Politică monetară și instrumente de politică monetară a BNR

Capitolul I. Teoriile monetare – fundament teoretic al politicilor monetare

Considerată un ansamblu de abordări alternative, teoria monetară contemporană acoperă un spectru larg de probleme, dintre care cele mai importante pentru obiectul său de studiu sunt:

- definirea banilor, delimitarea sferei şi a formelor sale de manifestare;

- determinarea rolului banilor în economie, a interdependenţei lor;

- valoarea banilor, modalităţi de măsurare şi fundamentare;

- oferta de bani şi mecanismele acesteia, agregatele monetare şi creaţia monetară;

- cererea de bani şi determinanţii săi economici;

- echilibrul şi dezechilibrul monetar;

- fundamentele politicilor monetare;

- căile de transmitere a impulsurilor monetare;

- comportamentele monetare ale subiectilor economici;

- convergenţa şi globalizarea monetară internaţională.

O problemă importantă a teoretizării monetare o reprezintă cererea de bani din economie, determinată de comportamentul subiecţilor economici şi, deci, de factorii care influenţează deciziile şi atitudinile acestora faţă de monedă.

Realizarea echilibrului monetar între oferta de bani şi cererea de bani reprezintă problema cea mai complexă a teoriei monetare, deoarece acest echilibru reprezintă un proces de ajustare continuă, în cadrul unor cicluri de codeterminare a variabilelor monetare şi economice, prin structuri complexe de tranzacţii monetare, financiare şi reale, interne şi externe.

Elementele definitorii ale teoriei monetare sunt:

- Statutul teoriei monetare

Determinată de problematica cu care se ocupă, teoria monetară are următoarea caracteristică: teorie a comportamentelor şi variaţiilor monetare, manifestată în cadrul gestiunii financiare la nivel micro, ea devine teorie a transferuruilor şi transformărilor monetare la nivel macro şi mondo economic.

- Relativitatea teoriei monetare

Teoria monetară se diferenţiază din punct de vedere al soluţionării şi punerii problemelor, relevându-şi relativitatea. Caracterul relativ al teoriei monetare se explică prin variabilitatea paradigmelor problematice şi explicative.

- Compoziţia metodologică a teoriei monetare

Teoria monetară se constituie de fapt ca un caleidoscop de teorii monetare, care s-au format în evoluţia istorică divergentă, concurentă sau complementară, prin agregarea unor atitudini metodologice, utilizând preferenţial una dintre metodele de cunoaştere, de teoretizare disponibile.

Din punct de vedere metodologic teoriile monetare fiind instrumente operaţionale, acestea servesc direct sau indirect politicilor monetare, economice.

- Potenţialul teoriei monetare

Caracteristicile teoriei monetare, relativitatea acesteia limitează gradul său de generalitate, astfel neexistând o teorie monetară omniscientă, unitară, atotcuprinzătoare, ci teorii monetare specifice, centrate şi orientate.

1.1. Teorii clasice asupra monedei

Din perspectiva abordării teoretice, teoriile monetare pot fi asociate unor concepţii clasice centrate pe valoarea monedei, delimitate prin conţinut şi abordare explicativă.

1. Teoria banilor ca instrument al schimbului (operaţional - convenţionalistă)

Conform acestei teorii moneda, banul era considerat un simplu instrument al schimbului. Adică banii nu sunt decât o modalitate pentru nevoia practică, oamenii convenind să dea şi să primească pentru fiecare marfă un echivalent.

2. Teoria metalistă a banilor

Teoria metalistă are la bază identificarea banilor cu diverse metale preţioase. Aceasta, atribuia proprietăţilor naturale ale acestor metale calitatea de bani, fără a avea în vedere că numai în anumite condiţii istorice metalele preţioase au îndeplinit rolul de bani. Principalii reprezentanţi au fost: Thomas Munn (Anglia) şi Jean Baptiste Colbert (Franţa).

3. Teoria nominalistă

Nominalismul, spre deosebire de teoria metalistă, neagă existenţa vreunei legături între bani şi metalele preţioase, susţinând că banii sunt simple semne convenţionale, că ei, neavând valoare intrinsecă, nu au nimic comun cu marfa.

În această concepţie, banii ar fi doar semne nominale prin care se dermină proporţiile în care se schimbă mărfurile, ei reducând funcţiile banilor la funcţiile de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată, iar funcţia de măsură a valorii o identifică cu aceea de etalon al preţurilor.

Semnele băneşti convertibile limitat sau neconvertibile în aur au fost introduse în toate ţările dezvoltate, acestea fiind şi mai puţin decât bancnotele, prin ele însele marfă. Procesul inflaţionist face ca semnele băneşti să piardă tot mai mult din puterea lor de cumpărare. Mai mult decât atât, se manifestă tendinţa de a separa unităţile băneşti de marfă, prin renunţarea la stabilirea pentru etalonul monetar a unui conţinut aur oficial, înlocuindu-l cu determinarea unui raport al monedei faţă de alte monede şi mai ales faţă de coşuri de monede.