Rolul Statului în Economie

Importanţa rolului statului în economie este dată de faptul că fiecare individ acţionează diferit în realizarea intereselor proprii, iar un organ comun este necesar în societate, pentru a defini condiţiile în care aceste acţiuni să se desfăşoare în mod legitim.În ceea ce priveşte forma pe care trebuie să o capete acest organ, diferenţele de păreri sunt extrem de mari, baza pe care trebuie să se sprijine acţiunea acestuia, limitele autoritaţii sale fiind chestiuni asupra cărora nu s-a ajuns niciodată la un punct de vedere comun.

STADIUL CUNOAŞTERII.DIFERITE ABORDĂRI ALE STATULUI ÎN ECONOMIE

În vederea pregătirii analizei statului în economie, am studiat evoluţia gandirii economice prin ideile personalităţilor marcante ale vremii.Astfel am descoperit că importanţa şi rolul statului în economie evoluează odată cu economia si nevoile acesteia, devenind din ce în ce mai complexă.

Concepţia economică a rolului statului în economie a evoluat încă din antichitate.În acea perioadă guverna spiritul legii morale naturale, al idealului moral, al “binelui comun”. În evul mediu, gândirea economică era dominată de principiul creştin al ” dreptăţii comutative“, care susţinea că orice drept implică o obligaţie.Astfel, proprietatea privată era văzută ca şi garanţie a funcţionării normale a societaţii, însă implica şi o serie de obligaţii fată de societate pentru realizarea binelui comun.Implicarea Statului în funcţionarea mecanismului social era necesară pentru menţinerea organizării sociale existente. Perioada renaşterii aduce în vedere o concepţie emancipată a Statului eliberată de sub tutela teologiei.Semnificative pentru această perioadă sunt doctrinele utopice despre stat ale lui Thomas Morus şi Tommaso Campanella, potrivit cărora munca este obligatorie,dar şi o onoare pentru toţi locuitorii cetaţii (statului), iar bunurile se stăpânesc în comun,repartiţia lor făcându-se în funcţie de nevoi, potrivit reglementărilor raţionale ale Statului.Secolul XVII marchează în gândirea politică afirmarea liberalismului politic clasic, iar în gândirea economică se poate observa doar maturizarea concepţiei mercantiliste.

Pe parcursul evoluţiei economiei, s-au conretizat mai multe curente de gândire: unele se referî la triumful pieţei, iar altele consideră necesară intervenţia statului în economie.

Fiziocraţii credeau ca este suficient ca oamenii sa fie lăsati liberi pentru ca omenirea să se indrepte spre ordine si armonie, atat din punct de vedere social, cat si economic.

Şcoala clasică susţinea faptul că statul trebuie să se abţină de la orice intervenţie în materie economică şi că trebuie să lase liberă circulaţia produselor între ţări pentru a se putea profita de avantajele diviziunii internaţionale a muncii.

Cel care a avut o influenţă importantă asupra evoluţiei rolului statului în economie a fost John Maynar Keynes.Prin lucrarea sa cea mai celebră, “The General Theory of Employment, Interest and Money” (1936), propune prevenirea crizelor financiare si a şomajului prin ajustarea cererii, prin intermediul controlului creditului şi al monedei de către govern.Teoriile şi concluziile acestuia sunt bazate pe studiul crizei economice din 1929- 1933.În analiza sa, el caută un echilibru static al economiei, pe termen scurt, deoarece, conform celebrei sale formule, “Pe termen lung vom fi cu toţi morţi”.

Astfel se identifică trei probleme majore ale economiei:

- Raportul dintre economia reală de bunuri şi servicii

- Relaţiile dintre indivizi şi întreprinderi, pe de o parte, şi macroeconomia statului- natiune, pe de alta parte

- Rolul ofertei şi, respectiv al cererii (producţiei şi consumului) în modul de funcţionare al economiei.

Pentru Keynes, economia reală (bunurile si serviciile) depind în întregime de economia fictivă (banii şi creditul), macroeconomia fiind singura eficace.Unul din meritele mari ale lui Keynes este acela că a demonstrat că o economie poate fi competitivă şi se poate acomoda, cu toate acestea, subutilizării forţei de munca (şomajului).Dar acesta este, după părerea lui, un echilibru în condiţii de risipă, de unde el trage concluzia că uneori este necesară intervenţia statului alături de “mana invizibilă” a pieţei.

Keynes propune o politică economică pentru starea de criză a economiei. El consideră că orice politică anticriză trebuie să conţină trei componente iniţiale:

1. Trebuie menţinută cererea excluzând orice reducere de salariu (contrar economiştilor clasici)

2. Trebuie exercitată o acţiune globală asupra economiei pe calea intervenţiilor puterilor publice.

3. Trebuie acţionat asupra componentelor monetare ale economiei.

Toate aceste acţiuni revin statului, de unde, în perioadă de criză, iar rolul statului va deveni din ce în ce mai important.În această perioadă, evoluţia economiei depinde din ce în ce mai mult de modalitatea de acţiune a statului, de modul cum acesta gestioneaza situaţia de criză. Rolul statului în economie este acum mult mai vizibil, deoarece este imposibil ca piaţa să se refacă de la sine, fără ca acţiunile dezvoltate pe piaţa economică să fie indreptate spre acelaşi scop.

În ceea ce priveste partea monetară, Keynes insistă pe rolul pozitiv sau negativ pe care banii îl pot juca banii in funcţionarea unei economii.Cele două probleme monetare importante pentru el sunt ratele dobânzii şi necesitatea unei monede dirijate.De asemenea, o importanţă deosebită pentru economie o reprezină intervenţia puterilor publice prin intermediul Băncii Centrale.Aceasta singură poate să fixeze rata dobânzii pe termen scurt şi să influenţeze formarea ratelor dobânzii pe termen lung.