Proiecte Finanțate de Banca Mondială în România

Capitolul 1. Banca Mondială

1.1.BANCA MONDIALĂ - ASPECTE GENERALE

Banca Mondială a fost infiinţată in anul 1946 în virtutea acordurilor de la Bretton – Woods, obiectivul său iniţial fiind finanţarea reconstrucţiei economiilor statelor membre, afectate de cel de-al doilea Război Mondial. Banca Mondială acordă împrumuturi guvernelor şi agenţiilor guvernamentale care pot obţine garanţii solide din partea statului. Banca Mondială finanţează o multitudine de tipuri de proiecte în sectoare diferite, precum agricultură, educaţie, mediu, sănătate, populaţie, energie electrică, telecomunicaţii, transport şi dezvoltare urbană.Obiectivele Bancii Mondiale sunt:

- acordarea de imprumuturi statelor membre,

- intermediere financiara

-acordarea de asistenta tarilor membre.

Banca mondială acordă împrumuturi pe urmatoarele destinatii:finantarea proiectelor in domeniul infrastucturii transporturilo, a procedurii si distribuirii energiei elecrtice, finantarea unor proiecte de combatere a saraciei si realizarea unei bune distrbutii a venitului national, imprumuturile pentru ajustare sutructurala si sectoriala,imprumuturi pentru reducerea saraciei unor tari fata de creditorii lor, imprumuturi pentru protectia mediului.

Banca în sine este mai mare, mai cuprinzătoare şi mai complexă decât era. A devenit un Grup, care cuprinde cinci instituţii de dezvoltare strâns legate între ele:

- Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) - infiinţată în 1944 ( 1945 ), deseori numită şi Banca Modială – principala agenţie de finanţare, cu sediu central la Washington.

- Asociaţia Internaţionala pentru Dezvoltare (AID) - înfiinţată în 1960, debitorii acesteia sunt ţările cele mai sărace, care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a obţine spijinul Băncii Modiale; aceasta împrumută pe termene lungi, care se pot extinde pe 30-40 de ani.

- Corporaţia Financiară Internaţionala (CFI) - infiinţată în 1956, se ocupă cu creditarea comercială cu scop lucrativ şi investiţii de capital. BIRD finanţează reconstrucţia ţărilor europene prăbuşite după cel de-al doilea război mondial, ulterior atunci când economiile acestor state s-au refacut, BIRD şi-a reorientat activitatea şi către ţările în curs de dezvoltare.

- Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor ( AGMI ) – oferă garanţii în sprijinul invesţiilor străine din ţările dezvolate.

- Centrul International de Rezolvare a Litigiilor din Domeniul Investitiilor (CIRCDI) –a luat fiinta la 14 octombrie 1966,fiind o organizatie internationala autonoma si are legaturi stranse cu Banca Mondială.

Banca Mondiala este cea mai prestigioasă intituţie internaţională de dezvoltare, reprezentând un model pentru majoritatea băncilor de dezvoltare. Procedurile sale de aprovizionare şi aprobare a fost deoseori preluate şi adaptate necesitaţilor instituţiilor regionale. Creată în timpul celui de-al doilea război mondial la Bretton Woods, în New Hapshire, Banca Mondială a ajutat iniţial la reconstrucţia Europei după război. Primul său împrumut, de 250 milioane dolari a fost acordat Franţei în 1947, pentru reconstrucţia de după război. Reconstrucţia a rămas un obiectiv important al activităţii Băncii, având în vedere catastrofele naturale, crizele de natură umanitară şi nevoile de reabilitare după un conflict care afectează economiile în curs de dezvoltare şi de tranziţie.

În timpul anilor '80, banca a fost împinsă în multe direcţii: la începutul deceniului banca s-a confruntat cu probleme macroeconomice şi de reeşalonare a datoriilor; mai târziu, pe parcursul deceniului, problemele sociale şi legate de mediul înconjurător au fost în centrul atenţiei, iar o societate civilă care s-a făcut tot mai puternic auzită a acuzat Banca de nerespectarea propriilor sale politici în unele proiecte de mare vizibilitate. Pentru a răspunde preocupărilor pentru calitatea operaţiunilor Băncii, s-a dat publicităţii Raportul Wapenhans, iar curând după aceea, s-au luat măsuri în vederea reformei, inclusiv crearea unui Corp de Inspecţie care să investigheze reclamaţiile împotriva băncii. Totuşi, criticile au continuat să se intensifice, culminând în 1994, la Întrunirile Anuale de la Madrid. De atunci încoace, Grupul Băncii a făcut progrese mari. Toate cele cinci instituţii lucrează - separat şi împreună – la îmbunătăţirea eficienţei interne şi a eficacităţii externe. Clienţii raportează că sunt foarte mulţumiţi de schimbările pe care le văd în ceea ce priveşte nivelul serviciilor, angajarea, prestările şi calitatea Grupului Băncii.

