Rolul Fiscalității în Etapa Actuala de Dezvoltare

Într-o economie, scopul principal al unui sistem fiscal este acela de a constitui o sursă stabilă şi solidă de venituri pubice, necesare pentru susţinerea dezvoltării economice şi sprijinirea categoriilor sociale defavorizate.

Fiscalitatea este “definită ca fiind un sistem de constituire a veniturilor statului prin redistribuirea venitului național cu ajutorul impozitelor și a taxelor”¹.

Dintotdeauna fiscalitatea a avut o percepție negativă în rândul contribuabililor, deoarece aceștia sunt constrânși să vireze statului o sumă importantă din veniturile care li se cuvin sau din averea pe care o dețin sub formă de impozite și taxe. Tot în sensul restrâns fiscalitatea defineşte sistemul de principii, reguli şi norme legiferate privind: evidenţa şi gestiunea contribuabililor, stabilirea, evidenţierea şi stingerea obligaţiilor fiscale, controlul şi soluţionarea plângerilor, acordarea de asistenţă fiscală contribuabililor pentru cunoaşterea şi aplicarea corectă a legislaţiei fiscale.

Viitorul oricărui stat modern este de neconceput fără un sistem fiscal performant prin randament și suportabilitate din partea contribuabililor. Inițial conceput pentru a răspunde unor obiective strict financiare ale statului, la care s-au adăugat, ca urmare a evoluției societății umane, o serie de obiective de natură economico-social, sistemul fiscal este rezultatul gândirii, deciziei și acțiunii factorului uman “expresie a voinței politice a unei comunități umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat și dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin intermediul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o întregă serie de reguli juridice și, în special, fiscale ”.²

Sistemul fiscal reprezintă un ansamblu de principii referitoare la stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor precum şi la obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală a statului. Principalele componente ale sistemului fiscal sunt: reglementările legislative de natură fiscală, mecanismul fiscal şi aparatul fiscal.

Sistemele fiscale, în decursul istoriei, au evoluat urmărind în princpal ca: prin numărul şi mărimea impozitelor şi a taxelor, să satisfacă necesarul de resurse financiare publice, să simplifice şi să înlesneacsă modul de colectare a impozitelor, impozitele să fie cât mai uşor tolerate de contribuabili, să crească numărul contribuabililor prin fiscalizarea unor domenii, activităţi noi, să elimine inechităţile fiscale. Pentru a răspunde acestor cerinţe de calitate şi performanţă, sistemele fiscale moderne, trebuie să fie organizate şi să funcţioneze pe baza unor principii unanim acceptate, repectiv: principiul echităţii fiscale, principiul randamentului impozitului, principiul stabilităţii, principiul certitudinii, principiul comodităţii, principiul neutrălităţii.

Perioada modernă a fiscalității în România începe cu Regulamentele Organice, adoptate în iulie 1831 în Muntenia și ianuarie 1832 în Moldova, prin intermediul cărora se desființează toate taxele preexistente, înlocuindu-se cu capitația – impozit direct și personal plătit pe cap de locuitor.

Evoluția legislativă a procedurii de colectare a impozitelor și taxelor a impus adoptarea unor numeroase acte legislative, dintre care se pot aminti:

- Legea nr. 555/1865, privind insituirea perceptorilor;

- Legea nr. 661/1923, privind unificarea contribuțiilor directe și înființarea impozitului pe venitul global;

- Legea nr. 3600/1938, privind unificarea procedurii fiscale;

- Decretul nr. 18/1952, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale;

- Decretul nr. 153/1954, privind impozitul pe veniturile populației;

- Legea nr. 12/1991, privind impozitul pe venit;

- Hotărârea Guvernului nr. 52/1991, privind impozitul pe salarii;

- Ordonanța Guvernului nr. 3/1992, privind taxa pe valoare adăugată.