Rolul bilanțului contabil în economia modernă cu studiu de caz privind bilanțul SC IMSAT SA București

1. BILANŢUL CONTABIL

1.1. NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND BILANŢUL CONTABIL

Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale , a Legii Contabilităţii 82/1991, OMFP 94/2001 şi IAS 1, OMFP 306/2002, precum şi OMFP 1752/2005 , toţi agenţii economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligate să întocmeasca bilanţ contabil.

Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de active, datorii şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului financiar, precum şi în cazul fuziunii, divizării sau încetarii activităţii.

Activul patrimonial cuprinde elementele concrete de avere ale entităţii, iar datoriile şi capitalul propriu, sursele de procurare a averii. Activul reprezintă forma materială a patrimoniului, iar datoriile şi capitalul propriu, forma abstractă a patrimoniului.

Elementele de activ se ordonează în bilanţ după natură şi lichiditate, iar datoriile şi capitalul propriu, dupa natură şi exigibilitate.

Bilanţul contabil are un rol deosebit atât în teoria, cât şi în practica contabilă.

Astfel, din perspectiva teoriei contabile, bilanţul traduce în practică unul dintre principiile de bază ale contabilităţii în partidă dublă şi anume, dubla reprezentare, prin care elementele patrimoniale sunt reflectate atât sub aspectul componenţei materiale, cât şi sub aspectul surselor de provenienţă. Sub aspect practic, bilanţul reprezintă o sursă de informaţii pe baza cărora se poate analiza activitatea economică a entităţii şi a rezultatelor obţinute, în vederea luării unor decizii optime privind ameliorarea situaţiei existente.

În înţelesul actualelor reglementări contabile avem :

− un activ reprezintă o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se asteaptă să genereze beneficii economice viitoare şi al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil;

− o datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii, care decurge din evenimente trecute şi prin decontarea (stingerea) căreia se asteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice;

− capitalurile proprii reprezintă înţelesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.

1.2. NOUA ABORDARE PRIVID BILANŢUL CONTABIL

Potrivit OMFP nr.1752/2005, în România se întocmeşte schema verticală de bilanţ, care ordonează structurile patrimoniale în active, datorii şi capital propriu, pentru a pune în evidenţă situaţia netă sau poziţia financiară netă, conform relaţiei:

SITUAŢIA NETĂ = ACTIVE – DATORII faţă de terţi

Schema verticală de bilanţ reprezintă o viziune pragmatică asupra prezentării periodice a patrimoniului, întrucât pune în mod explicit în evidenţă doi indicatori, şi anume:

− Fondul de rulment, calculat ca diferenţă între active circulante şi obligaţii nete;

− Poziţia financiară netă curentă, care se determină în bilanţ, ca diferenţă între total active şi obligaţii curente.

După cum rezultă din schema de mai sus, în cadrul bilanţului patrimonial vertical, sunt prezentate mai întai elementele de activ cu cel mai mic grad de lichiditate (active imobilizate), iar la sfârşit, activele cu lichiditate maximă (casa şi conturi la bănci).

Elementele de pasiv sunt structurate în ordinea descrescatoare a exigibilităţii lor, prezentandu-se mai întai pasivele cu termenul cel mai mic de exigibilitate (datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an), iar la sfârşit, pasivele cu termenul cel mai mare de exigibilitate (capital şi rezerve).

Informaţia contabilă prezentată în bilanţul vertical se structurează pe trei nivele şi anume:

I. Grupa – are sfera cea mai largă, grupând elementele patrimoniale după caracteristici generale. Grupa se simbolizează în bilanţ cu majuscule latine.

II. Capitolul – detaliază grupa după criterii mai analitice şi se simbolizează în bilanţ cu cifre romane.

III. Postul – este ultima treaptă de detaliere a informaţiei în bilanţ, fiind simbolizată cu cifre arabe.

1.3. FUNCŢIILE BILANŢULUI CONTABIL

Bilanţul contabil, ca procedeu al metodei contabilităţii, are urmatoarele funcţii:

- Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile

În bilanţ, datele preluate din conturi se grupează şi se sistematizează dupa anumite criterii, obtinându-se o centralizare şi generalizare a informaţiilor atât la nivel de entitate, cât şi la nivelul tuturor treptelor organizatorice ale economiei naţionale.

- Funcţia de informare

Bilanţul contabil asigură culegerea, înregistrarea, preluarea şi generalizarea informaţiilor contabile, care sunt necesare atât factorilor de decizie din entitate, cât şi altor personae fizice şi juridice interesate, precum: salariaţi, acţionari, asociaţi, organe fiscale, instituţii bancare, creditori diversi.

- Funcţia de analiză

Pe baza informaţiilor din bilanţ se determină anumiţi indicatori economico-financiari, prin intermediul cărora se poate stabili un diagnostic al situaţiei financiare şi a rentabilităţii entităţii.

1.4. CADRUL LEGISLATIV DE ÎNTOCMIRE ŞI CENTALIZARE A BILANŢULUI CONTABIL

Ministerul Finanţelor Publice emite norme de întocmire şi centralizare a bilanţului contabil în fiecare an, dar legea de bază care reglementează întocmirea, verificarea şi certificarea bilanţului este Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 48/14.01.2005, precum şi OMFP nr.1752/17.11.2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 1080 bis/30.11.2005.