Politică fiscală în Uniunea Europeană - prezent și perspective

Capitolul 1. Considerații generale privind politica fiscală în cadrul UE

1.1 Noțiunea de politică fiscală și sistemul fiscal în UE

Sistemul, conform Wikipedia, este conturat ca fiind un ansamblu de instituții atât abstracte cât și reale, ce are în componența sa, cuprinzând o colectivitate de componente, ce interacționează și servesc un întreg unui obiectiv comun. De asemenea, în dicționarul economic-financiar, sistemul financiar este privit tot ca un ansamblu, un întreg de principii și cerințe ce face referire atât la perceperea, dimensionarea și așezarea impozitelor, cât și la obiectivele urmărite de fiscalitate. Pornind de la aceasta, anumiți autori, nu numai că accentuează doar asupra unei singure funcții, adică cea de colectare a resurselor bugetare, semnificând absolut toate contribuțiile, taxele, impozitele și veniturile publice venite din partea persoanelor fizice sau din partea societăților ce hrănesc bugetul public, ci și au părerea că acestea sunt menite să faciliteze modul în care este întemeiat și funcționarea unui sistem fiscal.

Remarc o altă definiție, într-o formă mai amplă, mai complexă a sistemului fiscal, dată de Ana-Maria Tatoiu, specificând că ”un ansamblu de elemente, concepte, procese, principii, metode, instituții, instrumente, care privesc impozitele și taxele, aflate într-o relație complexă de interdependență și interacțiune, care funcționează în mod organizat, într-un cadru legiferat, în vederea atingerii obiectivelor stabilite de factorii de decizie publică” .

Politica financiară are ca componentă principală politica fiscală, cu ajutorul căreia se fixează proveniența și volumul de resurse bugetare, obiectivele prevăzute, mijloacele de obținere ale obiectivelor, moduri de prelevare care se folosesc.

Între cheltuielile bugetare și impozitele există o legătură puternică, care prevede că politica fiscală este definită ca un proces ce indică manipularea cheltuielilor publice și impozitele, menționând că acestea aveau 3 efecte majore. În prim plan, influențează generala distribuție a bunului național între investiții și consumul public. În al doilea plan, guvernul reușește să influențeze prețul produselor și producția efectuate în diverse domenii de activitate cu ajutorul stimulentelor indirecte și al cheltuielilor directe. În ultimul plan, politica bugetară are putere de influențare și asupra activităților macroeconomice, cum ar fi fluctuația șomajului, producției agregate și a prețurilor.

Având definițiile anterioare, menționez că acestea la treapta Uniunii Europene sunt eronate, deoarece Uniunea Europeană nu se poate privită ca și celelalte state. Bineînțeles, în lecturile de specialitate, nu se regăsește o anumită definiție a acestor termeni, dar, totuși sunt două opinii cu ajutorului căruia putem privi Uniunea Europeană.

În prima parte se consideră că Comunitatea Europeană este așezată ca o confederație ori o uniune de state, și că Comunitatea reprezintă o organizație supranațională, concluzionând că obiectivele politicii fiscale, nu sunt la fel cu cea a unui stat. Prin urmare, UE este privită ca o confederație, definindu-se această politică fiscală ca fiind un sistem de politici naționale fiscale, coordonate între ele într-un cadru specific, numit UE, urmărind obținerea compatibilitatea impozitelor ale statelor membre, asigurând o bună funcționare a pieței comune.

Pentru efectuarea unei Uniuni Economice și a unei integrări depline, entitățile europene au realizat o serie de norme juridice ce completează normele deja existente, în așa fel asigurându-se de concretizarea prevederilor din Tratatul Comunității Europene și alcătuiesc cunoscutul ”drept fiscal comunitar”. Prin urmare, nu se poate vorbi despre sistemul fiscal al Uniunii fără să precizăm de dreptul fiscal comunitar, prin care deducem ca fiind un sistem a normelor juridice create de instituțiile UE ce urmăresc asigurarea controlului comunitar cu privire la fiscalitatea națională a statelor membre, de a se realiza politica de armonizare la treapta unde sunt incluse toate țările comunitare și de a se aplica mecanismele legate de toate aspectele.

În a doua parte se referă la curentul actual, axându-se despre una dintre abordările sistemului fiscal comunitar din punctul de vedere a federalismului fiscal, distingând UE ca o federație, apreciindu-se politica fiscală a unui stat federal, având la bază trei trepte de organisme administrative: locale, federale și statale. În această circumstanță, definiția este asemănătoare cu cea a politicii fiscale, cum că este un sistem al reglementărilor făcând referire la taxe, perceperea impozitelor ale Comunității Europene , menționând faptul că UE nu are abilitatea de crearea impozitelor, ocupându-se de asta statele membre, iar termenii de ”stabilire” și ”percepere” au ca scop identificarea și alimentarea de resurse financiare existente la îndemâna Comunității Europene, inclusiv impozite indirecte ( taxe vamale, accize, impozite agricole , părți din TVA )

Deși susțin această noțiune a sistemului federal fiscal, mă încântă că UE are în prezent un sistemul fiscal oarecum asemănător cu un grup de sisteme fiscale naționale, față de un sistem federal unic . Cred că în prezent, această politică fiscală trebuie să pună accentul pe soluționarea celor două probleme, semnificative, mai exact problemele fiscale existente în momentul actual între țările membre și problemele comunitare specifice. În primele probleme se regăsesc dificultățile apărute în urma dublei impozitări, folosirea nediscriminatorii la nivelul statelor din UE a impozitelor dar și a evaziunii fiscale, în următoarele probleme se referă la faptul că în interiorul UE, această politică fiscală necesită deținerea de relații interstatale exercitând pe piața unică, având circulația liberă deplină.