Politică fiscală în Uniunea Europeană - prezent și perspective

Capitolul 1. Consideraţii generale privind politica fiscală în cadrul Uniunii Europene

1.1 Noţiunea de politică fiscală şi sistem fiscal în UE

Conform enciclopediei libere, Wikipedia, sistemul (din latinescul “systema”) este definit ca “un ansamblu de entităţi, reale sau abstracte, cuprinzând un ansamblu de componente, care interacţionează între ele şi care servesc aceluiaşi obiectiv comun”. Conform dicţionarului economic, sistemul fiscal reprezintă “un ansamblu de cerinţe şi principii referitoare la dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor precum şi la obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală”. De la această definiţie cuprinzătoare, unii autori pun accentul numai asupra unei funcţii a acestuia, respectiv colectarea resurselor bugetare: “totalitatea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri publice provenite de la persoanele fizice şi juridice care alimentează bugetele publice” Din prisma acestor abordări, unii autori consideră că ele sunt menite să eficientizeze şi să uşureze analiza modului în care este construit şi funcţionează un sistem fiscal.

O definiţie, completă şi sugestivă dată conceptului de sistem fiscal, am întâlnit-o în lucrarea doamnei Ana-Maria Tatoiu, şi sună cam aşa: “un ansamblu de elemente, concepte, procese, principii, metode, instrumente, instituţii, care privesc impozitele şi taxele, aflate într-o relaţie complexă de interdependenţă şi interacţiune, care functioneaz în mod organizat, într-un cadru legiferat, în vederea atingerii obiectivelor stabilite de factorii de decizie publică.”

Politica fiscală este o componentă importantă a politici financiare, prin intermediul căreia se stabileşte volumul şi provenienţă resurselor bugetare, metodele de prelevare care se utilizează, obiectivele ce se au în vedere şi mijloacele de realizare a acestora.

Legătura strânsă care există între impozite şi cheltuieli bugetare este subliniată de Paul A. Samuelson, care concepe politica fiscală că “un proces constând în a manipula impozitele şi cheltuielile publice”, precizând că impozitele şi cheltuielile guvernamentale au trei efecte majore. În primul rând ele influienteaz distribuţia generală a produsului naţional între consumul public şi investiţii. În al doilea rând, guvernul poate înfluienta producţia şi preţul produselor realizate în diferite domenii de activitate prin intermediul cheltuielilor directe şi al stimulentelor indirecte. În al treilea rând, politica bugetară influientează activităţile macroeconomice – fluctuaţia producţiei agregate, a preţurilor şi a şomajului.

Ţinând cont de definiţiile date anterior celor doi termeni, la nivelul Uniunii Europene acestea ar fi eronate, datorită faptului că UE nu poate fi privită la fel că un stat oarecare. În literatura de specialitate nu este întâlnită o definiţie exactă a celor doi termeni, însă există două puncte de vedere sub care poat fi privită UE, şi anume: primul consideră Comunitatea Europeană că fiind organizată că o confederaţie, respectiv o uniune de state independente. Conform acestui punct de vedere, Comunitatea este o organizaţie supranaţională, şi de aici putem concluziona că obliectivele urmărite de politică fiscală nu sunt aceleaşi că a unui stat. Aşadar, privind UE că o Confederaţie, se defineşte politică fiscală comunitară drept un ansamblu de politici fiscale naţionale, coordonate între este într-un cadru bine definit, şi anume zona UE, în scopul obţinerii compatibilităţii impozitelor statelor membre, în vederea asigurării bunei funcţionari a pieţei comune. Pentru realizarea unei integrări şi a unei Uniuni Economice depline, instituţiile europene ai creat un set de norme juridice care vin în completarea celor existente, asigurând concretizarea prevederilor Tratatului Comunităţii Europene şi care formează ceea ce numim “drept fiscal comunitar”. Astfel, nu putem discuta despre sistemul fiscal al UE fără a menţiona de dreptul fiscal comunitar, prin care înţelegem “ansamblul coerent al normelor juridice emise de instituţiile UE cu scopul de a asigura controlul comunitar asupra fiscalităţii naţionale a statelor membre, de a se înfăptui politică de armonizare fiscală la nivelul tuturor ţărilor comunitare şi de a se implementa mecanismele contencioase legate de aceste aspecte”.

Cel de-al doilea punct de vedere priveşte curentul actual, fiind vorba despre o abordare a sistemului fiscal comunitar din perspectiva federalismului fiscal, percepând UE că fiind o federaţie, se apreciază că politică fiscală că fiind aceea a unui stat federal, bazat pe tre niveluri de organisme administrative: federale, statale şi locale. În acest context definiţia devine similară cu cea a politicii fiscale naţionale, respectiv “Politică fiscală a UE reprezintă ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi a celorlalte resurse fiscale ale Comunităţii Europene” , cu precizarea că UE nu are capacitatea de a crea impozite, această sarcina revenind statelor membre, şi în acest context “stabilirea şi perceperea” urmăreşte doar la identificarea şi procurarea resurselor financiare aflate la dispoziţia Comunităţii, respectiv impozitele indirecte – taxele vamale asupra importurilor externe UE, impozite agricole, accize, o parte din TVA, calculate pe baze armonizate.