Piața de capital în România - evoluții și perspective

1. Aspecte generale

1.1. Aspecte generale privind problematica pietelor financiare

Teritoriu aflat prin excelenta sub imperiul pragmatismului, domeniul pietelor financiare a inceput sa-si dezvolte si o redutabila latura teoretica. Chiar daca evidenta legaturii nemijlocite dintre teoire si practica mai este inca pusa la indoiala, nu trebuie uitat ca intreaga “teorie” a stiintei financiare moderne este fundamentata pe domeniul pietelor financiare.

Aceasta latura a finantelor poate demonstra oricand si caracterul sau practic (si dezvoltarea exploziva a burselor de valori demonstreaza acest lucru), dar si pe cel teoretic, fara ca aceste domenii sa poata fi delimitate cu precizie. In fapt, punerile de acord in privinta unor probleme marginale(care dau consistenta stiintelor clasice) apar ca inutile in cazul pietelor financiare, iar divergentele incep inca de la stabilirea domeniului de studiu. Astfel, Scoala anglo-saxsona (si, in primul rand, cea americana) desemneaza prin piata financiara totalitatea tranzactiilor cu instrumente monetare (piata monetara) si cu titluri pe termen lung (piata de capital). Dimpotriva, Scoala din restul Europei (si, in primul rand, cea franceza) defineste prin termenul de piata financiara: piata valorlor imoobiliare, reprezentand, alaturi de piata creditului si piata monetara, o componenta a pietei capitalurilor.

Asadar, piata de capital reprezinta o piata specializata unde se intalnesc si se regleaza in mod liber cererea si oferta de active financiare pe termen mediu si lung. Concret, este vorba despre o piata pe care se tranzactioneaza in mod liber valori mobiliare (actiuni, obligatiuni), piata ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc (cumparatorii de actiuni si obligatiuni) si care urmaresc plasarea profitabila a acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de catre emitentii de actiuni/obligatiuni, ce sunt in cautare de capital in vederea finantarii unor proiecte de investitii.

Desigur, piata de capital prezinta interes si din alte puncte de vedere, permitand preluarea controlului asupra unor societati prin achizitii semnificative de actiuni sau obtinerea unor castiguri pe termen scurt prin specularea modificarilor de curs ale valorilor mobiliare.In functie de momentul in care se realizeaza tranzactia, piata de capital se imparte in doua segmente:

- Piata primara. Este piata pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru prima data. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de regula fac legatura intre societatea emitenta si investitori, se obliga sa plaseze valorile mobiliare nou emise in schimbul unui comision;

- Piata secundara. Odata puse in circulatie valorile mobiliare pe piata primara, acestea fac obiectul tranzactiilor pe piata secundara. Functionarea efectiva a pietei secundare se realizeaza prin intermediul pietelor de negocieri sau organizate: este in principal vorba de bursa de valori si de piata extrabursiera (sau piata OTC - Over the Counter Market).

Diferenta dintre cele doua forme organizate ale pietei de capital (bursa si piata OTC) consta in existenta unor conditii si criterii de eficienta economico-financiara, de informare a investitorilor, referitoare la numarul de actiuni puse in circulatie, etc pentru accesul la bursa, conferind societatii cotate pe aceasta piata garantii superioare pentru investitori. De asemenea exista diferente intre modul de functionare si organizare a celor doua piete - bursa de valori este o piata de licitatie in timp ce piata Rasdaq este o piata de negociere.

Pietele dezvoltate de capital au doua caracteristici importante: divizibilitate (atomicitate) si lichiditate. Divizibilitatea semnifica ca activele sunt reprezentate de un mare numar de actiuni care pot fi cumparate pentru sume diferite. In consecinta un activ poate fi detinut in proportii diferite de un anumit numar de investitori si invers un investitor poate repartiza banii sai in mai multe tipuri de actiuni. Lichiditatea semnifica faptul ca un investitor poate imediat, fara costuri prea mari, de a schimba anumite actiuni cu altele. Aceasta implica faptul ca orice investitor poate sa-si constituie, in orice moment, portofoliul dupa cum ii convine in acel moment, foarte repede si fara costuri prea mari. El va avea posibilitatea de a-si arbitra pozitiile dupa cum doreste.

In aceste conditii interesul fiecarui investitor este de a obtine informatii cu privire la actiunile diverselor societati cotate pe piata. Aceste informatii vor permite investitorilor evaluarea perspectivelor fiecarei oportunitati de investire si investirea in portofoliul care prezinta cele mai bune perspective. Sursele prin care investitorii pot obtine informatiile sunt conturile de exploatare, bilanturile societatilor, cursurile si volumele tranzactiilor, publicatiile specializate si jurnalele financiare, care evalueaza si interpreteaza noutatile financiare, precum si institutiile financiare care apreciaza perspectivele societatilor cotate.

Aceste canale de informatii sunt eficiente in masura in care informatia se raspandeste rapid si unde fiecare noua informatie devine repede publica.