Sistemul Bancar din Ungaria

CAPITOLUL 1 - SISTEMUL BANCAR UNGAR

1.1 Scurt istoric al sistemului bancar din Ungaria

La începutul secolului al XIX-lea, Ungaria era condusă de către Casa de Habsburg. Funcţiile Băncii Centrale ale Imperiului erau la început în sarcina Băncii Naţionale Austriece, care a fost fondată pe 1 iulie 1816, şi mai târziu au căzut în sarcina Băncii Austro-Ungare, fondată la 30 septembrie 1878, care opera pe principii de egalitate. În timpul revoluţiei şi a războiului de independenţă din 1848-1849, primul guvern ungar independent a numit Banca Comercială Ungară din Pest ca şi bancă centrală. Ca rezultat al primului război mondial, Imperiul Austro-Ungar a dispărut şi Banca Austro-Ungară a fost dizolvată. Funcţiile şi responsabilităţile acesteia au fost preluate de către Banca Regală de Stat a Ungariei, înfiinţată la data de 11 iulie 1921.

Prima bancă centrală ungară independentă, Banca Naţională a Ungariei, şi-a început operaţiunile pe 24 iunie 1924, sub formă de companie pe acţiuni. Primul preşedinte al băncii a fost Sándor Popovics. Banca a reuşit să stabilizeze coroana (fiind sub dominaţie austriacă, aceasta era moneda Ungariei la momentul respectiv) care suferise de inflaţie încă de la Primul Război Mondial şi apoi a trecut la a emite o nouă monedă, pengo. Banca se ocupa de asemenea şi de finanţele şi datoriile statului. Prin intermediul ratei sale de interes şi a politicilor de credit, a principiilor de reducere a cheltuielilor şi prin practicile sale, aceasta controla fluxul de credit în ţară şi influenţa operaţiunile sistemului bancar. Managementul ratelor de schimb al valutelor a fost de asemenea plasat sub controlul băncii. Totodata, a fost acţionar şi membru activ al Băncii Internaţionale de Locuinţe de la înfiinţarea sa în 1930.

Criza economică de dimensiuni planetare din 1929 s-a făcut simţită şi în Ungaria, începând cu iulie 1931. Din acest moment până la începutul anilor ’90, Banca Naţională Ungară este autoritatea responsabilă cu depozitele valutare, a participat cu sarcini oficiale în acest sector şi a operat ca bancă centrală cu responsabilităţi şi puteri în domeniul politicii economice. În timpul celui de al Doilea Război Mondial moneda naţională, pengo, a căzut pradă inflaţiei, în ciuda eforturilor băncii naţionale, iar după război pierderea în valoare a pengo a produs cea mai mare devalorizare din istorie.

Cu ajutorul Băncii Naţionale Ungare, noua monedă naţională, forintul, a fost introdus pe data de 1 august 1946, ca urmare a naţionalizării acţiunilor maghiare de la băncile mari şi de la banca centrală de la sfârşitul lui 1947. Sistemul bancar a fost restructurat rapid: băncile comerciale şi băncile de credite au fost lichidate şi tot sistemul a fost redus la un singur pilon. Începând cu a doua jumătate a anului 1948, Banca Naţională Ungară a desfăşurat şi activităţi bancare comerciale, pe lângă responsabilităţile de bancă centrală. Ca banca centrala naţionalizată, managementul era în răspunderea guvernului.

La 1 ianuarie 1987, Ungaria revine la sistemul bancar cu doi piloni. Cu câteva excepţii, majoritatea sistemului, birourile din branşă şi clienţii noilor bănci comerciale care au fost înfiinţate au fost atraşi de la Banca Naţională a Ungariei. Legea cu privire la Banca Naţională Ungară, votată în octombrie 1991 şi aprobată de câteva ori de atunci, a reinstaurat independenţa băncii şi atribuţiile au fost restabilite.

Ca urmare a Legii LVIII din 2001 cu privire la Banca Maghiară Nemzeti, Guvernul decide alegerea ratelor de schimb în concordanţă cu BMN. Din 26 februarie 2008, rata forintului a fost lăsată să fluctueze liber vis-à-vis de euro ca monedă de referinţă, cu schimbări ale forintului determinate de interacţiunea dintre forţele cererii şi ofertei.

1.2. Caracterizarea generală a sistemului bancar ungar

Sistemul bancar actual, pe două nivele, a fost introdus în 1987 şi cuprindea pe de o parte, Banca Naţională a Ungariei, care a căpătat un nou statut, de bancă centrală, responsabilă cu politica monetară şi valutară a ţării şi, pe de altă parte, băncile comerciale, care au preluat activele comerciale aparţinând fostei bănci centrale, portofoliile bancare fiind concentrate pe sectoare.

Ca o caracteristică de bază a sistemului bancar ungar, comparativ cu celelalte sisteme din Europa Centrală şi de Est, trebuie apreciată puternica sa deschidere către investiţiile străine strategice, care însă nu au avut impactul semnificativ asupra restructurării băncilor, pe care l-au avut în ceea ce priveşte întreprinderile. Fără a intra în disonanţă cu celelalte sisteme bancare central-est-europene, sistemul bancar al Ungariei s-a confruntat cu probleme majore în ceea ce priveşte volumul creditelor neperformante, numărul mare de angajaţi raportat la volumul activităţii, tehnologia informatică – care lipsea, sau nu era exploatată corespunzător – etc. Prin urmare, era nevoie de o restructurare rapidă a principalelor bănci din sistem (OTP-casa naţională de economii a Ungariei, Magyar Kulkereskedelmi Bank-banca de comerţ exterior, Magyar Hitel Bank şi Budapest Bank), care însă a fost împiedicată de mai mulţi factori.