Particularități privind Bugetele Locale

1. Introducere

În societate se nasc nevoi colective care nu se pot satisface decât cu ajutorul colectivităţii, a unor organisme special create în acest scop, în timp ce nevoile individuale se satisfac de obicei prin activitatea proprie a fiecărui individ sau familie, în care situaţie de multe ori intervine piaţa.

Necesităţile colective sunt determinate de faptul că ele nu se pot produce şi furniza decât prin intermediul unor organisme special create, dintre care cea mai evoluată formă de organizare a acestora este statul.

Când spunem „stat“ înţelegem toate instituţiile publice spe¬ciale ale sale (Parlament, Preşedinţie, Guvern, Ministere etc.) care îl reprezintă şi în numele căruia acţionează, precum şi celelalte forme de organizare instituţională administrativ-teritoriale care privesc te¬ri¬to¬rii şi spaţii mai mici, judeţe, municipii, oraşe şi comune.

Din categoria utilităţilor publice, fac par¬te acele bunuri de care pot beneficia deopotrivă toţi membrii so¬cietăţii, ca, de exemplu: apărarea, ordinea publică, iluminatul pu¬blic sau alte utilităţi edilitar gospodăreşti, drumuri, poduri, alimentări cu apă stradală etc., strict necesare membrilor societăţii.

În afara nevoilor individuale şi strict colective, a treia categorie de utilităţi sunt cele semipublice în cadrul cărora se pot evidenţia chel¬tuielile pentru: educaţie, cultură, ocrotirea sănătăţii, asigurările sociale etc. Acordarea sprijinului de către societate membrilor săi prin intermediul serviciilor şi utilităţilor semipublice, se face în mod selectiv pe baza anumitor criterii stabilite de autorităţi şi care, de obicei, diferă de la o ţară la alta şi de cele mai multe ori chiar de la o etapă la alta a dezvoltării statului respectiv. Spre exemplu, în domeniul educaţiei, acesta este gratuit până la un anumit grad de instruire (primar, gimnazial) şi selectiv pentru învăţământul superior şi postuniversitar de care beneficiază fie cei mai buni studenţi, fie cei cu o situaţie materială mai nefavorabilă, fie pe bază de criterii combinate.

Raportul dintre producţia de bunuri şi servicii publice (co¬lec¬ti¬ve), semipublice şi cea de bunuri şi servicii private (individuale) este crucială pentru fiecare stat şi acest raport diferă de la o ţară la alta şi chiar de la o etapă la alta a dez¬vol¬tării acelei ţării. Abundenţa de bunuri şi servicii colective este mai ma¬re în statul în care economia este prosperă şi deci statul posedă resurse financiare publice abundente şi, invers, are loc o restrângere a bunurilor şi serviciilor publice şi semipublice în cuantum şi cifre relative, atunci când economia acelei ţări este în de¬clin, iar finanţele precare.

Prin constituirea acestor uriaşe resurse de la diverşi con¬tri¬bua¬bi¬li, persoane juridice şi fizice şi redistribuirea lor către aceiaşi sau alţi beneficiari, persoane fizice, juridice, grupuri sociale, acţiuni şi obiective, se modifică semnificativ raporturile sociale de natură eco¬no¬mică dintre membrii acelei societăţi, ceea ce, în final, conduce la avan¬ta¬jarea unora şi dezavantajarea altora, la creşterea sau descreşterea e¬conomică a acelei ţări, iar modificarea consumului public, semipublic şi a celui pri¬vat influenţează puternic acumularea.

Aşadar, pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii sunt necesare resurse financiare importante care au ca izvor de pro¬venienţă produsul intern brut şi într-o anumită măsură chiar avuţia na¬ţională, creat(ă) de societate într-o perioadă anterioară ca timp. În afara resurselor financiare publice, ordinare, curente, pentru finanţarea utili¬tă¬ţi¬lor publice şi semipublice, se apelează, aproape frecvent, şi la resursele formate din împrumuturile de stat prin contracte bilaterale între stat, pe de o parte, şi cre¬di¬torii săi, pe de altă parte, împrumuturile în cauză, precum şi preţul lor, dobânda, şi alte chel¬tu¬ieli colaterale fiind suportate, în final, tot din resursele financiare pu¬bli¬ce viitoare.

