Piețe Financiare și de Capital - Noțiuni Generale

Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se întâlnesc si se regleaza, liber sau dirijat, cererea si oferta de active financiare, necesare crearii de resurse pentru dezvoltarea productiei de bunuri si servicii în cadrul firmelor. În economia financiara circuitul activelor financiare are loc între multimea ofertantilor de fonduri (investitorii) si multimea utilizatorilor acestora, în vederea realizarii unicului scop: satisfacerea nevoii economice, a carei finalizare este profitul.

Investitorii sunt cei care efectueaza investitii, prin plasarea fondurilor în scopul valorificarii lor, iar utilizatorii sunt cei care mobilizeaza fondurile pentru a-si finanta propria activitate economica. Se transfera astfel o parte din resursele financiare existente într-o economie, între cei care le detin, prin disponibilizare, catre agentii economici care le folosesc, fie pentru initierea unei activitati, fie pentru întretinerea si dezvoltarea unei afaceri existente.

În acelasi timp, se naste o relatie de feedback, de la utilizatorii de fonduri catre investitorii initiali, prin distribuirea profitului obtinut în urma valorificarii resurselor financiare. Într-o economie de piata, distribuirea profitului poate fi, însa, oricând substituita de distribuirea riscului, în cazul unei utilizari neprofitabile a fondurilor care au facut obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin, prin propria vointa, noduri ale unui circuit financiar a carui finalizare poate fi profitul sau esecul. Tranzactiile între cele doua categorii de participanti la fluxul financiar se realizeaza prin intermediul pietelor financiare.

Domeniul pietelor financiare a început sa-si dezvolte o redutabila latura teoretica,chiar daca evidenta legaturii nemijlocite dintre teorie ti practica mai este pusa înca la îndoliala,nu trebuie uitat ca întreaga “te,ete”a stiintei financiare moderne este fundamentata pe domeniul pietelor financiare.

Aceasta latura a finantelor poate demonstra oricând si caracterul sau practic ( si dezvoltarea exploziva a burselor de valori demonstreaza acest lucru ), dar si pe cel teoretic, fara ca aceste domenii sa poata fi delimitate cu precizie. În fapt, punerile de acord în privinta unor probleme marginale ( care demonstreaza consistenta stiintelor clasice ), apar ca inutile în cazul pietelor financiare, iar divergentele încep inca de la stabilirea domeniului de studiu . Astfel, Scoala anglo-saxona ( si, în primul rand, cea americana ) desemneaza prin piata financiara totalitatea tranzactiilor cu instrumente monetare ( piata monetara ) si cu titluri pe termen lung ( piata de capital ) .

Piata financiara poate fi definita – generic – ca fiind ‘locul’ de întâlnire al detinatorilor de capitaluri ( pentru diverse perioade de timp ), cu cei care au nevoie de respectivele capitaluri pentru derularea diverselor activitati – fie în interes comercial, fie în interes privat sau în interes public. Deci piata financiara este locul de întâlnire al ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri.

Piata financiara functioneaza mai ales datorita institutiilor specializate – numite si intermediari financiari – care ajuta si simplifica foarte mult întâlnirea cererii si a ofertei de capitaluri / fonduri banesti atât în spatiu ( evitând deplasarea fizica a celor interesati, adesea costisitoare ) cât si în timp ( reducând la minimul posibil perioada necesara cautarii contrapartidei interesate ).

Apelul la un intermediar financiar permite atât utilizatorului de fonduri, cât si investitorului – cel care detine fondurile si cauta un plasament pentru ele – sa intre în contact într-un timp foarte scurt si cu costuri minime – costurile fiind în special reprezentate de comisionul intermediarului si, uneori, de cheltuielile legate de încheierea tranzactiilor. Motivatiile celor care apeleaza la piata la piata financiara pot fi diverse si variate.

Utilizatorii de fonduri apeleaza la piata financiara pentru a-si asigura banii necesari derularii unor activitati diverse, pe care nu i-ar fi putut obtine pe alta cale. În cazul societatilor comerciale – e vorba mai ales despre societatile pe actiuni de mari dimensiuni - acestea fac apel la piata financiara atât pentru a-si forma cât si pentru a-si majora capitalul social, precum si pentru a obtine capital sub forma de împrumuturi pentru diverse intervale de timp.