Politică de creditare în cadrul Băncii Transilvania. creditul full-option cu ipotecă pentru persoanele juridice

CAPITOLUL 1

PROCESUL DE CREDITARE ÎN ROMÂNIA

1.1. Semnificaţia creditului şi a dobânzii

1.1.1 Creditul

Apariţia creditului este strâns legată de dezvoltarea producţiei şi circulaţiei mărfurilor; evoluţia acestor fenomene a impus includerea schimbului – şi, odată cu el, şi a creditului – în cadrul relaţiilor monetare. ”Creditul reprezintă relaţia bănească între o persoană fizică sau juridică, numită creditor, care acordă unei alte persoane, numită debitor, un împrumut în bani în general cu o dobândă stabilită în funcţie de riscul pe care şi-l asuma creditorul sau de reputaţia debitorului”. Etimologic, cuvântul „credit” îşi are originea în limba latină „creditum-creditare”, care înseamnă „a crede” sau „a avea încredere”, fapt ce scoate la iveală un element de ordin psihologic: încrederea, care presupune existenţa unei anumite culturi sociale, a unei „psihologii colective”, care diferă însă în timp şi de la o colectivitate la alta. Limba română a consemnat acest cuvânt ca neologism, el pătrunzând în vocabularul nostru abia în secolul al XVIII-lea. Apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia moneda lichidă nu-i putea face faţă, creditul constituie una din condiţiile desfăşurării oricărui proces economic. Depăşind sfera proceselor economice interne, creditul a fost extins treptat şi în relaţiile cu partenerii externi, fie ei simpli agenţi economici sau chiar state. Astfel, creditul este văzut ca o pârghie economică indispensabilă, este ca o forţă activă ce s-a concretizat în întreţinerea de relaţii între furnizori şi cumpărători, în contribuţia la formarea de unităţi productive sau în fructificarea acumulărilor băneşti.

Înainte de definirea creditului şi a funcţiilor sale, se impune realizarea unei distincţii între finanţe, bani şi credit. Astfel, trebuie subliniat că, numai în cadrul rotaţiei de ansamblu a capitalului, a mijloacelor materiale şi monetare , creditul se poate transforma fie în bani, fie în finanţe; în timp ce finanţele presupun capitaluri deja formate care se acumulează, creditul reprezintă un efect al proceselor economice în urma cărora apar capitaluri temporar disponibile. În acest sens, creditul poate fi considerat o formă specială de mişcare a valorilor: vânzare de mărfuri cu plata amânată sau cu transferarea temporară de monedă cu titlu de împrumut. Intr-o formă extinsă creditul mai poate fi identificat cu circulaţia capitalului de împrumut. Numeroasele interpretări reducţioniste au furnizat o serie de accepţiuni de genul : creditul = bani şi finanţe; creditul = împrumut ; creditul = pârghie; creditul = capital: etc. Una din definiţiile demne de reţinut indică operaţiunea de creditare ca „cedarea unei sume de bani efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic, în folosinţa altui subiect economic, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu , la un termen fixat, suma primită plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă” Creditul este, în esență : “ crearea de putere de cumpărare”

1.1.2. Formele creditului

Diversitatea formelor sub care se manifestă creditul în economie a impus utilizarea mai multor criterii semnificative de clasificare, în funţie de care se disting următoarele:

1.după natura economică şi participanţii la relaţia de creditare, se remarcă:

- Creditul comercial;

- Creditul bancar;

- Creditul de consum;

- Creditul obligatar.

2. după calitatea debitorului se delimitează:

- Creditul acordat persoanelor fizice;

- Creditul acordat persoanelor juridice.

3. după calitatea debitorului şi a creditorului se disting:

- Creditul privat;

- Creditul public.

4. după scopul acordării creditului:

- Creditul de producţie;

- Creditul de circulaţie;

- Creditul de consum.

5. după natura garanţiilor:

- Credite reale;

- Credite personale.

6.după întinderea drepturilor creditorului:

- Credite denunţabile;

- Credite nedenunţabile;

- Credite legale.

7. după modul de stingere al obligaţiilor de plată:

- Credite amortizabile;

- Credite neamortizabile.

8. după termenul la care trebuie rambursat creditul:

- Credite pe termen scurt;

- Credite pe termen mijlociu;

- Credite pe termen lung.

1.1.3. Dobânda

Dobânda reprezintă suma de bani pe care trebuie să o plătească beneficiarul împrumutului(debitorul) celui care acordă împrumutul(creditorul), pentru folosirea disponibilităţilor băneşti ale acestuia din urmă, până la restituirea lor. În cazul creditului, creditorul este banca sau o altă instituţie financiară. În cazul depozitelor, creditorul este persoana fizică sau firma care îşi ţine economiile la bancă. În general suma dobânzii D de bază plătită de beneficiarii de credite este direct proporţională cu volumul creditului C, rata dobânzii d şi timpul de folosire a creditului t :

În condiţiile unui anumit nivel al dobânzii, suma acesteia creşte proporţional cu volumul creditelor şi cu durata de folosire a acestora, astfel încât unităţile trebuie să folosească un volum cât mai redus de credite şi pe perioade cât mai scăzute posibil, imprimând o viteză de rotaţie accelerată activelor circulante.