Monedă și credit - cardul-monedă electronică

CAPITOLUL 1.CARDUL BANCAR

Definitie: cartea de plata sau cardul bancar reprezinta un instrument de decontare ce asigura achizitionarea de bunuri si servicii fara existenta efectiva a numerarului si permite legatura financiara dintre comercianti si consumatori (prin acces într-un cont bancar). Cardul permite retragerea de numerar de la ghiseele automate bancare si se emite pentru o perioada anumita, de regula 1-3 ani. La expirarea termenului de valabilitate a cardului, el este prelungit.

Aparitia :

Primele carduri care au aparut au fost cele de credit, care nu erau nici bancare, nici de plastic. Scopul lor era de a confirma credibilitatea detinatorului în afara bancii. Au aparut în SUA si au înregistrat o dezvoltare vertiginoasa la sfârsitul sec. XIX. Deja în anul 1914 unele magazine eliberau carduri speciale pentru a-si mentine clientii cei mai bogati si permanenti. În anul 1928, compania Farrington Manufacturing din Boston a emis primele placute de metal, care se eliberau clientilor de încredere si pe care era scris în relief adresa. Vânzatorul introducea placuta într-o masina speciala numita imprinter si informatia de pe placa se imprima pe cec. În anii urmatori s-au inventat creditarea fara dobânda, categorii ale schemei creditor-financiare, rate minime de rambursare a creditului, etc.

Se considera ca John S.Biggins, specialist în domeniul creditului de consum este cel care a initiat începutul creditelor bancare. În anul 1946 Biggins a organizat activitatea dupa schema de credit numita “Charge-it”. Schema prevedea chitante date de catre clientii magazinelor pentru cumparaturi marunte. Dupa ce cumparaturile aveau loc, magazinul preda chitantele respective la banca, iar aceasta le achita din contul cumparatorilor. Lantul clasic de decontari utilizat în prezent în domeniul bancar de carduri de pretutindeni a fost încercat pentru prima data în Flatsbush.

Luis Mandell, cercetator de vârf în domeniul activitatii bancare, considera însa ca primul sistem de carduri de plata în masa a fost “Diners Club”, creat în anul 1949. Cum a aparut ideea? În anul 1949 Alfred Bloomigdale, nepotul fondatorului unuia dintre cele mai mari magazine universale, s-a întâlnit cu Francis Macnamara, un vechi prieten, care era însotit de juristul sau Ralf Snider. Au luat masa în restaurantul aflat în apropierea Empire State Bilding-ului, numit Meidiers Cabrin Grill. La masa au început sa discute despre un client a lui Macnamara, din Bronx, care permitea vecinilor sa se foloseasca de contul lui curent, în schimbul unei oarecare dobânzi. Vânzatorii magazinelor îl contactau telefonic si primeau de la el permisiunea de a înscrie costul cumparaturilor în contul sau. Astfel s-a nascut ideea unei afaceri: Manhattan avea un numar mare de restaurante în care zilnic luau masa mii de oameni de afaceri. L-au întrebat pe proprietarul restaurantului ce suma este gata sa plateasca pentru noii clienti pe care în alte circumstante nu i-ar fi primit. Proprietarul a raspuns “7 procente” ,tarif care timp de cincizeci de ani a predominat piata cardurilor bancare. Macnamara si Snider au depus cota parte “Hamilton Credit Corporation”, 35000 USD de datorii nerambursabile iar Bloomigdale a depus banii din sentimente prietenesti, nesperând la o afacere profitabila. Dupa plecarea lui Bloomigdale în California, Macnamara si Snider au început lucrul. La început ei strecurau fluturasi ce contineau o invitatie de a beneficia de acest serviciu novator, pe sub usile vecinilor de birou din Empire State Building. Pentru obtinerea unui card, clientul trebuia pur si simplu sa arate decent si sa lucreze în aceeasi cladire. Nu i se percepea nici un fel de taxa si trecutul creditor nu îi era controlat. Cu 10-12 restaurante atrase, în prima luna compania a obtinut 140 $ venit de la volumul realizat care a fost de 2000 $. Pe parcursul lunii a doua, afacerea a început sa creasca mai repede si era nevoie de capital suplimentar pentru creditare. Pentru a face înca o investitie, Bloomigdale a pus conditia de a i se mari cota în capitalul înterprinderii. A fost însa refuzat, si astfel a început pe cont propriu în Los Angeles propriile operatiuni cu carduri de credit, numita “Dine and Sign”, care se desfasura în 25 de restaurante. Dupa 3 luni însa, volumul lunar al realizarilor era de 150000 $ si a inceput sa aiba dificultati, deoarece nu reusea singur sa acopere creditul. În New York volumul total al operatiunilor era de 250000$. Partenerii au decis sa se uneasca, iar dupa trei luni întreprinderea lor a ajuns la scara nationala activând în New York, Los Angeles si Boston. Dupa reunire, afacerea a început sa se numeasca “Diners Club”, cu 70 procente apartinând lui Macnamara, iar restul în egalitate lui Bloomingdale si Snider. Dupa un an aveau deja 35000 de detinatori de carduri de la care se colectau 3 $ anual, si 285 puncte comerciale. La sfârsitul anului 1951, “Diners Club” a adus un venit net de 61222 $ la un volum de încasari de 6,2 mil.$. În anii urmatori sistemul se extinde atât geografic în Europa cât si în retelele comerciale.

Istoria tehnologica a cardurilor: primele carduri erau din carton, datele erau fie presate, fie scrise. Mai tarziu au aparut cardurile plasticate; informatia despre client era sub forma de date embrosate, apoi a capatat o banda magnetica pe care se pastreaza informatiile despre client. Ultima etapa a evolutiei tehnologice a adus pe carduri microschemele, un microchip ce permite pastrarea pe carduri a unui volum mare de informatie, dând astfel posibilitatea cardului de a îndeplini mai multe functii decât cel cu banda magnetica. Aceste carduri au primit denumirea de “smart card”. Cardul, datorita cipului este apt sa îndeplineasca functiile documentului, portofelului si a cardului de credit. Lipsa standardelor unice în ceea ce priveste microcipurile utilizate, este un motiv pentru care abia în anul 2005 se va face o trecere lenta la acest sistem.