Participarea României la programele comunitare înainte și după aderare la Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Apreciata înca de la bun început în Uniunea Europeana ca un complement important al procesului de integrare, politica de crestere regionala apare ca o componenta de o deosebita importanta si pentru procesul de reforma an tara noastra, având ca scop principal diminuarea dezechilibrelor si disparitatilor economice si sociale existente, preîntampinarea aparitiei unor noi dezechilibre, dar si sustinereadezvoltarii durabile a tuturor regiunilor tarii.

Baza legala a politicii comunitare de dezvoltare regionala este stabilita prin Titlul XVII al Tratatului Uniunii Europene, ce defineste obiectivul politicii regionale si principiile ce stau la baza realizarii acestora. La tratat se adauga Regulamentul Consiliului nr. 1260 din 1999, prin care se stabileste prevederile generale de functionare a Fondurilor structurale (si amendat prin Regulamentul nr. 1447 din 2001), precum si alte reglementari privitoare la functionarea Fondurilor Structurale si a Fondurilor de Coeziune.

În cadrul pregatirilor pentru aderare, tarile candidate trebuie sa faca eforturi importante pentru restructurarea sectorului productiv, dezvoltarea resurselor umane, reducerea somajului, îmbunatatirea calitatii produselor si a infrastructurii, micsorarea decalajelor regionale.

Pentru a reduce toate aceste decalaje, UE acorda ajutor financiar tarilor candidate prin instrumentele structurale de pre-aderare, care vor avea un rol foarte important în acest proces.

În cadrul acestui proiect ne vom referi la situatia României, la felul cum România a participat la fondurile si programele de pre-aderare dar si cum va participa ea la aceste fonduri dupa aderarea la Uniunea Europeana.

1. Descriere generala a instrumentelor de pre-aderare ale Uniunii Europene

Începând cu anul 2000, Uniunea Europeana sprijina statele candidate din Europa Centrala si de Est în eforturile acestora de pregatire pentru aderare prin trei instrumente financiare: Phare, Ispa si Sapard.

Phare a fost creat la începutul anului 1989 pentru Polonia si Ungaria, primele doua tari din regiune care au renuntat la comunism si economia centralizata. Scopul sau era de a ajuta aceste doua tari în procesul de tranzitie de la regimul comunist la cel democratic (de aici si numele sau: Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy – Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstructia Economiei).

Pe masura ce alte state din centrul si estul Europei au trecut la un regim democratic, acestea au fost incluse, de asemenea, în program. Astfel, în 1996, 13 state primeau fonduri nerambursabile Phare: 10 state candidate (Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia si Slovenia), si 3 state necandidate (Albania, Bosnia-Hertegovina si Fosta Republica Iugoslava Macedonia).

Din 2000, cele trei state din partea vestica a Balcanilor au fost incluse în programul CARDS (Asistenta Comunitara pentru Reconstructia, Dezvoltarea si Stabilitatea Balcanilor), Phare devenind un instrument concentrat exclusiv pe sustinerea procesului de aderare a celor 10 state candidate din Europa Centrala si de Est.

Din 2004, o data cu aderarea celor 12 state din primul val la Uniunea Europeana beneficiaza de asistenta Phare numai România si Bulgaria. Alte doua tari candidate (Croatia si Turcia) beneficiaza si ele de asistenta de pre-aderare din partea Uniunii, dar prin intermediul unor instrumente separate.

PHARE ofera sprijin pentru crearea cadrului legislativ si a structurilor administrative, pentru proiecte în domeniul democratizarii si dezvoltarii societatii civile, pentru investitii în infrastructura, inclusiv proiecte de cooperare transfrontaliera. Programele PHARE au ca principal beneficiar institutiile administratiei publice, în vederea consolidarii acestora pentru adoptarea si implementarea acquis-ului comunitar. De asemenea, exista si programe PHARE care se adreseaza întreprinderilor mici si mijlocii sau organizatiilor neguvernamentale.

Phare se concentreaza pe trei domenii principale:

1. consolidarea administratiei si institutiilor publice din statele candidate, pentru ca acestea sa poata functiona eficient în cadrul Uniunii („Dezvoltare institutionala”);

2. sprijinirea statelor candidate în efortul investitional de aliniere a activitatilor industriale si a infrastructurii la standardele UE („Investitii pentru sprijinirea aplicarii legislatiei comunitare”);

3. promovarea coeziunii economice si sociale („Investitii în coeziune economica si sociala”).