Piața de Capital

CAP.1 STUDII CU PRIVIRE LA CORELAŢIA DINTRE STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR ŞI CREŞTEREA ECONOMICĂ

1.1 STRUCTURA SISTEMULUI FINANCIAR Studiile efectuate până acum au lacune în încercarea lor de a face o strictă delimitare între sisteme financiare bazate pe banci şi sisteme financiare bazate pe pieţe de capital; ei se opresc asupra unui mic set de ţări cu nivele ale PIB/locuitor asemănătoare, astfel încât acestea au indici de creştere pe termen lung similari. Astfel, dacă se acceptă că Germania şi Japonia au sisteme financiare bazate pe bănci în timp ce Anglia şi USA au sisteme bazate pe piaţa de capital, şi având în vedere că acestea au indici de creştere pe termen lung similari, putem trage concluzia că structura sistemului financiar nu conteaza prea mult. Deci pentru a găsi importanţa economică şi structura sistemului financiar economiştii trebuie să extindă aria de cercetare pentru a include mai multe ţări cu nivele diferite de dezvoltare.

Ne oprim asupra relaţiei dintre structura sistemului financiar şi creşterea economică, precum şi între structura sistemului financiar şi sistemul legislativ sau diferite varibile macroeconomce. Efectiv studiile se opresc asupra a trei aspecte:

> Creşterea economică şi dezvoltarea sistemului bancar, nebancar şi pieţei de capital

> Creşterea economică şi structura sistemului financiar

> Sistemul legislativ, politica fiscală şi alte determinante macroeconomice ale structurii sistemului financiar.

Pentru a analiza structura sistemului financiar studiile economice construiesc un index pe bază mărimii, activitaţii şi eficienţei sistemului financiar pentru a stabili dacă acesta se bazeaza pe bănci sau pe piaţa de capital. Mai exact, se studiază raportul dintre dezvoltarea sistemului bancar şi dezvoltarea pieţei de capital; cu cât acest raport este mai mare cu atât acea ţară are dezvoltat mai bine sistemul bancar şi putem spune că are un sistem financiar bazat pe bănci. Astfel, ţările sunt împarţite în sisteme bazate pe bănci sau pe piaţa de capital.

Deşi folositoare, această împărţire a sistemelor financiare prezintă unele deficienţe. Identificăm ţări ca având un sistem bazat pe bănci deşi sistemul său bancar este subdezvoltat în comparaţie cu standardele internaţionale, şi invers, unele ţări ca având un sistem bazat pe piaţa de capital deşi aceasta este subdezvoltată. În consecinţă, trebuiesc determinate ţările cu sisteme financiare subdezvoltate. Se spune despre un sistem financiar că este subdezvoltat dacă atât gradul de dezvoltare al sistemului bancar cât şi al pieţei de capital sunt sub valorile medii stabilite pe plan internaţional. Rezultă deci trei categorii de structuri ale sistemului financiar: subdezvoltate, bazate pe sistemul bancar sau bazate pe piaţa de capital. Deşi şi această clasificare are unele lacune, ajută mai mult în a compara structuri financiare; sistemele subdezvoltate au mai multe în comun unele cu celelalte decât cu sistemele mai dezvoltate.

În urma cerceţărilor s-au structurat urmatoarele particularitaţi:

> Sistemul bancar, nebancar şi pieţele de capital sunt mai mari, mai active şi mai eficiente în ţările "bogate". Sistemul financiar este, în ansamblu mai dezvoltat în ţările "bogate".

> În ţările în care veniturile populaţiei sunt mari, pieţele de capital devin mai active şi mai eficiente decât băncile. Se observa o tendinţa a ţărilor de a se orienta din ce în ce mai mult pe pieţele de capital cu cât devin mai "bogate".

> Ţările ce au la bază dreptul civil englez, o mai bună protecţie a drepturilor acţionarilor, un bun sistem contabil, nivele scăzute de corupţie şi care nu cer garanţii explicite tind să fie mai mult orientate către pieţele de capital.

> Ţările ce au la bază dreptul civil francez au o slabă protecţie a drepturilor acţionarilor, sancţiuni mici pentru nerespectarea contractelor comerciale, nivele ridicate ale corupţiei, standarde contabile slabe, reglemanţări bancare restrictive şi nivele ridicate ale inflaţiei; acestea vor avea sisteme financiare subdezvoltate.

1.1.1VENITUL PE CAP DE LOCUITOR ŞI SISTEMUL FINANCIAR

Se stabilesc grupe de ţări ce au aproximativ acelaşi venit pe cap de locuitor. deşi nu toţi indicatorii dezvolţării sistemului financiar variază semnificativ de la o grupă la alta, câteva tipare ies la iveală. Adică, sistemul financiar-măsurat prin mărimea, activitatea şi eficienţa sistemului bancar, al intermediarilor financiari nebancari şi pieţelor de capital- se dezvolta mai repede în ţările "bogate".

