Orientări Moderne și Tendințe în Finanțarea Educației

INTRODUCERE

Cheltuielile pentru educație sunt un factor important de influență a dezvoltării societății. Întrucât educația este temelia fiecărui individ, aceasta trebuie să fie susținută și încurajată. Formarea profesională impune ca și bază o formare a individului dobândită prin școală, în primul rând dar și prin valorile acumulate din diverse surse( familie, prieteni, religie etc.). Ceea ce acumulăm pe parcusul studiilor se va regăsi ulterior în cunoștințele noastre pe care le vom aplica în viața de zi cu zi. Pornind de la lucruri esențiale, fără de care în zilele noastre nu ne-am putea descurca în societate, lucruri precum scrisul și cititul, pe parcursul anilor de studiu dobândim abilități și cunoștințe care ne sunt folositoare.

Cheltuielile pentru educație joacă un rol important în cadrul societății, deoarece cu ajutorul lor se pun bazele unei bune funcționări a instituțiilor care ne asigură educația. Acestea se pot finanța și din surse proprii, însă în cea mai mare măsură banii necesari funcționării lor vin de la bugetul de stat, prin cheltuielile destinate educației. Acești bani sunt folosiți pentru achiziționarea materialeor didactice, a manualelor, precum și pentru plata celoc care administrează și predau în aceste entități.

O alocare cât mai eficientă a acestor cheltuieli, de la bugetul de stat, se va regăsi în plusul de valoare asupra societății.

Totdată, din banii proveniți prin intermediul cheltuielilor destinate educației sunt sprijinite, prin prețuri reduse acordate elevilor și studenților, și o serie de activități culturale precum teatru, muzee sau cinematografe, și astfel vorbim și de o formare culturală a individului.

Prin urmare nu se poate pune la îndoială nevoia acestor cheltuieli pentru o mai bună funcționare, dar și progres al societății.

CAPITOLUL 1. Caracterizarea cheltuielilor pentru educație

1.1. Conținut economic

Statul, pentru a-și duce la împlinire sarcinile care îi revin, are nevoie, așa cum bine știm de resurse. Datorită faptului că în cea mai mare măsura, el desfășoara activități nemateriale, sumele de bani de care are nevoie și le procură prin diverse moduri, cel mai frecventele provenind de la populație. Totodată, însă, acesta transferă sume de bani de la bugetul de stat, către diferite sectoare, contribuind astfel la stimularea diferitelor activități și oferirea unor bunuri și servicii care nu pot fi satisfăcute eficient în variantă privată . Astfel au loc fluxuri de resurse bănești atât dinspre populație către stat, cât și în sens invers. Aceste relații care se stabilesc între stat și membrii unei colectivități, având ca și scop satisfacerea nevoilor colective, se numesc relații social-economice, și datorită faptului că sunt exprimate în formă bănească, se mai numesc relații financiare, și deci, finanțe.

Conținutul economic al acestor relații și implicit al cheltuielilor pentru educație presupune, deci ca în primul rând ele sa aibă formă bănească. O altă condiție este legată de transferul de valoare care are loc în urma acestor relații. Prin urmare sunt considerate a fi relații financiare doar acele relații care implica un transfer definitiv de valoare și, implicit de putere de cumpărare. Așadar sumele alocate de la bugetul statului pentru finanțarea educației, cheltuielile pentru educație, au caracter definitiv, statul nesolicitând o contraprestație directă nici în bani și nici în servicii sau bunuri. În sens invers, taxele și impozitele plătie de diverse instituții care desfășoară activități ce privesc educația, au un caracter definitiv, micșorând, odată cu plata lor, patrimoniul întreprinderii.

O altă trăsătură care se urmărește a fi indeplinită de aceste relații se referă la scopul lor. Tipul de nevoi care se satisfac prin oferta de utilități pubilice, și deci prin cheltuielile publice, sunt nevoile colective. Dintre aceste nevoi ale populației, care se deosebesc de cele personale prin faptul că nu pot fi satisfăcute de agenții economici privați, amintim apărarea națională, ordinea internă etc. Indivizii, însă, resimt necesitatea satisfacerii și a unor nevoi primare de genul celor pentru asigurarea hranei, a habitatului etc., acestea însă se satisfac în urma achiziționării produselor de pe piața de bunuri și servicii private, în urma plății unei sume de bani. Mai există, însă și o a treia grupă de nevoi, și anume nevoile cvasipublice. În această categorie se încadrează cheltuielile efectuate pentru sănătate, educație etc. Acestea pot fi satisfăcute într-o manieră mixtă, atât prin oferta publică, cât și prin cea privată. Acest lucru se datorează faptului că sectorul privat nu ar putea să asigure în totalitate resursele pentru finanțarea acestor activități, fiind nevoie și de intervenția statului prin anumite subvenții, burse, alocații sau sume destinate reconstrucției sau modernizării diferitelor instituții.