Organizarea Managementului Financiar în Corporația Transnațională

CAP. I. ORGANIZAREA MANAGEMENTULUI FINANCIAR ÎN CORPORAŢIA TRANSNAŢIONALĂ

1.1.Trăsăturile corporaţiilor transnaţionale

Terminologia utilizată pentru a definii corporaţiile transnaţionale este foarte variată. În literatura de specialitate se atrage atenţia asupra unor diferenţieri care există între conceptul de corporaţie multinaţională şi cel de corporaţie transnaţională . Astfel corporaţia multinaţională este considerată ca fiind formată şi controlată de capitalul mai multor ţări, iar pe cea transnaţională, ca o societate naţională care se extinde în plan internaţional prin intermediul filialelor sale.

Definiţiile date corporaţiilor ne ajută la creionarea principalelor trăsături ale acestora. Indiferent de termenul utilizat, societate multinaţională sau transnaţională, corporaţie, concern sau conglomerat, un lucru este cert, universul acestora este vast, complex şi în dezvoltare, numărul lor fiind în continuă creştere .

Pentru definirea corporaţiilor transnaţionale au fost emise o serie de criterii, unii autori printre care şi N. Rainelli, sunt de părere că : „o societate transnaţională este o întreprindere care controlează unităţi de producţie localizate în mai multe ţări indiferent de talia acestora ” .

Alţi autori adaugă o serie de condiţii pentru ca întreprinderea să fie transnaţională cum ar fi : întreprinderea să fie de mari dimensiuni, (Vernon considera că numărul de ţări trebuie să fie minim 6, iar cifra de afaceri de 100 milioane U.S.D. ) .

Unii teoreticieni exclud criteriul producţiei considerând că : « orice mare societate având filiale în mai multe ţări este o societate multinaţională » ; W. Andreff defineşte corporaţia transnaţională ca fiind : « orice firmă al cărei capital este investit în procesul de acumulare internaţională într-o activitate productivă, ea însăşi internaţională ».

Definiţia lui Andreff ne obligă să gândim într-o manieră internaţională producţia, distribuţia, aprovizianarea, know-how-ul corporaţiilor transnaţionale.

Corporaţiile transnaţionale controlează peste 40% din totalul activelor sectorului privat existente la nivel mondial şi contabilizează o treime din bunurile şi serviciile produse la nivel mondial.

Mai mult de 90% din firmele mamă îşi au sediul central în ţările puternic dezvoltate, mai puţin de 1% în Europa Centrală şi de Vest şi aproximativ 8% în ţările în curs de dezvoltare. Biroul Internaţional al Muncii estimează că firmele transnaţionale au aproximativ 100 milioane de angajaţi, ceea ce reprezintă 4% din forţa de muncă activă la nivelul statelor dezvoltate şi 12% din cea a statelor în curs de dezvoltare.

Dacă luăm în calcul atât salariaţii ocupaţi direct cât şi pe cei indirect, în activităţile legate de societăţile transnaţionale, atunci acestea controlează 150 milioane de locuri de muncă la nivelul întregii economii mondiale.

De asemenea acestea ocupă un loc şi au un rol dominant disproporţionat de mare într-o serie de ţări cum ar fi: Franţa, Belgia, Italia, Olanda, Marea Britanie şi Japonia.

Suntem martorii unui spectacol inedit: în faţa puterii crescânde la scară planetară a firmelor - gigant, contraputerile tradiţionale (sindicate, partide politice, presa liberă) par din ce în ce mai neputincioase.

Pentru prima dată, fenomenul esenţial al epocii : mondializarea nu mai este condus de state, care îşi pierd din ce în ce mai mult din prerogative.

În concluzie, putem spune că astăzi, corporaţiile transnaţionale şi nu ţările reprezintă principalul agent al comerţului mondial. Acestea au ajuns să modifice structura factorilor de producţie a multor ţări, ca efect al mişcării capitalului fizic şi uman, şi a tehnologiei, dintr-o parte în alta a lumii.

1.2. Managementul societăţilor transnaţionale şi strategii de creştere

În momentul depăşirii graniţelor ţărilor de origine, societăţile transnaţionale sunt puse în situaţia de a se organiza. Acest proces cuprinde două etape:

- prima constă în organizarea societăţii - mamă ;

- iar a doua în organizarea filialelor nou create.

Pentru a putea acţiona la nivel global şi a face faţă competiţiei acerbe şi provocărilor concurenţei, societăţile transnaţionale au nevoie de un management performant.

În ceea ce priveşte societatea - mamă, în momentul internaţionalizării apare un departament de export care funcţionează în cadrul serviciului de vânzări. Integrarea activităţii internaţionale în celelalte activităţi deja existente, face ca structura corporaţiei să devină mult mai complexă.

Ca urmare, apare necesitatea unor specialişti în probleme economice, fiscale, juridice, specifice ţărilor de implantare. Pentru dezvoltarea filialelor, societăţile transnaţionale urmăresc stabilirea unor relaţii amiabile cu autorităţile ţărilor ţintă.

Managementul societăţilor transnaţionale funcţionează după două principii: centralizarea şi descentralizarea.

Tipul etnocentric de organizare constă în organizarea centralizată a puterii. Caracterul centralizat este rezultatul dificultăţilor pe care le ridică extrateritorialitatea operaţiunilor.

Funcţionarea societăţilor transnaţionale are loc într -un cadru internaţional extrem de variat, motiv pentru care este necesarăexistenţa unui centru de decizie care să aibă autoritate mult mai mare decât ar fi necesar unei societăţi ce funcţionează într –un mediu omogen.

Pentru a atenua gradul crescut de incertitudine, societatea - mamă foloseşte tehnica planului imperativ, prin care stabileşte pentru toate unităţile componente obiectivele ce trebuiesc atinse.

Centrul coordonator rămâne centrul deciziilor. Filialele nu au autonomie decizională în ceea ce priveşte veniturile, care se adaugă la capitalul societăţii - mamă.

Managementul descentralizat atribuie o mare independenţă filialelor. Tipul policentric de organizare adoptă o strategie bicefală de organizare, având în frunte două socieţăţi - mamă de naţionalităţi diferite. O variantă mai evoluată a tipului policentric de organizare şi conducere a societăţilor transnaţionale este cea geocentrică, în care descentralizarea reprezintă obiectivul cel mai important.

Ca urmare a aplicării unui management geocentric, filialele au dreptul de a acţiona ca unităţi naţionale, de a adopta hotărâri în mod independent.

Principala legătură dintre filiale şi societatea - mamă este controlul prin proprietate. Întrucât multe filiale au făcut excese, în ultima vreme se manifestă o anumită rezervă faţă de acest tip de management.