Orientări și Tendințe în Activitatea Bancară Contemporană

CAPITOLUL I

TENDINTA DE INTERNATIONALIZARE IN DOMENIUL BANCAR

1.1.Caracteristici generale ale internationalizarii bancare

Internationalizarea bancara reprezinta un proces al extinderii activitatilor bancare,dincolo de frontierele geografice.Globalizarea bancara poate fi definita prin stadiul în care serviciile bancare au o arie de raspândire mondiala, în termeni geografici, devenind astfel universale. Semnificatia termenului global nu presupune o singura directionare a activitatilor în strainatate, ci o multitudine de asemenea directionari. Internationalizarea reprezinta, din acest punct de vedere, primul stadiul, premergator globalizarii.

Activitatea bancara a cunoscut întotdeauna o dimensiune internationala care s-a conturat o data cu Renasterea, moment în care apar primii bancheri, si primele banci cu activitate internationala, asa cum a fost banca Medici , din Florenta. Procesul a continuat în timp, astfel încât lumea industrializata traieste astazi al treilea val al internationalizarii bancare.

În primul val se încadreaza miscarea internationala a capitalurilor, care a avut loc din 1870 pâna la începutul primului razboi mondial. În aceasta perioada bancile de afaceri britanice si bancile coloniale engleze au detinut suprematia.

Al doilea val are loc intre cele doua razboaie mondiale , fiind marcata de caracterul distinct al rivalitatii financiare anglo-americane , de suprematia New York-ului asupra Londrei, dar este stopata din nou de criza economica din 1929. În cadrul sistemului monetar de la Bretton Woods ( SUA), bancile private interveneau putin în afara câmpului traditional de finantare a schimburilor comerciale internationale. Sistemul de la Bretton-Woods s-a dezintegrat, proces finalizat în 1971-1973, pe masura ce încrederea în dolar a scazut datorita inflatiei din economia americana si sub influenta faptului ca în 1958 demareaza convertibilitatea principalelor monede europene.

Astfel ca, la începutul anilor 60, marile banci comerciale americane au initiat al treilea val de internationalizare bancara. Acestea s-au stabilit in City-ul londonez, care se bucura de o legislatie bancara liberala. Aceasta situatie a avut ca efect crearea unei adevarate piete offshore, a eurodolarilor, localizata în City, bancile americane asigurând capitalurile necesare finantarii investitiilor în Europa. Exemplul a fost repede imitat de omologii lor din coloniile britanice, de japonezi, francezi care nu au reusit totusi sa influenteze negativ reputatia bancilor americane.

Se observa ca aceasta ultima faza a procesului de internationalizare este legata de expansiunea pietei eurodevizelor. Timp de 20 de ani, retelele externe ale marilor banci, creditele internationale si pietele de eurodevize urmeaza un proces de evolutie ascendenta, foarte strâns corelata. Ele constituie trei moduri de manifestare ale aceluiasi fenomen : aparitia si afirmarea unui veritabil sistem financiar international care, dupa primul soc petrolier ( 1973), va înlocui institutiile financiare publice, consacrate prin acordul de la Bretton-Woods. Tarile producatoare de petrol prefera sa-si plaseze capitalurile în banci internationale, iar acestea din urma le vor acorda ca împrumuturi tarilor în curs de dezvoltare.

Politica de control asupra schimbului monetar, mentinuta, în majoritatea tarilor dezvoltate, pâna la sfârsitul deceniului 1970, a determinat o separare a activitatilor bancare interne de cele internationale desfasurate, în cea mai mare parte, în cadrul pietelor de eurodevize. Liberalizarea miscarilor de capitaluri , pe parcursul deceniului 1980, a condus la interpenetrarea accentuata a acestor doua tipuri de activitati.

La începutul anilor 80, procesul de internationalizare bancara se modifica datorita mai multor factori: crizei de îndatorare a tarilor în curs de dezvoltare ; a defaltiei care provoaca scaderea ratei dobânzii nominale si care permite reluarea activitatii pietelor de obligatiuni în dezavantajul intermedierii bancare internationale; schimbarii identitatii celor care acorda sau iau împrumuturi în cadrul sistemului international, care va contribui la dezvoltarea pietelor de capitaluri. În urma acestui proces, bancile comerciale îsi vor modifica strategia internationala, realizând activitati specifice bancilor de afaceri, iar bancile de investitii americane ( investment bank), bancile de afaceri engleze ( merchant bank) si casele de titluri japoneze sunt aduse în prim-planul scenei internationale.

Aceasta ultima faza a internationalizarii a determinat intarirea bancilor americane, europene si japoneze. Japonia devine în anul 80 primul creditor al lumii si Tokyo a doua piata financiara mondiala, capitalizarea sa bursiera depasind-o chiar pe cea a New York-ului între 1989-1990.

Începutul anilor 90 marcheaza încetinirea fenomenului de internationalizare, ca urmare a crizelor care au zdruncinat sistemul financiar international, a noilor strategii adoptate de bancile internationale ca raspuns la eforturile de cooperare internationala.