A. INTERMEDIARII FINANCIARI

În ţările cu venituri pe cap de locuitor ridicate, băncile şi ceilalţi intermediari financiari tind să fie mai mari, mai activi şi mai eficienţi.

Considerăm patru indicatori:

1) Datorii curente/PIB( respectiv raportul dintre datoriile curente ale sistemului bancar şi nebancar şi PIB)- măsoară mărimea intermediarilor financiari relaţiv cu mărimea economiei. Acest indicator este folosit frecvent pentru a măsura dezvoltarea sectorului de intermediere financiara.

2) Active bancare/PIB(respectiv, raportul dintre activele interne ale băncilor de depozit şi PIB) - arată gradul de dezvoltare al sistemului bancar.

3) Credite acordate sectorului privat de către băncile de depozit/PIB- acest indicator exclude creditele acordate sectorului public( administraţia centrală şi locală, instituţii publice), fiind un barometru al activitaţii bancare în sectorul privat.

4) Finanţarea sectorului privat de către instituţiile financiare/PIB- se opreşte asupra companiilor de asigurări, fonduri mutuale, bănci de economii, fonduri de pensii private şi bănci de investiţii, arătând câte procente din PIB reprezintă creditele acordate de secorul nebancar.

Aceşti indicatori permit gruparea ţărilor în ţări cu venituri pe cap de locuitor mici, sub medie, peste medie şi ţări cu venituri mari pe cap de locuitor, în concordanţă cu World Development Indicators 1997

PNB/cap de locuitor

Categorie

Sub 765$

Ţări cu venituri mici

766$ - 3035$ Ţări cu venituri sub medie

3036$ - 9385$ Ţări cu venituri peste medie

Peste 9386

Ţări cu venituri mari

Plecând de la această clasificare, se obţin aproximativ acelaşi număr de ţări în fiecare grupă de venit. Apoi, pentru fiecare grupă se determina indicatorii ce masoară gradul de dezvoltare al sectorului de intermediere financiara. Figura 1 arată că cei patru indicatori cresc de la grupă cu venituri mici către grupă cu cele mai venituri mari.

Spre exemplu, Austria, Franţa, Germania, Marea Britanie, Hong Kong, Japonia, Elveţia, Olanda au comparativ, un sistem bancar dezvoltat şi activ. Pe de altă parte, Argentina, Columbia, Costa Rica, Nepal, Nigeria, Peru, Turcia au un un sistem bancar nedezvoltat şi inactiv.

Dacă aruncăm o privire asupra sistemului nebancar, ţări precum Japonia, Coreea, Olanda, Africa de Sud, Suedia, USA au foarte dezvoltat sectorul de intermediere financiară. Într-adevăr în USA, Suedia, Coreea-intermediarii financiari sprijina mai mult sectorul privat decât băncile de depozit. De asemenea, în ţările cu venituri mai mari, directa implicare a Băncii Centrale în alocarea capitalului este mai mică.

Eficienţa sistemului bancar se măsoară prin doi indicatori:

1) Overhead cost( respectiv, raportul dintre overhead cost ale băncii şi total active)- deşi puţin ambiguu, se consideră că un nivel scăzut al acestor costuri reprezintă o mai bună eficienţă. Overhead cost excesive pot reflecta o risipă de fonduri şi lipsa concurenţei în acest sector. Totuşi, trebuie recunoscut faptul că băncile mari fac cerceţări pentru a acorda servicii de o cât mai inaltă calitate, iar această creştere a productivitaţii poate duce la o creştere rapidă a acestor costuri.

2) Venituri nete din dobânzi(respectiv, venituri din dobânzi minus cheltuieli cu dobânzile , totul raportat la total active)- cu toate că mulţi sunt factorii care pot influenţa rata dobânzii, dacă ecartul dintre dobânzile diferitelor bănci este mic atunci se consideră o mai bună eficienţă şi existenţa unei concurenţe în sistemul bancar.

Figura 1 arată că ţările cu venituri mari au nivele reduse ale acestor indicatori. Rezultă o corelaţie negativă între PIB/cap de locuitor şi eficienţa bancară.

Urmatorul pas îl reprezintă stabilirea unei legături între concentrarea în sistemul bancar şi PIB/cap de locuitor. Se măsoară concentrarea în sectorul bancar prin construirea unui indicator-Bank Concentration Index-, şi anume raportul dintre activele celor mai mari trei bănci în total active bancare ale sectorului bancar din ţara respectivă. Concluzia este că nu se poate stabili o legatura între concentrarea din sectorul bancar şi PIB/cap de locuitor. Figura 1 arată că delăsându-ne de la grupele cu venituri mici către cele cu venituri mari, concentrarea în sistemul bancar scade.

Mai apar doi indicatori Active ale băncilor straine( Foreign Bank Share) şi Active ale băncilor de stat( Public Bank Share) în total active ale sectorului bancar. Ambii indicatori scad pe măsura ce ne indreptăm către grupele cu venituri mai mari.