Procedură Fiscală - pe Exempul Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Iași

Domeniu: Finanțe

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 80 în total

Cuvinte : 27050

Mărime: 99.48KB (arhivat)

Publicat de: Denis Anton

Puncte necesare: 12

Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Stefura Gabriel

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IASI FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR SPECIALIZAREA FINANTE - ASIGURARI

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

1. Fiscalitatea în economia de piata
1.1. Concepte si interpretari privind fiscalitatea 4
1.2. Fiscalitatea pe plan mondial 8
1.2.1. Sisteme de impunere specifice tarilor cu economie de piata 11
1.2.2 Dubla impunere juridica internationala 15
1.3. Caracteristici ale fiscalitatii în România 17
2. Reglementari juridice privind fiscalitatea în România
2.1. Acte normative institutoare si completatoare privind veniturile fiscale 24
2.2. Elemente tehnice si notiuni privind veniturile fiscale 29
3. Implicari si desfasurari procedurale în realizarea veniturilor fiscale
3.1. Constatarea materiei impozabile si determinarea bazei de calcul la veniturile fiscale 37
3.2. Titlurile de creanta fiscala si contestarea lor 44
3.2.1. Procedura titlurilor de creanta fiscala 44
3.2.2. Contestatiile împotriva titlurilor de creante fiscale 46
3.3. Modificarea obligatiei bugetare 49
3.4. Stingerea obligatiilor bugetare prin plata 53
3.5. Modalitati speciale de stingere a obligatiilor fiscale 60
3.6. Executarea silita a creantelor bugetare 65
3.6.1. Modalitati de executare silita 69
4. Concluzii si propuneri 77
BIBLIOGRAFIE 79

Extras din proiect

1. Fiscalitatea în economia de piata

1.1. Concepte si interpretari privind fiscalitatea

Evolutia istorica a impozitelor, diversitatea lor de la un stat la altul si îndeosebi conditiile perceperii practice ofera deductia unor conceptii si interpretari în domeniul fiscalitatii. Dintre caracterizarile doctrinare privind necesitatea si instituirea impozitelor sunt remarcabile în primul rând cele exprimate în contextul unor teorii despre stat ca rezultat din contractul social intervenit între indivizi ori ca produs al solidaritatii sociale sau nationale a indivizilor. Astfel, pornind de la teoria contractului social formulata de J.J. Rousseau, s-a sustinut ca dreptul de a institui impozite este un atribut recunoscut statului de catre indivizi prin însusi contractul social care a dat nastere statului. Pe lânga acestea, evolutia istorica a impozitelor a fost însotita, mai ales în perioada contemporana, de caracterizari si teorii doctrinare care justifica necesitatea si rolul impozitelor, precum si de maxime sau principii referitoare la stabilirea si încasarea impozitelor.

Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni, efectuate în baza legii, care au drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice. Impunerea are atât o latura de natura politica, cât si una de ordin tehnic (concretizata în metodele si tehnicile utilizate pentru determinarea marimii obiectului impozabil si a cuantumului impozitului).

Din punct de vedere politic, prin impunere se urmareste ca fiecare impozit introdus sa raspunda anumitor cerinte , sa fie în concordanta cu anumite principii. Astfel de pricipii au fost formulate pentru prima data de Adam Smith1, reprezentant de seama al economiei politice clasice din secolul al XVIII-lea si al XIX-lea. Dupa parerea acestuia, la baza politicii fiscale a statului ar trebui sa stea mai multe principii sau maxime, dupa cum urmeaza:

1. Maxima de justitie : “ Cetatenii fiecarui stat trebuie sa contribuie la cheltuielile guvernamentale atât cât le permit facultatile proprii, adica în proportia veniturilor pe care le realizeaza sub protectia statului. “

2. Maxima de certitudine : “ Impozitul fiecarui cetatean trebuie sa fie prestabilit si nu arbitrar. (n epoca moderna, cuantumul platii trebuie sa fie cert pentru contribuabil, ca si pentru orice alta persoana.”

3. Maxima comoditatii : “ Toate contributiile trebuie sa fie pretinse la termene si sa urmeze procedeul care este mai convenabil contribuabilului”

4. Maxima economiei : “ Toate contributiile trebuie sa fie stabilite de o maniera care sa scoata din buzunarul cetateanului cât mai putin posibil fata de ceea ce urmeaza sa intre în trezoreria statului.”

Aceste principii au avut indiscutabil un caracter progresist, fiind îndreptate împotriva arbitrariului ce domnea în materie de impozite în perioada de trecere de la feudalism la capitalism si în primele stadii de dezvoltare a capitalismului.

Principiile generale ale organizarii unei societati libere au fost amplu discutate în trecut. Nu poate exista o societate libera decât numai daca exista o repartizare suficienta a puterilor (adica, daca nici o forta sociala nu este în masura sa le depaseasca pe celelalte si daca exista o descentralizare a deciziilor). Asemenea conditii implica, în particular, un sistem economic bazat pe proprietatea privata si pe economie de piata.

Sistemul fiscal îndeplineste trei functii esentiale si deseori contradictorii1. Importanta relativa care le este acordata evolueaza în functie de judecata care are în centrul ei capacitatea unei economii de piata de a asigura optimul în mod spontan. Prin urmare, dezbaterea asupra fiscalitatii optimale reflecta aceasta judecata si în plus criteriile utilizate sunt cel mai adesea conflictuale. Cu toate acestea, doua dintre aceste criterii domina dezbaterile si anume : criteriul eficacitate si criteriul echitate.

Sistemul fiscal asigura trei functii destinate realizarii obiectivelor urmatoare :

1) O functie de finantare a cheltuielilor publice si care urmareste obiectivul de randament financiar;