Sistemul Bancar în România

Introducere

Într-o economie de piaţă sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului către acele eficiente investiţii.

În îndeplinirea acestei funcţii, băncile, ca verigi de baza a sistemului urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate.

Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor oferă servicii de gestionarea riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea lor pe piaţa, prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni pe piaţa financiară băncile îndeplinesc rolul de intermediar între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora.

În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, băncile acţionează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii şi împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei. Astfel, colectând depozitele, băncile au responsabilitatea gestionării eficiente a acestora cu maxim de randament în beneficiul propriu al depunătorilor.

Sistemul bancar transformând resursele pe care mediul economic Ie pune la dispoziţie, se constituie subsistem al macrosistemului economico-social. Sistemul bancar se află într-o continua interacţiune cu mediul economic din care preia intrări sub diferite forme pe care Ie prelucrează în vederea obţinerii ieşirilor (produse şi servicii bancare, informaţii financiar-bancare).

Altfel spus sistemul bancar este un sistem deschis şi ceea ce este specific unui astfel de sistem este faptul că îşi reglează activitatea prin conexiune inversă capabilă de autoreglare.

În prezenta lucrare se încearcă o prezentare a principalelor riscuri bancare, precum şi a unor modele de analiza a acestora, lucrarea fiind structurată pe trei capitole:

1. Sistemul bancar din România

2. Riscurile bancare şi gestionarea lor

3. Profitul, componentă a performanţelor bancare

Primul capitol prezintă rolul şi funcţiile BNR, element de bază al oricărui sistem bancar. De asemenea, se abordează segmentul băncilor comerciale, arătând locul şi rolul pe care acestea îl au în calitatea lor de principal finanţator al economiei naţionale a impus modificări semnificative în structura şi operaţiunile băncilor comerciale. Se consideră ca expresia cea mai fidelă a structurii băncilor este bilanţul agregat al acestora.

Chiar dacă bilanţul reflectă o situaţie statică a băncilor la o anumită dată (de obicei la sfârşitul anului), se poate realiza o comparaţie dinamică prin prezentarea Băncii Comerciale Române, pe baza căreia se vor realiza studiile de caz ulterioare.

În cel de-al doilea capitol sunt prezentate principalele riscuri bancare: riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii, riscul insolvabilităţii, riscul valutar, riscul de faliment, riscul de tară. De asemenea, sunt prezentate modelele de analiză a riscului ratelor dobânzii şi anume: Modelul GAP de diferenţă şi Analiza de durată a activelor şi pasivelor (Duration).

În ultimul capitol este tratat modul de determinare şi repartizare a profitului bancar, obiectivul final al băncii. Lucrarea se încheie cu indicatorii performanţei bancare, care măsoară rentabilitatea activităţii desfăşurate de către bancă în perioada analizată şi deci modului cum aceasta a prevenit şi gestionat riscurile ce au apărut în procesul activităţilor desfăşurate.

CAPITOLUL I

SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA

1.1. Rolul şi funcţiile B.N.R. în cadrul sistemului bancar din România

La 17/29 Aprilie 1880, s-a legiferat înfiinţarea Băncii Naţionale a României cu toate drepturile specifice unei bănci centrale de emisiune, respectiv acela de a emite bilete de bancă şi de a acorda credite de rescont băncilor comerciale.

Ministrul de Finanţe de atunci, lon Câmpineanu, a devenit primul guvernator.

Potrivit legii, Banca Naţională a României funcţiona ca o întreprindere pe acţiuni, cu capital subscris în proporţie de 2/3 de un grup de întreprinzători particulari şi de 1/3 de către stat, acesta exercitând controlul general asupra politicii de credite promovată de bancă, având totodată dreptul de a numi pe guvernator precum şi o parte din directori şi cenzori.

La 16 decembrie 1900, Statul s-a retras din asociaţia formată cu Banca Naţională a României, aceasta devenind o simplă bancă particulară privilegiată, drepturile Guvernului trecând asupra acţionarilor. Banca primea prelungirea dreptului de privilegiu asupra emisiunii monetare până la 31 decembrie 1920, drept prelungit apoi până la 31 decembrie 1930.

Datorită războiului, la 15 noiembrie 1916, Banca Naţională a fost evacuată la laşi. Administraţia militară germană a sechestrat sediul B.N.R. şi a emis bani fără acoperire. La 14 noiembrie 1916, tezaurul Băncii a fost mutat la laşi, apoi transferat în Rusia sub paza şi garanţia Guvernului rus.

Realizarea statului naţional unitar la 1 decembrie 1918 a marcat începutul unei noi etape în dezvoltarea României. Pe plan monetar trebuiau rezolvate o serie de probleme, ca de exemplu unificarea monetară, realizată în 1920, prin preschimbarea biletelor de bancă străine care circulau pe teritoriul ţării cu cele ale Băncii Naţionale a României.

După 1924 are loc reorganizarea băncii. Legea din 1925 prelungea privilegiul băncii pe o perioadă de 30 ani şi mărea capitalul de la 30 la 100 milioane lei. Statul a intrat în rândul acţionarilor.

Pentru stăvilirea inflaţiei care afectase şi circulaţia monetară în timpul primului război mondial, s-a recurs la stabilizarea monetară din anul 1929, care a desăvârşit măsurile de revalorizare începute în 1922 şi prin care s-a restabilit convertibilitatea leului, suspendată în 1917.