Resursele și Cheltuielile Financiare Reflectate în Bugetele Locale

1. BUGETELE LOCALE

1.1. LOCUL BUGETELOR LOCALE ÎN CADRUL BUGETULUI GENERAL CONSOLIDAT. STRUCTURA SISTEMULUI NOSTRU BUGETAR

Pentru a aprecia locul bugetelor locale în sistemele bugetare din statele contemporane, ne folosim de ponderile pe care le au veniturile şi cheltuielile locale în totalul celor consolidate. În ţările dezvoltate, ponderea veniturilor bugetelor locale în totalul veniturilor consolidate este mai mare decât cea din ţările în curs de dezvoltare. În ţările dezvoltate, în 1995, aceste ponderi erau cuprinse între circa 9% (8,8% în Marea Britanie) şi 48%1 (în Suedia şi Danemarca). În ţările în curs de dezvoltare şi cele aflate în tranziţie, ponderile sunt în general mai mici.

Spre deosebire de venituri, ponderea cheltuielilor bugetelor locale în totalul cheltuielilor bugetelor generale consolidate este mai mare. În ţările dezvoltate, în 1995, acestea erau cuprinse între aproximativ 25% (24,5% în Franţa) şi 82%2 (în Danemarca). În ţările în curs de dezvoltare şi în cele cu tranziţie, aceste ponderi sunt mai mici.

În România proporţiile privind veniturile şi cheltuielile în totalul bugetului consolidat în perioada 1990 – 2000, faţă de celelalte ţări cu economie în tranziţie, sunt cu mult mai mici. Acest fenomen se regăseşte mai ales începând cu anul 1991, an care marchează intrarea în vigoare a Legii privind finanţele publice, respectiv demararea reformei sistemului financiar public. Aşa cum rezultă din tabelul 1.1, ponderile au fost mai mici în prima etapă de înfăptuire a reformei, în anul 1991 şi următorii, dar ele au manifestat o tendinţă continuă de creştere: la venituri, de la 6,3% în 1991 la 13,6% în 1997; la cheltuieli, de la 6,8% în 1991, la 12,1% în 1997.3

Se poate spune că, în lipsa unei legi a finanţelor publice locale şi a unei poziţii bazate pe norme şi principii formulate în contextul autonomiei locale, atât veniturile cât şi cheltuielile publice locale au fost menţinute la un nivel extrem de scăzut.

Prin buget local înţelegem actul în care se înscriu veniturile şi cheltuielile colectivităţii locale, pe o perioadă de un an. Bugetele locale sunt bugetele unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridică. În România, fiecare comună, oraş, municipiu şi sector al municipiului Bucureşti întocmeşte buget propriu, în condiţii de autonomie.

Bugetele locale reprezintă instrumentele de planificare şi de conducere a activităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de autonomie a administraţiei locale faţă de puterea centrală şi legăturile existente între diferitele administraţii teritoriale. De asemenea, bugetele locale reflectă fluxurile formării veniturilor şi efectuării cheltuielilor administraţiilor locale, modalitate de finanţare a cheltuielilor pe destinaţii şi pe acoperire a deficitelor.

Bugetul local este o componentă a sistemului de bugete definit, conform regulamentărilor legale, ca o verigă a acestuia, în contextul autonomiei în raport de celelalte componente (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetul trezoreriei statului).

Bugetele locale au o anumită structură, în cadrul administraţiilor publice locale, delimitate teritorial. Fiecare dintre acestea este autonom unul faţă de celălalt.

Astfel, în România cele două verigi ale bugetelor locale sunt:

a) Bugetele proprii ale judeţelor şi a municipiului Bucureşti, administrate de Consiliile judeţene

b) Bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, administrate de către primării.

Conform clasificaţiilor economice şi funcţionale ONU folosite în raportările

statistice internaţionale, structura veniturilor şi a cheltuielilor bugetelor locale este comună cu cea a bugetului central şi a altor bugete în cadrul sistemului de bugete. Este vorba, desigur, de principalele categorii, conform grupărilor folosite în clasificaţiile bugetare, aşa cum sunt ele prezentate în capitolele anterioare.

Totuşi, fiind vorba de o componentă distinctă, a cărei autonomie, în general, nu este încă deplină, existând raporturi de dependenţă faţă de bugetul central, structura specifică, mai ales a veniturilor, se prezintă astfel:

Veniturile:

a) Veniturile proprii ale bugetelor locale, reglementate prin Legea privind finanţele publice şi Legea privind finanţele publice locale. Acestea cuprind impozite şi taxe şi vărsăminte de venituri cuvenite de la plătitori (agenţi economici şi instituţii publice) de importanţă locală şi din impozite şi taxe locale) de la populaţie sau de la persoane juridice). În mod normal, aceste venituri ar trebui să reprezinte majoritatea în totalul veniturilor bugetelor locale.

b) Venituri atribuite, în care intră sumele defalcate din anumite venituri cuvenite, potrivit legii, bugetului de stat. În mod frecvent sunt folosite cotele defalcate din impozitul pe venit sau chiar atribuirea, cel puţin temporară, a altor impozite pe veniturile persoanelor fizice.

c) Subventii acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor obiective de interes naţional, dar care pot fi mai eficient organizate şi controlate de către organele locale: acţiuni de protecţie socială, unele de investiţii etc.

d) Împrumuturi contractate pe piaţa financiară internă sau externă, fie în direct, în numele organelor administraţiei publice locale, fie garantate de către Guvern. Conform clasificaţiei economice, Legea privind finanţele publice locale prezintă în lista din Anexa nr.1 următoarele categorii de venituri proprii:

- Venituri curente: impozite, vărsăminte, diverse venituri

- Venituri din capital: încasări din valorificarea unor bunuri

- Venituri cu destinaţie specială: taxe speciale, venituri din vânzări de bunuri, din fondul pentru investiţie, din fondul pentru locuinţe, din amortizarea mijloacelor fixe, donaţii şi sponsorizări.