Riscul Asociat Creditării Bancare a IMM

INTRODUCERE

În România, cea mai mare parte din activităţile de producţie şi de servicii se desfăşoară în microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii denumite generic IMM-uri.

După 1989, activitatea întreprinderilor concepute să funcţioneze conform regulilor economiei centralizate a scăzut vertiginos, economia de piaţă lăsând loc întreprinzătorilor privaţi să-şi demonstreze calităţile antreprenoriale.

Lucrarea îşi propune să abordeze problematica specifică întreprinderilor mici şi mijlocii pornind de la definirea conceptului, a profilului şi dinamicii sectorului IMM în contextul economiei de piaţă din România. Identificarea strategiilor de piaţă şi a politicilor investiţionale specifice a făcut posibilă abordarea modalităţilor în care IMM-urile pot să-şi asigure finanţarea proiectelor de dezvoltare în perspectiva integrării României în structurile competitive ale Uniunii Europene.

Pe baza suportului teoretic, legislativ şi metodologic existent lucrarea îşi propune să identifice punţile de legătură între necesităţile de finanţare ale IMM pe termen scurt şi mediu şi oferta specifică sistemului bancar din România.

Analiza efectuată scoate în evidenţă unele incompatibilităţi între aşteptările micilor întreprinzători şi potenţialul de microfinanţare al băncilor româneşti în sensul că nici tehnicile de creditare bancară practicate momentan, nici produsele bancare oferite de bănci nu sunt pe deplin concordante cu specificul întreprinderilor mici şi mijlocii.

O radiografie asupra experienţei acumulate în domeniul microfinanţării în ţări din Europa de Vest şi chiar în unele ţări care au aparţinut blocului comunist, coroborată cu suportul metodologic oferit cu generozitate de rezultatele cercetărilor efectuate, au permis fundamentarea în cadrul lucrării a unui sistem propriu de cuantificare a riscului asociat creditării bancare a întreprinderilor mici şi mijlocii precum şi a procedurilor de implementare în relaţia contractuală dintre bancă şi clientul IMM, sistem denumit SCOR.IMM.

Sistemul SCOR.IMM şi procedurile de cuantificare a riscului specific microfinanţării pot constitui cadrul metodologic care permite băncilor efectuarea unei analize cvasiexhaustive a parametrilor de stare ai unei microîntreprinderi având avantajul concentrării structurate a datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea trecută şi la proiecţiile de viitor ale IMM care solicită un credit bancar pentru investiţii.

Sistemul de parametri financiari şi non financiari este conceput cu respectarea

reglementărilor Băncii Naţionale a României cu privire la clasificarea creditelor şi constituirea provizioanelor de risc şi permite adaptarea continuă la eventualele modificări ale acestor reglementări, excluzând criteriile de natură subiectivă din activitatea de analiză pentru acordarea unui credit.

Lucrarea este rodul unor activităţi de documentare şi cercetare atât în domeniul literaturii de specialitate cât şi în interiorul sistemului bancar naţional şi european.

Cap. I MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDIT

1.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE RISC DE CREDIT

Definind conceptul de risc de credit, acesta poate fi considerat ca un eveniment nedorit care poate conduce la neîndeplinirea parială sau totală a scopului unui proiect la termenele sau la nivelele prestabilite.

Abordarea categoriei de risc de credit, în acest capitol, este circumscrisă noţiunii de risc economic. Riscul economic este definit în Dicţionarul de economie editat de Editura Economică, Bucureşti în anul 1999 ca un “eveniment sau proces nesigur şi probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere într-o activitate, operaţiune sau acţiune economică.

Riscul economic se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru rezultatele scontate ca şi prin cunoaşterea acestei legi de către cei interesaţti” .

Numai aplicarea conceptului în domeniul microeconomic permite definirea riscului ca fiind un eveniment accidental, previzibil, împotriva căruia firmele se pot asigura. În această situaţie se poate afla o societate de asigurări care încasează contravaloarea primei de asigurare pentru evenimente care, neproducându-se nu generează cheltuieli de despăgubire. Într-o situaţie similară se află băncile care constituie provizioane de risc pentru creditele acordate clienţilor, credite care fiind rambursate la scadenţă nu necesită utilizarea provizioanelor, astfel încât acestea devin profit pentru bancă.

Importanţa elementelor constitutive ale riscului, probabilitatea acestuia de a se produce şi amplitudinea sa, rezidă din caracteristicile acestora.

Evaluarea probabilităţii de a se produce se poate cuantifica pe baza percepţiei partenerilor afectati de risc. În cazul unei relaţii de credit dintre bancă şi client, fiecare din cei doi parteneri are propria percepţie asupra riscului de neplată a creditului.

Luarea în considerare a unei valori corecte a probabilităţii de realizare a riscului este posibilă dacă în procesul de analiză cu privire la acordarea creditului partenerii comunică oferind unul altuia toate elementele de risc potenţial.

Amplitudinea, respectiv mărimea consecinţelor generate de producerea riscului, ca parametru constitutiv al acestuia, se estimează în momentul încheierii tranzacţiei. Potrivit definiţiei, riscul se poate reda schematic prin următoarea ecuaţie:

Riscul = amplitudinea * probabilitatea

Din combinarea celor două componente se construieşte matricea riscului redată în figura 1.

Figura 1. Matricea riscului

Sursa: Prelucrat după Roxin, L.– Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1997.

În matricea riscului se observă influenţa pe care o au asupra consecinţelor generate de risc cele două componente: probabilitatea de apariţie şi amplitudinea riscului. Nivelul pierderilor generate de risc este direct proporţional cu mărimea probabilităţtii de apariţie a riscului pe de o parte şi cu amplitudinea riscului pe de alta parte. În construcţia matricei s-au utilizat scale de la 1 la 3 atât pentru exprimarea nivelului probabilităţii cât şi pentru cel al amplitudinii. Prin însumarea valorilor atribuite celor două componente se determină nivelul clasei de risc; cu cât suma celor două valori este mai mare cu atât şi clasa de risc este mai mare şi în consecinţă efectele negative (pierderile) generate de risc sunt mai mari.

Sub aspect economic, riscul este definit de trei activitaţi principale. Prima activitate este a analiza, care presupune identificarea riscurilor existente şi evaluarea consecinţelor posibile, directe şi indirecte. A reduce, a doua activitate ce defineşte riscul, presupune acţiunea de prevenire a producerii riscurilor pentru a le diminua efectele sau chiar a le înlatura. A finanţa, presupune a stapâni ansamblul costurilor şi pierderilor potenţiale generate de riscuri.

Legat de activitatea bancară, riscul de credit reprezintă probabilitatea ca un credit acordat unui client să nu fie rambursat conform contractului. Clauzele principale pe care le conţine un contract de credit cu referire la obligaţiile de rambursare sunt termenele de plată către bancă a ratelor de credit, respectiv nivelul ratelor şi al dobânzilor.