Rolul Cheltuielilor Publice în Viziunea lui J.M. Keynes

1.Repere ale concepţiei keynesiste

La baza apariţiei noţiunii de cheltuială publică se consideră că stă doctrina keynesiană, care a fundamentat includerea variabilei acesteia în ecuaţiile de echilibru general. Cheltuielile publice, atat cele pentru consumul public, cât şi cele pentru investiţiile publice, au fost asimilate cererii de consum agregate, ca variabilă ce conditionează oferta.

Ca premise a acestor interpretări date cheltuielilor publice se găsesc anumite legi fundamentale, formulate iniţial de J. M. Keynes :

- legea înclinaţiei spre consum (conform acesteia la o creştere a venitului are loc o creştere a consumului, dar nu în aceeaşi masură).

- legea înclinaţiei spre investiţii (care presupune ca întreprinzătorii privaţi manifestă interes pentru efectuarea de investiţii numai atunci când eficienţa marginală a capitalului investit este mai mare decât rata dobanzii pe piaţa financiară, mai ales rata dobanzii bonificată la depozitele bancare).

- legea înclinaţiei spre valori lichide (aceasta presupune că indivizii manifestă o înclinaţie sporită pentru deţinerea de active cu un grad ridicat de lichiditate

1.1 Înclinaţia spre consum

Economiștii clasici au fost de părere că furnizarea de economii este determinată de rata dobânzii care predomină în țară. Potrivit acestora, cu cat e mai mare rata dobânzii, cu atât mai mare este economisirea și deci se consuma mai puțin . Keynes nu a fost de acord cu punctul de vedere de mai sus. Potrivit acestuia, dobanda nu este determinantul principal al deciziilor individuale de economisire și consum. In principiu veniturile individuale reale sunt cele care determină deciziile de economisire și consum. J. M. Keynes a dezvoltat două concepte:

1.Înclinaţia medie spre consum poate fi definit ca raportul dintre consumul total la venitul total disponibil. Acesta este calculat prin împărțirea cuantumului de consum la venitul disponibil pentru orice nivel de venit.

2.Îinclinaţia marginală spre consum. M Keynes a definit înclinația marginală spre consum, "ca relația dintre o schimbare in consum, care a rezultat dintr-o schimbare în venitul disponibil.

Consumul depinde într-un fel de venitul global . Mai strict , acesta depinde de ocuparea forței de muncă , dar Keynes presupune în mod explicit că un anumit nivel al ocupării forței de muncă generează un anumit nivel de venit global .

El descompune modul în care consumul depinde de venituri în trei momente :

( i ) cu privire la cantitatea de venit;

( ii ) cu privire la alte circumstanțe obiective ;

( iii ) la înclinațiile psihologice subiective și distribuția veniturilor între tipuri de indivizi . Aici,Keynes se concentrează asupra factorilor obiectivi , trecand prin șase dintre ele:

( 1 ) O modificare a unitatii salariale. Aceasta fiind valoarea monetara a unității de salariu , adică , atunci când salariile și prețurile cresc sau scad împreună . Keynes susține că funcția de consum este în principal în termeni reali , nu termeni monetari , dar atunci când acest gen de schimbare se întâmplă, va interveni o redistribuire a veniturilor între cei ale căror venituri se schimba cu nivelul prețurilor ( muncitori și întreprinzători ) și cei ale căror venituri nu . Rețineți că, deoarece Keynes consideră că salariul real este egal cu produsul marginal al muncii , nu se ia in considerare cazul în care prețurile și salariile se distanteaza .

( 2 ) O schimbare în diferența dintre venituri și venitul net . De obicei, acestea vor creste și vor sccădea împreună , dar în cazul în care acest decalaj se largeste sau ingusteaza , atunci venitul net contează cu adevărat în determinarea consumului .

( 3 ) Modificările exceptionale de capital - valori care nu sunt permise la calcularea venitului net . Acesta este efectul de avere despre care auzim atât de mult in ultima vreme. Valoarea de acțiunilor, caselor , bunurilor de capital sau orice altceva crește ( sau scade ) și proprietarii acestora decid ca își pot permite să cheltuie mai mult din venitul lor curent . Aceste schimbari excepționale sunt importante deoarece " ele nu au nici o relație stabilă cu suma de venituri . "

( 4 ) Modificările în rata de timp - decontare , de exemplu, în raportul de schimb între bunuri prezente și bunuri viitoare . Acest lucru este mai mult sau mai puțin măsurat prin rata dobânzii , dar , de asemenea, include schimbări anticipate în valoarea monetara , posibilitatea de a muri înainte de a putea să cheltuie din economii , etc Potrivit lui Keynes ,efectele acestor schimbări sunt complexe , iar acest lucru reprezinta o diferență mare între el și " clasici " ,care credeau că rata dobânzii este mecanismul ce aduce echilibru între economii și investiții .Este de mult cunoscut , totuși ,faptul că efectul total al schimbărilor ratei dobânzii asupra disponibilitatii de a cheltui pe consumul actual este complex și incert , fiind dependent de tendințe contradictorii , deoarece unele dintre motivele subiective pentru economisire vor fi mult mai ușor de satisfăcut în cazul în care rata dobânzii crește , în timp ce altele vor să fi slabite . Pe o perioadă lungă modificările substanțiale ale ratei dobânzii , probabil, au tendința de a modifica obiceiurile sociale considerabil , afectând astfel tendința subiectivă a petrece - deși în ce direcție ar fi greu de spus ,în lumina experienței reale . Tipul obișnuit de fluctuație pe o perioadă scurtă de timp , în rata dobânzii, nu este, totusi, atat de probabil sa aiba o influenta directa asupra consumului .Nu mulți oameni isi vor schimba obiceiurile de economisire in functie de o schimbare a ratei dobânzii de un punct procentual , destul de mare în termeni macroeconomici , deși ele ar putea schimba modul în care economisesc. Keynes susține că cel mai mare impact al modificarilor ratei dobânzii asupra cu consumului vin prin câștigurile de capital și pierderile pe care le instigă , și acestea sunt tratate în conformitate cu ( 3 ) .

( 5 ) Modificările în politica fiscală . Acest lucru este destul de evident - excesele guvernamentale reduc iar deficitele guvernamentale cresc creșterea consumului . De fapt , mișcarea dintre ele este cea care contează . Keynes subliniază, de asemenea, faptul că politicile fiscale redistributive ( de la bogat la sărac ) cresc tendinta de a consuma , deoarece consumatorul mai sarac cheltuie mai mult din veniturile sale .

( 6 ) Modificări în așteptările relației dintre nivelul prezent și cel viitor al veniturilor . Keynes include asta"din motive de exhaustivitate formală", dar nu crede că este foarte important.