Sistemul Asigurărilor Sociale în România

CAPITOLUL 1

ISTORICUL SI ROLUL ASIGURARILOR SOCIALE

1.1 ISTORICUL ASIGURARILOR SOCIALE

Asigurarile sociale sunt o componenta importanta a sistemului de securitate sociala si desemneaza regimul de natura contractuala prin care, într-un cadru legislativ adecvat si prin organisme corespunzatoare se garanteaza protectia unor persoane numite „asigurati” împotriva anumitor consecinte ale unor eventualitati determinate în mod obisnuit de boala, maternitate, batrânete.

Schemele generale de securitate sociala bazate pe asigurarile obligatorii au aparut dupa primele decade ale secolului XIX iar securitatea sociala este o forma moderna de raspuns la procesul industrializarii care a facut ca o masa mare de oameni, pentru siguranta lor materiala si financiara sa devina dependenti de ocupare. Astfel, multe familii devin dependente de veniturile unui barbat si de capacitatea acestuia de a-si gasi de lucru, de a se angaja si de a-si pastra locul de munca.

Mai mult decât atât, industrializarea a determinat migratia populatiei catre centrele muncitoresti, aparând astfel separarea de suportul dat de catre familia de origine. Dezvoltarea învatamântului obligatoriu a prelungit perioada de dependenta a copiilor fata de familiile lor. Mai târziu, sistemul constrângerilor batrânetii creeaza dependenta la celalalt capat al vietii. Aceasta situatie vine în contrast cu imaginea idealizata a familiei rurale extinse, cu acces la pamânt pe care îl lucrau toti apartenentii – copii începeau munca de timpuriu iar batrânii continuau munca atâta timp cât erau capabili sa o faca.

În acest context era necesara dezvoltarea asigurarilor sociale, peste nevoile caracteristice societatii industriale, devenind astfel evidenta aparitia de programe pentru sustinerea populatiei chiar si în zonele rurale ale tarilor dezvoltate din acea perioada. Mai mult, nu toata populatia rurala din tarile dezvoltate are acces la pamânt, astfel ca multi oameni lucreaza în agricultura de stat sau in minerit. De asemenea, fermierii sunt subiectul riscului (faliment, calamitati) care diminueaza treptat media de vârsta în tarile dezvoltate astfel încât apare din ce în ce mai pregnanta nevoia de securitate sociala.

Industrializarea este cea care a adus nevoia de securitate sociala întrucât, prin ruptura de familia largita se ajunge treptat la fenomenul saraciei rurale si astfel apar noi argumente în favoarea sistemului.

Primele doua tari din lume, cu o predominanta agricola care au introdus pensia ca forma de protejare si sustinere a batrânilor, au fost Danemarca, în anul 1891 si Noua Zeelanda în anul 1898. asigurarile daneze au avut ca scop diminuarea saraciei urbane si mai apoi a celei rurale.

Securitatea sociala poate demara dintr-o varietate de motive. Mai mult, depinde de un grad considerabil al nivelului economic atins de catre grupurile care ar putea fi acoperite si de capacitatea administrativa a unei tari de a opera cu astfel de scheme. Este evidenta situatia ca într-o tara dezvoltata apare o mai mare dispozitie pentru a amâna consumul în favoarea platii contributiei de asigurare sau a diferitelor taxe în acest sens.

Primul program obligatoriu de asigurari sociale la scara nationala a fost demarat în Germania în timpul Cancelarului Otto von Bismark: asigurarea pentru sanatate în anul 1883 si compensatii pentru muncitori în anul 1889. în scurt timp exemplul german a fost urmat de Austria si Ungaria. Provocarea asigurarilor sociale, oriunde în Europa, a fost dominata de o serie de dezbateri între cei care preferau sistemul voluntar, ca asigurari pentru subzistenta si cei care erau sustinatorii sistemului public obligatoriu. Marea Britanie a adoptat un plan obligatoriu de asigurari pentru sanatate la nivel national începând cu 1911 pe care apoi l-a dezvoltat continuu pâna în anul 1948.