilor cu carduri. Eficienţa deosebită a acestui instrument de plată este reprezentat de tehnologia electronică pe care se bazează utilizarea lor, transferul electronic al fondurilor la locul de vânzare (electronic funds transfer at point of safe - EFTPOS), decontarea tranzacţiei fiind posibilă prin simpla utilizare a facilităţilor de "inteligenţe"/ "smart card" ale cardului într-un sistem on-line de procesare.

TRĂSĂTURILE CARDULUI

• cardul este un instrument bancar multifunctional, îmbinând caracteristicile unor instrumente de economisire, credit şi plată;

• este un instrument personalizat. Fiecare titular de cont are propriul lui card, cu care poate avea acces la aproape toate serviciile bancare;

• este un instrument de credit/ plată universal, care poate fi utilizat pentru efectuarea succesivă a unor operaţiuni nelimitate din punct de vedere numeric, spre deosebire de cec- instrument obiectivizat, folosit pentru o singură operaţiune;

• în varianta cardului cu memorie, instrumentul oferă informaţiile necesare pentru efectuarea plăţii şi prezintă capacităţi de stocare a datelor cu privire la tranzacţii.

Practica bancară a consacrat trei nivele de carduri : de retragere, pentru plata la comercianţi, cardurile externe (pentru uz intern şi internaţional) şi cardurile de prestugiu.

Persoanele care intervin în operaţiunile cu carduri:

• destinatarul (beneficiarul) cardului, titular sau nu al unui cont la banca emitentă;

• banca emitentă, care administrează şi operează plăţile în conturile bancare curente ale beneficiarilor;

• comercianţii, care acceptă plata prin carduri.

Mecanismul plăţii prin card se bazează pe două premise contactuale: contractul aderent încheiat între consumator şi emitentul cardului şi contractul de furnizor încheiat între emitent şi comerciantul care acceptă să fie plătit prin acest mecanism.

Avantajele utilizatorilor de carduri sunt reprezentate de creşterea securităţii utilizatorilor fondurilor proprii (prin eliminarea utilizării numerarului, posibilitatea de a beneficia de credite precum şi posibilitatea de a beneficia de servicii suplimentare). Banca emitentă va fideliza clienţii deja existenţi prin acordarea a diverse facilităţi, va beneficia şi ea de siguranţa cu carduri şi, de fapt va beneficia de creşteri ale încasărilor din comisioane, dobânzi, etc, asemenea oricăror operaţii bancare curente. Principalele avantaje ale utilizării cardurilor se vor regăsi mai ales la nivelul comercianţilor. Acestia îşi vor putea creşte numărul de clienţi şi volumul de vânzări datorită creşterii securităţii operaţiilor şi pocedurilor de plată simple şi comode, precum şi prin posibilitatea de a oferi avantaje diverse utilizatorilor de carduri. Dezavantajele sunt reprezentate de posibila utilizare frauduloasă a cardurilor pierdute sau furate atunci cand nu se declară imediat pierderea acestora, precum şi posibilitatea ca utilizatorii acceptaţi ai cardului să poată folosi fonduri cu mult peste limitele acceptate de proprietar.

II. SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ISTORIA CARDURILOR

„Moneda electronică” sau cardurile sub formă de credit card (cărţi de credit) au apărut pentru prima oară în Statele Unite ale Americii. Introducerea cardurilor, privită ca o realizare în domeniul tehnologiei informaţiei, a avut menirea de a oferi clienţilor şi participanţilor la diversele procese economice, un instrument de plată cu circulaţie la nivel naţional care să permită depăşirea restricţiilor în acest domeniu impuse de Legea Bancară Federală a SUA.

De atunci, cardurile în diferite variante au început să fie utilizate tot mai mult în ţările cu economie dezvoltată, devenind în scurt timp unul din cele mai răspândite şi utilizate servicii bancare.

Deşi cardurile au început să fie folosite în tarile vest-europene încă din anii’60, abia după anii ’80 s-a extins utilizarea lor, iar numărul deţinătorilor de astfel de instrumente a crescut semnificativ. Tot in anii ’80, au fost introduse pe piaţă debit cardurile (cărţile de debit). În prezent, cardurile constituie una din cele mai răspândite metode de plată şi de obţinere de credite.

Ca suport fizic, cardul este realizat din material plastic, comparabil ca formă şi dimensiune cu o carte de vizită, având înglobate componente electronice speciale pentru decodificare a diferitelor operaţiuni pentru care a fost concepută în principal, accesul deţinătorului la contul său bancar şi efectuarea electronică a plăţii, de unde şi denumirea de „monedă electronică” sau „bani electronici”.