Ocrotirea sănătății - asigurări sociale

Capitolul 1 Reforma ocrotirii sănătăţii în România

1.1 Importanţa ocrotirii sănătăţii în economia naţională

Sănătatea reprezintă unul din factorii importanţi care asigură desfăşurarea vieţii şi activităţii pentru fiecare individ, dar şi pentru întreaga colectivitate. De reţinut este faptul că ocrotirea sănătăţii constituie nu numai problemă de asistenţă medicală, ci şi o problemă un profund caracter social, făcând parte integrantă din ansamblul condiţiilor social-economice de dezvoltare.

Nevoia de ocrotire medicală intră într-o categorie intermediară de nevoi, care întruneşte trăsături, atât ale nevoilor individuale, cât şi ale celor colective, categorie denumită cvasipublică (semipublică). Este vorba de acele nevoi care pot fi satisfăcute fie pe seama bunurilor private, fie pe seama utilităţilor publice.

Nevoia de ocrotire sanitară este resimţită de fiecare membru al societăţii. Beneficiarii asistenţei medicale sunt, în primul rând, persoanele care apelează la serviciile instituţiilor sanitare. În al doilea rând, de pe urma acţiunilor care duc la creşterea speranţei de viaţă la naştere, diminuarea mortalităţilor, eradicarea unor maladii, beneficiază întreaga societate. Acest lucru motivează necesitatea dublării asistenţei medicale cu caracter curativ, cu acţiuni profilactice organizate la scară mondială pentru prevenirea unor maladii, depistarea altora în faze precoce, fortificarea organismului, colectarea de sânge.

Din faptul că unele acţiuni sanitare pot fi individualizate, iar altele nu, rezultă că nevoile individuale pot fi satisfăcute, în unele cazuri, pe seama bunurilor private - asistenţa medicală cu plată iar în altele, pe seama serviciilor publice de specialitate, prestate în mod gratuit.

Din lipsa posibilităţilor de plată, ale unor categorii sociale, apare necesitatea ca şi nevoile individuale să fie, într-o măsură determinată, satisfăcute fără plată sau cu plată redusă, în reţeaua sanitară publică.

Din cele de mai sus rezultă că satisfacerea nevoilor membrilor societăţii nu se poate realiza întotdeauna pe seama bunurilor private, prin mecanismul pieţei şi, de aceea, se recurge deseori la prestaţiile efectuate de diferite unităţi publice specializate, care sunt subordonate autorităţilor publice (parlament, guvern, organe locale). Acestea din urmă au în vedere maximizarea utilităţilor sociale, economice, cuantificabile şi necuantificabile, imediate şi de perspectivă, sporirea rentabilităţii naţionale.

Starea de sănătate şi menţinerea ei constituie un scop al tuturor ţărilor europene ca şi al multor ţări de pe alte continente fapt ce se reflectă în politica guvernelor din aceste ţări, Realizarea stării de sănătate pentru toţi îşi găseşte expresia din ce în ce mai mult în strategiile mondiale elaborate în vederea realizării acestui obiectiv fundamental. Aceste strategii pun în evidenţă faptul că sănătatea este o sursă foarte importantă pentru dezvoltarea personală, socială, economică; de asemenea, ea reprezintă o dimensiune esenţială a calităţii vieţii.

Din aceste strategii se reliefează faptul că sănătatea impune dezvoltarea si integrarea a trei elemente:

a) condiţii favorabile, cum sunt: un subsistem stabil şi resurse viabile, locuinţe sigure şi salubre, o alimentaţie sănătoasă, un nivel de instruire adecvat, venituri suficiente, justiţie şi echitate socială;

b) măsuri, în toate sectoarele societăţii, în vederea promovării sănătăţii;

c) conceperea şi punerea în practică a reformei sistemului de sănătate, în sensul ameliorării stării de sănătate şi reducerii efectelor nocive asupra sănătăţii.

În acest sens, trebuie acordată atenţie următoarelor probleme centrale ale reformei :

• metodele de finanţare publică (de stat) al ocrotirii sănătăţii;

• minimizarea cheltuielilor;

• descentralizarea sistemului de organizare şi conducere;

• opiniile cetăţenilor, dreptul lor de a alege cadrul medical;

• ameliorarea stării de sănătate şi menţinerea acestei ameliorări.

Următoarele cinci activităţi contribuie cel mai mult la promovarea sănătăţii:

- orientarea politicii din toate sectoarele sociale spre o ameliorare a sănătăţii (de exemplu, descurajarea consumului de alcool prin politici legate de preţul şi disponibilitatea băuturilor alcoolice);

- crearea de condiţii de muncă şi de viaţă care să favorizeze o stare de sănătate bună (de exemplu, evaluarea şi, de fiecare dată când este necesar, limitarea aplicării de tehnologii noi);

- creşterea capacităţilor colectivităţilor locale în ceea ce priveşte asigurarea unei stări bune de sănătate a populaţiei lor (definirea propriilor priorităţi sau conceperea şi punerea în aplicare a unor strategii eficace);

- dezvoltarea aptitudinilor fiecărui individ de a avea grijă de sănătatea proprie (de exemplu, prin informarea şi educarea oamenilor în ce priveşte mijloacele de menţinere şi ameliorare a sănătăţii în şcoli, la locul de muncă, în comunităţi etc.);

- orientarea sistemelor de îngrijiri de sănătate şi a serviciilor individuale spre promovarea unei mai bune stări de sănătate (de exemplu, oferind compensaţii medicilor generalişti pentru ca aceştia să desfăşoare şi activităţi de prevenire a îmbolnăvirilor.

În mod obişnuit, foarte mulţi oameni înţeleg necesitatea asigurării vieţii, pentru care realizează diferite forme de ocrotire a ei împotriva riscului de deces; Aceşti oameni nu sunt însă pregătiţi în mod adecvat (financiar, social) în faţa riscului de îmbolnăvire sau a riscului de accidente cauzatoare de incapacităţi temporare sau permanente de muncă. Se impune, de aceea, să se acorde o mai mare atenţie unor asemenea riscuri, deoarece ele sunt mai frecvente în timp şi pot fi mult mai costisitoare în timp decât un deces.