Sisteme electronice de plată a impozitelor și taxelor locale

CAPITOLUL 1

1. IMPOZITELE SI TAXELE LOCALE

1.1. Prezentarea generală a impozitelor şi taxelor

Resursele bugetului constau în : impozite , taxe alte venituri stabilite prin lege

Impozitul este o categorie financiară , cu caracter istoric a cărui apariţie este legată de existenţa statului şi a banilor. De la apariţia lor împozitele au fost concepute şi aplicate diferit în funcţie de dezvoltarea economico sociala şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Informaţii despre impozitele, taxele şi cheltuielile publice din antichitate provin în special din istoria statelor antice, roman şi grec.

În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere ale statului pentru întreţinerea şi dotarea forţelor armate şi de ordine publică, pentru construirea şi înarmarea corăbiilor de război, pentru temple, serbări religioase şi distracţii publice, pentru construirea de drumuri şi lucrări de utilizare comunală. Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atât resursele domeniale obţinute prin exploatarea unor bogăţii naturale aflate în patrimoniul statului cum ar fi minele de argint, carierele de marmură; cât şi diferitele impozite ordinare şi extraordinare cum ar fi: impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriaşilor, taxele pentru vânzarea în piaţă a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile catăţenilor bogaţi peceput în timp de război, ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni. În statul roman antic în toate etapele evoluţiei principalul impozit a fost tributum. Iniţial acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea pământului stăpânit în mod individual , fie ca zecime din produsul brut obţinut. Ulterior tributum a fost generalizat şi permanentizat , el fiind perceput obligatoriu de la toţi cetăţenii statului roman care deţineau proprietăţi imobiliare şi mai târziu bunuri mobile. În afară de acest impozit se mai percepeau un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri, temporar un impozit datorat de celibatari şi un impozit pe numărul scavilor.

În Evul Mediu, datorită dezvoltării organizării statale , impozitul trebuie să finanţeze o administraţie tot mai complexă Astefel în Anglia , favorizată de conjunctură era o ţară cu puţine frământări sociale , prin Magna Charta Libertatum , din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor fără aprobarea poporului.Alături de impozitul perceput proprietarilor de pământ în funcţie de venitul obţinut prin expoatarea proprie şi în arendă,

În Anglia sec. XIII şi în cele următoare se mai percepeau impozit pe venit diferenţiat pentru nobili , clerici şi ţărani , impozite pe clădiri, pe venituri meşteşugarilor ca şi impozitele incluse în preţurile de vânzare ale sării, cărbunilorşi altor buniri.

În Principazele Române şirul mare al dărilor ordinare includeau birul aşezat ca “ cisla” asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de “sferturi”,văcăritul,vinăritul, tutunăritul, oierutul, etc. Acestora li s-au adăugat dări extraordinare cum erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutornice etc.Deseori , stabilirea şi perceperea acestor dări erau arbitrare şi abuzive.

În perioada contemporană , exercitarea dreptului parlamentelor de a institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea permanentă a cheltuielilor publice în toate statele. De aceea parlamentele statelor contemporane au fost şi sunt nevoite să sporească impozitele şi taxele, iar consimţământul cetăţenilor la aceste impozite se consideră exprimat prin votarea de către reprezentanţii lor în parlamenta legilor referitoere la impozite şi taxe.

Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiara a statului şi cea mai veche, în ordinea apariţiei veniturilor publice

În accepţiune generală, impozitele reprezintă o prelevare baneasca la dispoziţia statului a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, în vederea acoperirii cheltuielilor publice Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului Autoritate abslitată cu instituirea de impozite este statul, dreptu acestuia de a introduce impozite exercitându-se, de cele mai multe ori, prin intermediul organelor centrale, Parlamentul, iar uneori şi prin organele administraţiei centrale de stat locale

Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de inportanţă generală, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităţilor administrativ locale

Oricare ar fi instituţia care percepe impozitul, aceasta se face în virtutea autorizării legii Legea care introduce ipozitul este dată de Parlament, dar este aplicată de Guvern şi de Administraţia Financiară

Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil Caracterul definitiv al impozitului evidenţiază lipsa obligaţiei de restituire direct către plătitor a sumei percepute In schimbul acestora, plătitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată

Pentru toate societăţile, impozitele constituie o necesitate, ele fiind principalul alimentator cu venituri băneşti a bugetului, dar şi importante instrumente de politică financiară, economică şi socială

Iniţial, unicul rol al impozitelor a fost de natură pur financiară Din punct de vedere al rolului pe plan financiar, acestea constutuie principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice

Fiecărui moment de dezvoltare al societăţii îi carespunde unui anumit nivel al impozitelor, nivel care se schimbă pe măsura acestei dezvoltări Specific evoluţiei impozitelor în perioada postbelică este tendinţa creşterii lor în mărime absolută şi relativă. Sporirea volumului impozitelor s-a realizat prin creşterea numărului plăţilor, creşterea volumului materiei impozabile, precum şi prin majorarea cotelor de impunere Astfel, în ţările dezvoltate, impozitele şi taxele procură intre opt şi nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului In ţările în curs de dezvoltare, procurarea impozitelor şi taxelor cunoaşte diferenţe mai mari în totalul resurselor financiare, variind între cinci si nouă zecimi

In perioada modernă, impozitele au dobândit un rol, fiind folosite ca instrument de intervenţie al statului în viaţa economică au devenit o metodă de conducere prin care se regleză mecanismele pieţei. In funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca instrument de stimulare sau frânare a unor activităţi de creştere ori reducere a producţiei sau consumului unui anumit produs. Ele servesc ca metode interventioniste cu caracter conjunctural sau structural, pentru corectarea evoluţiei, pentru stabilizarea si echilibrarea creşterii economice

In cazurile când se urmăreşte o activitate a vieţii economice, prin intermediul impozitelor, se actionează prin diminuarea mărimii acestora, iar atunci când se urmăreşte diminuarea creşterii se procedează la suprataxare, prin majorarea nivelului impozitelor şi multiplicare numărului lor.

Interesează în mod deosebit, folosirea impozitelor ca instrument de încurajare, de stimulare a activităţii In ultimul timp s-au impus unele modalităţi specifice cum sunt :

- reducerea prosperităţii impozitelor, care are ca urmare sporire profiturilor ce rămân la dispozitia aagenţilor economici ;

- practicarea de bonificaţii fiscale ;

- practicarea amortizărilor acclerate a mijloacelor fixe, care lasă agenţilor economici o parte mai mare din profit

Toate acestea sunt fie scutiri de impozite, fie reduceri sau anumite înlesniri cu carecter fiscal

Problemele fiscale joacă un rol esenţial în economia de piaţă. În acest context, impozitul constituie un instrument cu caracter istoric şi cu implicaţii asupra sferei economico-sociale, fiind întotdeauna un mijloc tradiţional de consituire a veniturilor statului.

Descentralizarea serviciilor publice şi promovarea principiului autonomiei locale în administrarea teritoriului ţării au determinat transferarea tuturor atribuţiilor şi obligaţiilor de stabilire, urmărire, încasare şi control a impozitelor locale de la Ministerul Finanţelor la administraţiilor locale. Acest proces, produs în baza legii administraţiei publice locale, legii finanţelor publice locale şi a Hotărârii de Guvern nr. 333/1999, a dus la creşterea responsabilităţii consiliilor locale în asigurarea resurselor financiare prin creşterea ponderii veniturilor proprii în total venituri administrate prin bugetul de venituri şi cheltuieli.