Premisele aderării României la zona euro

Capitolul 1. Uniunea Economicã şi Monetarã

1.1 Introducere în UEM

Uniunea Economică şi Monetară reprezintă o formă superioară de integrare în Uniunea Europeană şi care se formează, pornind de la piaţa internă unică, în cadrul căreia are loc creşterea gradului de armonizare a politicilor economice naţionale, în special a celor vizând sfera monetar financiarã, până la adoptarea unei monede unice şi a unor instituţii comune de gestionare a chestiunilor monetar fi nanciare la nivel comunitar.

Se ştie că UEM a fost realizată în 3 etape, primele două reprezentând prevederi pentru realizarea uniunii economice iar cea de-a treia pentru atingerea stadiului de uniune monetară. Ţinând cont de faptul că UE se extinde, studiul privind pregătirea implementării stadiului de UEM, dar mai ales analiza implicaţiilor acestui edificiu este deosebit de utilã decidenţilor din ţările care aderã şi pentru provocările acestui stadiu superior de unificare.

Uniunea Economică şi Monetară Europeană a început să funcţioneze efectiv la 1 ianuarie

1999, când euro a fost introdusă ca monedă scripturală în 11 ţări membre ale UE. După trei ani

de tranziţie în care euro a coexistat cu monedele naţionale, s-a trecut la lansarea bancnotelor şi

monedelor euro, moneda unică devenind de la 1 martie 2002 singurul mijloc legal de plată în

eurozonă.

Din Uniunea Economică şi Monetară, ca formă de integrare, fac parte toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, cu deosebirea că unele dintre ele (Belgia, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Austria, Portugalia, Slovenia şi Finlanda) au adoptat moneda Euro, două state (Marea Britanie şi Danemarca) beneficiază de clauza optout1, care le permite să aleagă dacă să facă sau nu parte din zona euro, iar celelalte state membre, care au statutul de „stat membru cu derogare de la adoptarea euro” vor trebui să adere la euro într-o perioadă nedeterminată.

Privită ca o etapă superioară a integrării multinaţionale, Uniunea economică şi monetară este rezultatul adâncirii, a intensifi cării integrării şi presupune:

- politică monetară comună

- strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre

- monedă unică

- liberalizarea fl uxurilor de capital

- un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze politica monetară

Condiţia de bază pentru crearea şi funcţionarea unei forme integrative de tipul uniunii conomice şi monetare o constituie existenţa unei pieţe commune a bunurilor şi serviciilor, deşi în cazul Uniunii Europene, Uniunea economică şi monetară este mai degrabă asociată cu piaţa internă unică.

Stadiul de Uniune economică şi monetară, care presupune, eliminarea cursului de schimb şi aplicarea unei politici monetare comune conduce la diminuarea unor costuri şi riscuri care, anterior, au putut să accentueze sau, după caz, să împiedice interpenetrarea pieţelor de capital, să genereze distorsiuni în funcţionarea pieţei agricole comune sau să nu permită politicii industriale o dezvoltare unitară care să conducă spre o piaţă comună în domeniu.

Crearea Uniunii Economice si Monetare are la baza 2 componente: a) politica monetarã comunã si b) politica economicã comunã.

a) În conformitate cu prevederile Tratatului de la Mastricht, obiectivul de bază al politicii monetare comune şi al politicii cursului de schimb îl reprezintă stabilitatea preţurilor şi fără a aduce prejudicii acestui obiectiv, susţinerea politicilor economice generale ale Uniunii, în concordanţă cu principiile economiei libere de piaţă şi ale concurenţei.

b) Tratatul de la Maastricht condiţionează participarea în cadrul Uniunii economice şi monetare de îndeplinirea unor criterii de convergenþã nominalã, un fel de ţinte cantitative de referinţă. Acestea erau: rată scăzută a inflaţiei sub 1,5% ; dobânzi scăzute pentru creditele pe termen lung ; un deficit bugetar care să nu depăşească 3% din PIB ; datorie publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB ; stabilitatea cursului de schimb.