2. Conţinutul şi structura fondurilor publice în România

2.1. Conceptul privind finanţele publice

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte finanţele ca fiind „totalitatea mijloacelor băneşti care se găsesc la dispoziţia unui stat şi care sunt necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale“ . O definiţie mai apro¬piată de semnificaţia pe care o au astăzi finanţele, după mai mulţi autori şi specialişti în domeniu, este dată de Dicţionarul enciclopedic român, după care finanţele ar reprezenta „relaţii sociale, de natură economică, care apar în procesul repartiţiei produsului social şi în special al venitului naţional în legătură cu îndeplinirea sarcinilor şi funcţiilor statului“ . Finanţele îmbracă în mod necesar forma valorică, bănească. Din punct de vedere istoric, ele sunt indisolubil legate de apariţia şi existenţa statului şi a relaţiilor „marfă-bani“.

De asemenea, după un colectiv de autori, coordonaţi de academicianul Iulian Văcărel , finanţele exprimă „relaţii sociale de natură economică, în expresie bănească, ce apar într-un anumit proces şi cu un scop bine determinat“.

Din definiţiile prezentate „finanţelor publice“ rezultă că acestea reflectă, în primul rând, raporturi care se nasc în procesul de con¬sti¬tu¬i¬re şi repartizare a fondurilor bugetare şi extrabugetare, dar ele tre¬bu¬ie să aibă în vedere şi meto¬dele, procedeele şi tehnicile care se cir¬cum¬scriu acestui scop. Este necesar ca întregul proces să conducă la constituirea unor resurse suficiente pentru ca statul să-şi poată exercita în bune condiţii atribuţiile şi funcţiile sale.

Alţi autori şi economişti străini sunt de părere că finanţele ar reprezenta:

 M.R. Grandillat4: „Ştiinţa finanţelor expune legile în con¬for¬mi¬tate cu care finanţele sunt percepute şi cheltuite cu spirit de eco¬no¬mie“;

 Paul Leroy-Beaulieu defineşte ştiinţa finanţelor ca fiind4 „şti¬¬in¬ţa veniturilor publice şi utilizarea acestor venituri“;

 Giorgio Brosio arată că4 „termenul de finanţe publice de¬sem¬nează ansamblul activităţii desfăşurate de sectorul public al e¬co¬no¬miei, care comportă utilizarea resurselor economice şi care sunt cla¬sificate, în mod tradiţional, în două mari categorii: de cheltuieli şi de ve¬nituri“.

Enciclopedia Americană a activităţii bancare şi financiare4 de¬fi¬neş¬te finanţele în sens restrâns şi în sens larg. În sens restrâns „fi¬nan¬ţele publice trebuie să se refere la veniturile publice (im¬po¬zi¬ta¬rea), la cheltuielile publice şi la managementul datoriei publice“. În sens larg „finanţele trebuie să aibă în vedere toate activităţile Gu¬ver¬nu¬lui generatoare de beneficii economice sau de costuri“, iar Wiliam J. Shultz şi C. Lowell Harriss susţin că4 „ştiinţa finanţelor publice se ocu¬pă cu studiul faptelor, principiilor, tehnicilor şi efectelor dobândirii şi chel¬tuirii fondurilor de către organele guvernamentale şi ad¬mi¬nis¬tra¬ţi¬ei datoriei publice“.

Din cele de mai sus rezultă că, deşi există deosebiri de nuan¬ţă în definirea finanţelor, marea majoritate a economiştilor şi autorilor ca¬re s-au aplecat asupra studierii ştiinţei finanţelor este unanimă în a a¬precia că, înainte de toate, ele reprezintă „relaţii sociale de natură economică ce se stabilesc în procesul formării şi utilizării resurselor financiare publice de care statul are nevoie pentru a-şi putea exercita drepturile şi obligaţiile pe care le are faţă de naţiune“, dar ele nu se rezumă numai la acest rol deosebit, ci au atribuţii tot atât de importante şi în ceea ce priveşte intervenţia statului în economie. Deci, din acest punct de vedere, sarcina principală a celor care se ocupă cu studiul acestei discipline este de a determina şi stabili care sunt instru¬men¬te¬le, pârghiile şi mijloacele cele mai adecvate pe care statul să le ai¬bă la îndemână pentru a interveni pozitiv în viaţa economică şi a in¬flu¬enţa favorabil relaţiile sociale din cadrul societăţii.