Piața asigurărilor în România

INTRODUCERE

Importanţa şi necesitatea asigurărilor au fost resimţite încă din cele mai vechi timpuri, datorită faptului că viaţa şi sănătatea oamenilor au fost şi sunt ameninţate de diferite fenomene nedorite.

Multe fenomene naturale sau accidente pot provoca boli, îmbătrânirea prematură, pot pune în pericol viaţa oamenilor şi integritatea lor corporală. De aceea, oamenii au înţeles că sunt necesare măsuri de prevedere împotriva acestor evenimente. Există însă fenomene care nu pot fi evitate. Spre exemplu, decesul unei persoane este inevitabil, acesta provocând traume psihice şi pierderi semnificative pentru urmaşi. Constituirea individuală de rezerve este ineficientă pentru că riscurile pot interveni înainte ca rezervele să fie constituite. În aceste situaţii, omului îi rămâne calea asigurării.

Prin urmare, asigurările de viaţă au apărut din nevoia de protecţie a omului, din nevoia constituirii unor mijloace de existenţă în condiţiile pierderii sau reducerii capacităţii de muncă ca urmare a bolilor sau vârstei.

În ceea ce priveşte necesitatea unei asigurări de viaţă, putem afirma că această formă de asigurare “este justificată din punct de vedere economic, dacă unul dintre membrii unei familii câştigă un venit, iar ceilalţi sunt dependenţi, total sau parţial, de acel venit. Impactul financiar pe care decesul unei persoane îl are asupra familiei nu este uniform, ci diferă foarte mult în funcţie de structura familiei în cauză (celibatari, familii cu un singur părinte, familii cu două surse de venit, familii tradiţionale, familii combinate sau familii formate din mai multe generaţii )” .

Referitor la noţiunea de “asigurare”, în literatura de specialitate s-au emis mai multe puncte de vedere (definiţii).

Definiţia asigurărilor, aşa cum este dată în lucrarea “Dicţionar de Asigurări”, semnată de Bistriceanu Gh. D., Bercea Fl., şi Macovei E. I. este următoarea: ”Operaţie economico-financiară ce decurge dintr-o obligaţie prevăzută de lege sau dintr-un contract (aleatoriu, sinalagmatic, cu titlu oneros şi cu executare succesivă), prin care asiguratul se obligă să plătească periodic o anumită sumă, denumită primă de asigurare, în schimbul căreia asigurătorul îşi asumă obligaţia ca la producerea evenimentului (riscului asigurat) să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea de asigurare sau suma asigurată.”

La rândul său, Florian Bercea subliniază că asigurarea “acţionează în strânsă legătură cu existenţa în activitatea economică a unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naţionale şi populaţiei. Existenţa riscurilor comune determină, la rândul ei, formarea comunităţii de risc, compusă din persoane fizice sau juridice, care acceptă achitarea primelor de asigurare unei instituţii specializate în vederea constituirii fondului de asigurare.”

În lucrarea “Asigurări şi reasigurări” autorii (Văcărel I.şi Bercea Fl.) consideră că “asigurarea exprimă relaţii de distribuire şi redistribuire a valorii adăugate brute, relaţii care apar în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice, păstrării integrităţii bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viaţa ori integritatea corporală, precum şi onorării obligaţiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de terţi.”

D.A. Constantinescu defineşte asigurarea ca un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri.

La rândul său, Purcaru I. consideră asigurarea “o operaţiune financiară prin care o parte (sau un partener), denumită asigurător despăgubeşte, în cazul producerii unui sinistru, o altă parte, denumită asigurat, în schimbul unei remuneraţii (primă sau cotizaţie)” .

Dr. Galiceanu I. şi Galiceanu M. privesc asigurarea ca “un acord contractual între două părţi. Prima parte (denumită asigurătorul sau societatea de asigurare) convine să plătească celei de-a doua părţi (denumită asiguratul) atunci când are loc un eveniment specificat. La asigurarea de viaţă, asiguratul este persoana al cărui deces face ca poliţa să ajungă la maturitate sub forma unei plăţi reclamate, efectuată de asigurător.”

În lucrarea “Asigurări”, semnată de Galiceanu I., asigurarea este definită ca o “categorie economică, având menirea să exprime raporturile ce apar în legătură cu constituirea fondurilor băneşti – din încasarea de la persoanele fizice şi juridice a unor prime de asigurare, calculate prin metode statistico-matematice – necesare prevenirii şi acoperirii unor nevoi viitoare, eventuale şi evaluabile, prin formarea unei comunităţi de risc, pe bază de mutualitate în suportarea pagubelor şi cu ajutorul unei societăţi specializate în practicarea acestui gen de activitate.”

Totodată asigurarea poate fi privită ca o formă de transfer a riscului către asigurători, iar asigurarea de viaţă – ca un mijloc suplimentar de economisire şi prevedere.

Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă reprezintă “raporturi economice ce apar în procesul de formare şi repartizare a fondului de asigurare, în scopul menţinerii continuităţii producţiei la agenţii economici, al păstrării integrităţii bunurilor persoanelor fizice, al asigurării suplimentare a populaţiei pentru cazuri de accidente, supravieţuire, deces etc..”

Asigurarea este definită prin legea nr. 32 / 2000 ca fiind “operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlaltor venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate.”