Parlamentul European - atribuții financiare și modul de înfăptuire a acestora

1. Notiuni generale privind Parlamentul European

1.1. Scurt istoric

Între 10-13 septembrie 1950, în cadrul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului) a avut loc prima şedinţă a unei Adunări Parlamentare, alcătuită din 78 membri ai parlamentelor naţionale (Franţa, Germania, Italia, Regatul Ţărilor de Jos, Luxemburg şi Belgia). Adunarea nu avea, în mare, decât rol consultativ, însă avea posibilitatea de a constrânge Înalta Autoritate a CECO să demisioneze, prin neacordarea votului de încredere. În 1957, odată cu Tratatele de la Roma, parlamentul european reprezintă, în formularea acestui tratat, "popoarele statelor unite în Comunitatea Europeană" se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Atomului (EURATOM) au dus la a dus la unificarea adunărilor parlamentare din cadrul fiecăreia dintre cele trei comunităţi sub numele de Adunarea Parlamentară Europeană. Adunarea Generală, alcătuită acum din 142 deputaţi, răspundea de toate cele 3 comunităţi. Fără a beneficia de noi competenţe, adunarea îşi schimbă totuşi denumirea în Parlamentul European. În 1971 CE are un buget propriu, la elaborarea şi adoptarea căruia participă şi Adunarea. În 1979 au loc pentru prima dată alegeri directe pentru Parlamentul European. La o distanta de 34 de ani de la terminarea celui de al doilea război mondial, popoarele naţiunilor Europei, o dată destrămate de război, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut găsi un simbol mai puternic al reconcilierii. Tot in acest an, tratatele europene succesive au extins competenţele Parlamentului European. În 1986 se semnează Actul Unic European. În aceste tratate se foloseşte pentru prima dată noţiunea de „Parlament European”, ale cărui drepturi sunt extinse şi în procesul legislativ general.

Parlamentul European, a cărui legitimitate derivă din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere şi influenţă, printr-o serie de tratate. Aceste tratate, în special Tratatul de la Maastricht din 1992 şi Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor naţionale. Conform Tratatului de la Maastricht parlamentul poate respinge un proiect de lege şi fără acordul Consiliului de Miniştri şi poate înfiinţa comisii de investigaţie.

Parlamentul European este singura instituţie comunitară care se întâlneşte şi îşi ţine dezbaterile în public. Dezbaterile, opiniile şi rezoluţiile Parlamentului se publică în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

De asemenea, in prezent, acesta are aceeaşi importanţă ca şi Consiliul de Miniştri (care reprezintă guvernele statelor UE) în elaborarea bugetului comunitar şi a legilor care vizează facilitarea circulaţiei persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor în cadrul UE sau protecţia mediului şi a consumatorilor. Parlamentul are, de asemenea, atribuţia de a aproba şi de a destitui Comisia Europeană.

Parlamentul European (abreviat ca Europarl, sau PE) este ales în mod direct parlamentare instituţie a Uniunii Europene (UE). Împreună cu Consiliul Uniunii Europene (Consiliul), aceasta formeaza ramura bicamerala legislativă a UE şi a fost descris ca fiind unul dintre cele mai puternice legislaturi din lume. Parlamentul şi Consiliul formeaza cel mai înalt corp legislativ în cadrul UE Parlamentul este compus din 736 de eurodeputaţi (membri ai parlamentului European ), care servesc cel de-al doilea electorat democratic din lume (dupa India) şi cel mai mare electorat trans –national democratic din lume (375 de milioane de alegători eligibili în 2009).

Parlamentul este "prima instituţie" a UE (menţionat pentru prima dată în tratatele , având prioritate faţă de toate ceremonial autoritate la nivel european), [6] şi părţi egale şi bugetare puteri legislative cu Consiliul ( cu excepţia unei zone în care câteva legislativ proceduri speciale se aplică). Ea are, de asemenea, control egal asupra bugetului UE În cele din urmă, Comisia Europeană , organul executiv al UE, se răspunde în faţa Parlamentului: în special Parlamentul poate veto-l şi a preşedintelui acestuia şi poate forta organismul sa demisioneze. [4]