Politica fiscală a Uniunii Europene - prezent și perspective

Cap 1: Coordonate ale politicii fiscale europene

1.1: Obiectivele politicii fiscale europene:

Coerenţa politicii fiscal- bugetare condiţionează, în mare măsură, realizarea obiectivelor generale ale dezvoltării economice pe termen mediu şi lung, precum şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă stabilite prin Tratatul de la Mastricht, asumate şi de ţara noastră la aderarea la Uniunea Europeană.

Totodată, Strategia de la Lisabona trebuie tratată cu prioritate, pentru a respecta termenul stabilit cu privire la transformarea Uniunii Europene în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere.

Uniunea economică numără astăzi 27 de state membre şi aproximativ 500 de milioane de locuitori. În ciuda diferenţelor dintre statele membre, la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la concluzia că în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional. Aşa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elborate şi adoptate de instituţiile comunitare, cu aplicabilitate pe întreg cuprinsul Uniunii.

În domeniul fiscal, organismul cu rol de iniţiere şi urmărire a modului de aplicare a legislaţiei fiscal- bugetare este Comisia Europeană, înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht, semnat în anul 1992 şi intrat în vigoare în 1993. Obiectivul principal al Tratatului Comunităţii Economice Europene este crearea pieţei comune care să se bazeze pe concurenţă loială cu caracteristici similare unei pieţe naţionale.

Impozitele şi taxele reprezintă fundamentul întregii activităţi fiscale, ele fiind instituite prin acte normative cu caracter fiscal( legi sau ordonanţe, hotărâri de guvern aprobate prin legi), acestea nu lipsesc şi nu pot lipsi ca elemente de bază în prezentarea noţiunilor care se referă la domeniul fiscal. Totodată, aplicarea reglementărilor cu caracter fiscal, dimensionarea, aşezarea şi perceperea în ultimă instanţă a impozitelor şi taxelor nu se pot realiza fără existenţa unui mecanism fiscal, a unor metode şi tehnici fiscale prin aplicarea cărora să fie satisfăcute şi anumite cerinţe pe care să le îndeplinească sistemul fiscal pentru a putea fi considerat raţional, dar şi pentru a se armoniza cu politica fiscală din ţările Uniunii Europene.

Scopul realizării pieţei comune şi a uniunii monetare a antrenat schimbări în ceea ce priveşte fiscalitatea. Înlăturarea restricţiilor privind mobilitatea capitalului a generat teama că baza impozabilă la nivel naţional se poate reduce prin migraţia acesteia între statele membre, datorită concurenţei fiscale dintre ele, ceea ce va afecta gradul de ocupare şi capacitatea de a asigura protecţia socială. De aici s-au conturat principalele obiective ale politicii fiscale:

- Cel mai important obiectiv pe termen lung constă în înlăturarea diferenţelor în ceea ce priveşte metodele şi cotele de aplicare al impozitelor indirecte. Vizate sunt accizele si TVA-ul.

- În ceea ce priveşte fiscalitatea directă, se urmareşte în principal minimizarea posibilităţilor de evaziune şi evitarea dublei impuneri, pe baza acordurilor bilaterale între statele membre

- Evitarea efectelor negative ale concurenţei între statele membre, în special evitarea transferului bazei fiscale prin fenomenul de migraţie a firmelor aflate în căutarea regimului fiscal cel mai favorabil