Mai mult decât oricând, banca joacă un rol important pe arena politicii globale. Ea s-a angajat efectiv, alături de parteneri şi de clienţi, în situaţii critice complexe, de la activitatea post-conflictuală din Bosnia, la asistenţa de după criză din Asia de Est, la degajarea de după uragan în America Centrală, la sprijinul de după cutremur acordat Turciei, în Kosovo şi în Timorul de Est.Cu toate aceste progrese considerabile, agenda de lucru a Grupului Băncii nu s-a încheiat şi nici nu se va încheia vreodată, atâta timp cât problemele dezvoltării continuă să se intensifice. Totuşi, banca de azi se concentrează şi mai mult asupra reducerii sărăciei, scopul principal al tuturor activităţilor sale. Înainte avea un personal omogen, format din ingineri şi analişti financiari, aflat în totalitate la Washington, D.C. Astăzi are un personal divers şi multidisciplinar, care include economişti, experţi în politici de interes public, experţi pe sectoare şi specialişti în ştiinţe sociale. 40 la sută din personalul său se află acum în birourile din respectivele ţări.

1.2. STRUCTURA GRUPULUI BĂNCII MONDIALE

Banca Mondială, cu sediul la Washington, este condusă de către reprezentanţi ai tuturor membrilor săi. Cele două grupuri care o guvernează şi adoptă toate deciziile majore privind formularea politicilor Băncii sunt Consiliul Guvernatorilor şi Consiliul Directorilor Executivi.

Autoritatea cea mai înaltă a Băncii Mondiale este Consiliul Guvernatorilor. Fiecare ţară membră a Băncii, numeşte un guvernator şi un membru supleant în acest Consiliu, deobicei ministrul de finanţe, ministrul planificării şi conducătorul Băncii Centrale. Consililul se întruneşte o dată pe an, în general în lunile septembrie sau octombrie, când are loc o şedinţă comună cu Consiliul Guvernatorilor.

Conducerea efectivă a Băncii Mondiale se află în mâinile Consiliului Directorilor Executivi ( Consiliul de Administraţie) care conduce toate instituţiile membre ale Grupului: B.I.R.D., I.D.A., I.F.C.. În prezent îşi desfăşoară activitatea 24 de Directori Executivi. Articolele hotărârilor stipulează faptul că cinci dintre aceştia reprezintă statele membre cu cel mai mare număr de acţiuni, acestea fiind: Franţa, Germania, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii. Ceilalţi 19 Directori Executivi reprezintă statele rămase, fiecare director fiind ales de o ţară sau de către un grup de ţări o dată la doi ani. La fel ca şi la F.M.I., drepturile de vot sunt proporţionale cu capitalul investit.

Consiliul Directorilor Executivi este condus de un Preşedinte, numit pe cinci ani, care este totodată şi şeful întregului personal. Preşedenţia Băncii Mondiale este rezervată, prin tradiţie, unui american. Consiliul Directorilor Executivi se întruneşte, deobicei, de două ori pe săptămână. Poziţia acestui Consiliu în probleme de politică monetară este mai puţin fermă în comparaţie cu cea a Consiliului F.M.I., în principal din cauza sferei de acţiune a Băncii Mondiale, constând din zone microeconomice specializate, al căror management este deseori departe de domeniul ei tehnic de lucru.

Majoritatea funcţionarilor aparţinând Grupului Băncii Mondiale lucrează la Washington, dar există şi alte 40 de reprezentanţe în întreaga lume unde lucrează aproximativ 5% din personalul Băncii Mondiale. Funcţionarii au o pregătire diversă; de la agronomi la manageri şi de la experţi în telecomunicaţii la specialişti în medicină.

Mărimea Băncii Mondiale şi diversitatea activităţilor sale impun standarde ridicate în ceea ce priveşte managementul.

1.3. FUNCŢII ŞI OBIECTIVE

Banca Mondială, ca instituţie internaţională, s-a remarcat printr-o activitate concretă pe planul reconstrucţiei şi dezvoltării economice a tuturor ţărilor membre, iar mai apoi în exclusivitate, a ţărilor în curs de dezvoltare; paradoxul polarizării activităţii Băncii Mondiale în jurul procesului de dezvoltare a ţărilor din lumea a treia se explică prin faptul că aceste ţări nu au fost reprezentate la Conferinţa de la Bretton Woods. Astfel, a crescut numărul statelor care au considerat necesar să intre în rândul membrilor Băncii, sporindu-i capitalul, consolidându-i forţa economică şi prestigiul mondial de instituţie internaţională de ajutor financiar. Aceasta funcţionează ca o bancă de investiţii, deşi criteriile sale sunt într-un fel mai blânde şi în unele cazuri amânările sunt similare celor practicate de băncile comerciale.

În principal, Banca oferă valuta necesară proiectului, cu condiţia ca, ţara respectivă să finanţeze din resurse proprii componenta internă a proiectului . Pot exista şi excepţii de la acest principiu, dar în general, banca nu poate fi unicul finanţator al proiectului. De aceea este difícil să se găsească proiecte corespunzătoare acestor cerinţe, în ţările în care lipsesc mijloacele financiare interne de susţinere a proiectului.