Cuprins
- 1. Cadrul general al relaţiilor României cu Fondul Monetar Internaţional 3
- 2. Acordurile Fondului Monetar Internaţional cu România şi efectele acestora în perioada de tranziţie 9
- 3.. Relaţiile României cu Fondul Monetar Internaţional de la încheierea ultimului program până în prezent 19
- Concluzii şi propuneri 25
- Bibliografie 28
Extras din proiect
1. Cadrul general al relaţiilor României cu FMI
Aderarea României la Fondul Monetar Internaţional se înscrie pe linia generală a politicii externe promovate cu consecvenţa de partidul şi statul nostru de intensificare a colaborării şi cooperării cu toate statele lumii, de participare la activităţile organizaţiilor internaţionale a căror preocupare este îndreptată spre crearea unui cadru propice unei asemenea colaborări şi cooperări, prin înlăturarea piedicelor şi barierelor de diferite feluri care se mai ridică în calea acestora.
Ţara noastră a depus în mod oficial la 20 septembrie 1972 cereri de aderare la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cereri care au fost analizate în cadrul acestor organisme, iar în cursul lunii decembrie 1972 a avut loc votul prin corespondenţă al membrilor FMI şi BIRD, confirmând aderarea României la aceste organisme specializate ale ONU. Prin Decretul Consiliului de Stat al RS România nr. 493 din 7 decembrie 1972, în urma acceptării rezoluţiei Consiliului guvernatorilor FMI din 28 noiembrie 1972, care stabileşte termenii şi condiţiile pentru admiterea RS România ca membră a acestei instituţii, a fost aprobată aderarea Republicii Socialiste România la Fondul Monetar Internaţional.
La 15 decembrie 1972, prin depunerea la Washington a instrumentelor de aderare şi semnarea acordului original al aecestei instituţii, România a devenit în mod oficial membră a Fondului Monetar Internaţional, la acea dată fiind singura ţară din blocul răsăritean (cu excepţia Iugoslaviei) care a întreprins acest demers.Aderarea României a lărgit sfera cooperării monetare şi financiare cu celelalte state membre ale FMI, România fiind al 125-lea stat membru al FMI.
Aderarea României la FMI accentuează participarea ei la diviziunea internaţională a muncii şi prezintă o serie de avatanje ce decurg din extinderea cooperării monetare şi financiare cu statele membre.
România va beneficia, ca urmare a utilizării drepturilor de tragere obişnuite, a aranjamentelor de stand-by a drepturilor speciale de tragere, de credite importante pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe în cazul unor dezechilibre temporare ale acesteia. De asemenea, ţara noastră este beneficiară a cotei-părţi de Drepturi Speciale de Tragere, cu ocazia celei de-a doua emisiuni, sporindu-şi astfel în mod corespunzător capacitatea ei internaţionala de plată.
Participarea efectivă a României la activitatea FMI dă un impuls tendinţei de multilateralizare a schimburilor noastre comerciale şi a plăţilor cu străinătatea, oferind o garanţie suplimentară a solvabilităţii în relaţiile de plăţi externe, ceea ce va facilita totodata obţinerea de credite avantajoase şi din alte surse externe de finanţare. În acelaşi timp, calitatea de membru al FMI oferă posibilitatea obţinerii în anumite condiţii speciale, a unor credite prin finanţarea compensatorie acordată de “ Fond” , pentru eliminarea unor dezechilibre temporare provocate în balanţa de plăţi externe ca urmare a scăderii preţurilor de pe piaţa mondială pentru anumite produse ce au pondere în exportul ţării noastre, pentru înlăturarea efectelor negative ale unei reducere a exporturilor determinate de inundaţii, cutremure, secetă, greutăţi de desfacere, etc.
Ca membru al “ Fondului “, România are posibilitatea unei informări competente în problemele monetare şi financiare internaţionale, facilitându-i-se totodată încheierea unor aranjamente de credite pe piaţa financiară internaţională.
În afara sprijinului financiar pe care-l poate primi de la Fondul Monetar Internaţional, România poate să beneficieze şi de un important sprijin tehnic (asistenţă tehnică) prin grupurile de experţi.
Participarea României la FMI se ridică la 1.030,2 milioane DST sau 0,48% din cota totală. Puterea de vot a României este de 10.552 voturi sau 0.49% din total. În conformitate cu statul FMI, atât cotele iniţiale stabilite la aderare, cât şi majorările ulterioare atribuite ţărilor membre cu monede neconvertibile, se acoperă astfel:
-25% se varsă în contul de resurse generale al FMI, în DST sau valute convertibile, cu acordul ţărilor în cauză, sau orice combinaţie de DST şi astfel de valute;
-75% reprezintă contribuţia în lei depusă într-un cont pe numele FMI , la BNR.
România a acceptat obligaţiile prevăzute în Articolul VIII ale Statutului FMI referitor la convertibilitatea de cont curent la 25 martie 1998. Prin aceasta, România se angajează să nu recurgă la introducerea de restricţii cu privire la efectuarea plăţilor şi transferurilor pentru tranzacţii internaţionale curente şi să nu participe la aranjamente valutare discriminatorii sau practici valutare multiple, fără aprobarea/consultarea FMI. (Comunicat FMI: "Romania Accepts Article VIII Obligations")
Guvernatorul Romaniei la FMI este dl. Constantin Mugur Isărescu, Guvernator al Băncii Naţionale a Romaniei; Guvernator Supleant este Varujan Vosganian ,secretar de stat, Ministerul Finanţelor.
Dupa aderarea sa la Fond, România a participat activ, în perioada 1972-1974, la lucrările Comitetului celor 20 pentru reforma sistemului monetar, iar în perioada 1974-1976 la lucrările Comitetului interimar pentru modificarea statutului FMI
Ca membră a FMI, România s-a bucurat şi se bucură de toate drepturile ce decurg de aici:
-dreptul de a obţine credite în regim normal sau ca facilităti. Începând cu anul 1990, România a beneficiat de facilităţi sub forma tragerilor curente, acordurilor stand-by, finanţărilor compensatorii şi a facilităţilor de transformare sistematică;
-dreptul de a obţine credite în monedele altor ţări membre sau în DST din resursele generale ale Fondului, în schimbul unei sume în monedă naţională, în condiţii mult mai avantajoase decât cele ale pieţei, fiind obligată să respecte în schimb o serie de condiţii impuse de FMI tuturor ţărilor membre aflate în postura de debitor faţă de Fond.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Relatiile Romaniei cu Fondul Monetar International din Anul 1990 pana in Prezent.doc