Riscuri generate de utilizarea instrumentelor financiare derivate

Imagine preview
(7/10)

Acest proiect trateaza Riscuri generate de utilizarea instrumentelor financiare derivate.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 12 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Finante

Cuprins

Capitolul 1. Avantaje și dezavantaje ale utilizării instrumentelor financiare derivate 3
Capitolul 2. Riscuri generate de utilizarea instrumentelor financiare derivate 6
Concluzii 11
Bibliografie 12

Extras din document

Capitolul 1. Avantaje și dezavantaje ale utilizării instrumentelor financiare derivate

Instrumentele financiare derivate sunt fie apreciate, fie blamate. Acestea pot aduce câștiguri considerabile când mecanismul lor de funcționare este pe deplin înțeles, dar și al asumării unor riscuri corespunzătoare. Acestea au apărut pe piața tranzacțiilor financiare din motive speculative, dar și din necesitatea operatorilor economici de a acoperi riscurile comerciale sau financiare ale operațiunilor lor. De asemenea există opinii care consideră că ele au fost una dintre cauzele care au generat criza de pe Wall Street, punctul de pornire al crizei globale, dar și opinii care susțin că au apărut ca răspuns la nevoia clienților de a se proteja împotriva riscurilor, însă apar probleme când instrumentele derivate sunt folosite pentru activități speculative, cu efecte de levier foarte mari, în lipsa cunoașterii produselor și conștientizării riscurilor.

• “Instrumentele financiare derivate sunt arme de distrugere în masă.” – Warren Buffet

• “A da vina pe derivate pentru pierderile financiare este la fel cu a învinovăți mașinile pentru accidentele cauzate de șoferii aflați sub influența alcoolului.” – Christopher L. Culp Ph.D., Managing Director – Risk Management Consulting Services

• “Trebuie să evităm tentația de a demoniza instrumentele financiare derivate, căci ele sunt unelte vitale în piețele financiare moderne. Utilitatea lor în managementul riscului este atât de mare, încât dacă nu ar fi existat, cu siguranță că ar fi trebuit să le inventăm.” – Arthur Levitt, fost președinte al SEC.

Aceste instrumente sunt cunoscute de mai bine de 200 de ani, însă în ultimii ani, instabilitatea sistemelor financiare, globalizarea și nesiguranța legislativă au determinat investitorii să apeleze tot mai mult la acestea. Sunt bine cunoscute doar de către un număr mic de specialiști, fiind cele mai avangardiste instrumente din portofoliul unui investitor, fapt pentru care majoritatea oamenilor le privesc încă cu suspiciune și le consideră doar instrumente folosite pentru speculație. Însă ele sunt adevărate instrumente de gestiune a riscului.

Criza financiară internatională care a afectat economia începând cu anul 2008 a fost determinată de mai mulți factori printre care și tranzacționarea instrumentelor financiare complexe precum intrumentele financiare derivate.

Sistemul financiar internațional a suferit numeroase schimbări structurale semnificative, cu precădere în ultimii ani: instituții financiare ce au fuzionat, companii care și-au extins activitatea la nivel global, acestea ducând la intensificarea competiției în mod substanțial. Trendul urmat de instituțiile bancare și corporații a fost amplificat de schimbările pe terment lung din structura industriei.

Această dezvoltare a favorizat apariția unor noi riscuri de piață, de credit și operaționale. În ultmii 30 de ani, corporațiile au descoperit că este mai avantajos să obțină fonduri prin emiterea de obligațiuni, decât să împrumute direct de la bănci. Astfel băncile au fost nevoite să concureze, reducând marjele, acordând mai multe credite cu maturități mai mari unor clienți cu capacitate de rambursare îndoielnică. Pe de altă parte, clienții solicită modalități din ce în ce mai sofisticate și complexe pentru finanțarea activității, protejarea împotriva riscurilor și investiții. Drept urmare, instrumentele financiare derivate au evoluat considerabil, iar industria globală a instrumentelor derivate este într-o continuă schimbare. În fiecare an se adaugă noi tipuri de instrumente, pe când altele nu se mai tranzacționează deloc.

Un studiu al International Swaps and Derivates Association arată că 94% dintre corporațiile aflate în top 500 utilizează instrumente derivate pentru gestiunea riscurilor macroeconomice. Corporațiile utilizează cu precădere derivatele cu active suport cursul de schimb și rata dobânzii, iar companiile financiare tranzacționează toate tipurile de instrumente derivate.

Din cauza faptului că intrumentele financiare derivate sunt mai puțin cunoscute și nu întotdeauna utilizate cu responsabilitate, a făcut ca acestea să fie asociate cu majoritatea evenimentelor majore care au afectat piețele financiare internationale: colapsul băncii Barings, căderea Enron și criza creditelor suverane începând la jumătatea anului 2007.

Astfel organizarea piețelor OTC a fost supusă dezbaterilor. Deși instrumentele derivate nu au fost cauza declanșatoare a crizei, natura complexă și lipsită de transparență a piețelor instrumentelor derivate nu a permis autorităților și participanților să aibă o imagine clară a expunerilor la risc, drept urmare unii participant și-au construit poziții extreme de riscante.

Criza financiară internatională a evidențiat deficiențele existente în activitatea de supraveghere a piețelor financiare, astfel în anul 2009 instituțiile europene au adoptat noi acte comunitare și le-au revizuit pe cele existente. Stabilitatea secorului financiar global necesita o serie de îmbunătățiri, printre care: eficiența procesului și al practicilor de management al riscului al băncilor, reformarea cerințelor de capital, o mai bună infrastructură a pieței, supervizarea macroprudențială și monitorizarea riscului sistemic, autorități de supraveghere care să monitorizeze activitatea și să aibă capacitatea de a reacționa la o amenințare a riscului emergent.

Fisiere in arhiva (1):

  • Riscuri generate de utilizarea instrumentelor financiare derivate.docx

Bibliografie

Anghelache, G. – Piața de capital. Caracteristici. Evoluții. Tranzacții, Editura Economică, București, 2004;
Anghelache, G. – Burse și piața extrabursieră, Ed. Economică, București, 2000;
Anton, S.G. – Gestiunea riscurilor financiare. Abordări teoretice și studii de caz, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009;
Jorion, P. – Financial Risk Manager Handbook, Ediția a doua, John Willey & Sons, New York, 2003;
Prisăcariu, M., Stoica, O., Dornescu, V. – Piețe de capital și tranzacții bursiere, Editura Sedcom Libris, Iași, 2005;
“Raport asupra stabilității financiare”, Banca Națională a României, București, 2006;
“Report on the Stability of the German Financial System”, Deutsche Bundesbank, Monthly Report, December 2003, Frankfurt am Main, 2003;