Obiectivele băncii internaționale pentru reconstrucție și dezvoltare

1. Grupul Băncii Mondiale

Dezvoltarea şi diversificarea relaţiilor valutar-financiare au solicitat un cadru organizatoric adecvat la nivel mondial sau regional care să faciliteze derularea acestora şi să contribuie la reglementarea, printr-un consens mai larg, a desfăşurării legăturilor financiare, de credit şi de plăţi internaţionale. În acest sens s-au creat mai multe organisme financiar-monetare internaţionale, care reprezintă forme organizatorice de reglementare, prin consens, a relaţiilor valutare şi financiare internaţionale şi regionale. Primele încercări de reglementare internaţională datează din perioada anterioară primului razboi mondial, cum au fost uniunile monetare, ca de exemplu Uniunea Latină sau din perioada interbelică sub forma blocurilor monetare, transformate după cel de-al doilea razboi mondial în zone monetare. Tot în perioada interbelică s-a creat Banca Reglementelor Internaţionale. Prin crearea Sistemului Monetar Internaţional în 1944 s-au infiinţat două organisme specializate ale ONU cu funcţii complementare în cadrul acestui sisitem: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare. După modelul acestora, s-a creat o serie de instituţii financiare în profil regional, precum: Acordul Monetar Internaţional, Fondul European de Cooperare Monetară, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Interamericană de Dezvoltare etc.

1.1. Banca Mondială

Banca Mondială reprezintă una dintre cele mai mari surse de finanţare şi de asistenţă pentru ţările aflate în tranziţie şi dezvoltare. A fost înfiinţată la 1 iulie 1944 în urma conferinţei de la Bretton Woods cu sediul la Washington DC. Obiectivul său iniţial a fost ”finanţarea reconstrucţiei economiilor statelor membre”, afectate de cel de-al doilea război mondial. Acest obiectiv a rămas şi în prezent principala preocupare a Băncii Mondiale, având în vedere dezastrele naturale, acţiunile umanitare şi refacerea post-conflictuală, care privesc economiile în tranziţie sau în curs de dezvoltare. Cu toate acestea scopul ei principal este ajutorarea celor mai sărace populaţii şi state, folosindu-şi resursele financiare şi umane, precum şi experienţa bogată, pentru a reduce sărăcia din ţările în curs de dezvoltare, crescând nivelul creşterii economice şi îmbunătăţind nivelul de trai. Cu toate că, în lumea în care trăim, se crează un produs global de peste 31 trilioane dolari anual, ceea ce permite ca, în unele ţări, venitul mediu pe cap de locuitor să fie de peste 40.00 dolari. Pe de altă parte, 2.8 miliarde de oamneni trăiesc cu mai puţin de 700 dolari anual, dintre care 1.2 miliarde au un venit de mai puţin de 1 dolar pe zi. Ca urmare a acestui fapt, 33.000 de copii mor zilnic în ţările în curs de dezvoltare, unde, în fiecare minut, o femeie moare în timpul naşterii. Banca Mondială este una dintre instituţiile cele mai importante în vederea dezvoltării, desfăşurând activităţi preponderente în domenii cum ar fi: construirea de şcoli şi spitale, asigurarea electricităţii şi apei curente, combaterea bolilor, protejarea mediului înconjurător etc.

Actualmente, Banca Mondială joacă un rol important pe scena politicii globale, fiind angajată în mod efectiv cu partenerii şi clienţii din zonele fierbinţi, precum economia post-conflictuală din Bosnia, Afganistan, Timorul de Est sau Iraq, asistenţă post-criză din Asia sau asistenţă economică post-cutremur din Turcia.

Banca Mondială reprezintă o sursă vitală de asistenţă financiară şi tehnică pentru ţările în curs de dezvoltare la nivel mondial. Nu este o bancă în sensul propriu al noţiunii, ci o agenţie specializată a Naţiunilor Unite fiind de fapt constituită prin cooperarea a două instituţii de dezvoltare care cumulează 185 de ţări membre, respectiv Banca Internaţională pentru Reconstrucţie si Dezvoltare şi Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare. Fiecare dintre cele două instituţii joacă un rol diferit, dar susţinut în misiunea Băncii Mondiale de a reduce sărăcia la nivel mondial şi de a îmbunătăţi standardele de viaţă.

1.2. Grupul Băncii Mondiale - Organizaţii

Grupul Băncii Mondiale are aproape 10.000 de angajaţi, la sediul central sau la birourile din întreaga lume şi este alcătuit din următoarele cinci organizaţii:

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) – a fost înfiinţată în 1945, are 185 de membri. Obiectivul BIRD este reducerea sărăciei în ţările mai puţin dezvoltate, solvabile şi cu venituri medii, promovând o dezvoltare durabilă prin împrumuturi, garanţii şi servicii nelegate de împrumuturi (analiză, consultanţă etc.)

Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) – a luat fiinţă în 1960, are 166 de membri. Contribuţia la AID permite Băncii Mondiale să furnizeze 6 – 7 miliarde dolari pe an, sub formă de credite fără dobândă, celor mai sărace 78 ţări din lume, fiind practic singura soluţie de împrumut pentru ţările respective.

Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) – s-a înfiinţat în 1956, şi are 179 de membri. Mandatul CFI este extinderea dezvoltării economice prin sectorul privat. Corporaţia Financiară Internaţională investeşte în întreprinderi particulare viabile din ţările în curs de dezvoltare şi oferă împrumuturi pe termen lung, garanţii şi servicii de gestionare a riscului şi consultanţă pentru clienţii săi.

Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (MIGA) – fiinţează din 1988 şi are în prezent 171 de membri, iar garanţiile emise sunt în valoare de 13,5 mld. USD. Obiectivul organizaţiei este încurajarea investiţiilor străine în ţările în curs de dezvoltare, prin acordarea de garanţii împotriva unor riscuri ce pot apărea din finanţarea de proiecte din ţările membre.

Centrul Internaţional de Reglementare a Conflictelor din Domeniul Investiţiilor (ICSID) – a luat naştere în 1966, are 144 de membri şi contribuie la încurajarea investiţiilor străine în ţările în curs de dezvoltare prin acordarea de garanţii investitorilor, oferind cadrul instituţional de consiliere şi arbitraj pentru conflicte din domeniul investiţiilor, astfel încât să se creeze un climat de încredere reciprocă între state şi investitorii străini.