Regimul juridic al titlului de creanță fiscală

1. Notiuni introductive

Creantele si obligatiile fiscale se nasc din titlul de creanta fiscala care constituie „actul juridic prin care se constata si individualizeaza obligatia baneasca a fiecarui platitor de venituri bugetare” .

Ca atare, prin titlul de creanta fiscala (numita si „bugetara”) se concretizeaza obligatia ce revine contribuabilului fata de bugetul public (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale si bugetele fondurilor speciale) de a achita, într-o anumita suma, impozitul pe profit, impozitul pe venit, taxa pe valoarea adaugata, accizele, contributiile pentru securitatea sociala si alte venituri publice.

Trasaturile caracteristice ale acestui titlu:

a) este un act juridic de natura declarativa de drepturi si obligatii, pentru ca obligatiile fiscale izvorasc exclusiv din normele fiscale, titlul de creanta fiind acela care constata (nu creeaza) obligatia fiscala ce revine unui anumit subiect de impunere (determinându-se si cuantumul venitului public datorat);

b) are caracterul unui „titlu de creanta” întrucât constata existenta unei creante a bugetului public, adica a dreptului statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale de a primi o anumita suma de bani.

Colectarea creantelor se face în temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu.

Titlul de creanta este actul prin care potrivit legii se stabileste si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele fiscale, întocmit de organelle competente sau de alte persoane îndreptatite .

c) Titlul de creanta devine executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent sau în alt mod prevazut de lege . Asadar titlul de creanta fiscala reprezinta un titlu executoriu, fara a avea nevoie de vreo investire speciala în acest scop, spre deosebire de titlul de creanta din dreptul civil, care devine executoriu numai prin investirea cu formula executorie.

Dreptul procedural fiscal cuprinde totalitatea reglementărilor ce se referă la modalităţile de realizare în concret a dispoziţiilor fiscale, sau altfel spus, totalitatea normelor ce reglementează modalităţile de realizare a actelor de administrare fiscală.

Prin lege se arată că, prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:

- înregistrarea fiscală;

- declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;

- soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte sume datorate bugetelor publice (ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale) se pot stabili, fie prin declaraţie fiscală întocmită şi depusă de către contribuabil, fie prin decizie de impunere emisă de către organul fiscal.

Declaraţia fiscală este documentul care se depune, în mod obligatoriu, la organele fiscale, de către persoanele stabilite prin lege şi care conţine, în principiu, o declarare a obligaţiilor fiscale ori a bunurilor sau veniturilor din a căror deţinere decurg obligaţii fiscale, ale subiectului de la care emană declaraţia.

Pentru întocmirea declaraţiei fiscale contribuabilul completează un formular pus la dispoziţie gratuit de către organul fiscal, care trebuie să fie corect, complet şi de bună credinţă, care se depune la registratura organului fiscal, prin poştă sau prin mijloace electronice.

Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere, dar nu înainte de înştiinţarea contribuabilului despre faptul că a depăşit termenul de depunere a declaraţiei fiscale, după trecerea unui termen de 15 zile de la comunicarea înştiinţării .

Decizia de impunere este actul administrativ fiscal, emis de către organul competent şi care cuprinde obligaţia fiscală de plată, ce cade în sarcina contribuabilului, desemnat prin acel document, având obligaţia de a îndeplini toate condiţiile de formă pentru această categorie de acte.