Sistemul Bancar și Privatizarea Sistemului Bancar

INTRODUCERE

Procesul de privatizare a fost unul îndelungat şi lent în ţările din Europa Centrală şi de Est şi implicit în România. Privatizarea a vizat toate sectoarele economiei, specialiştii în domeniu fiind de părere că acest proces va contribui la prosperitatea şi stabilitatea situaţiei economice. Deşi au fost multe păreri pro şi contra atât asupra beneficiilor pe care le va aduce privatizarea, cât şi asupra modului de abordare şi desfăşurare a acestui proces, s-a încercat ca acesta să fie unul trasparent, cu “regulile jocului” bine stabilite şi unanim acceptate. Privatizarea constă în transferul activelor care sunt în proprietatea statului sau a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat către investitori privaţi.

Lucrarea “Privatizarea sectorului bancar din ţările Europei Centrale şi de Est” este practic un studiu de caz al întregului proces de privatizare, care îşi propune să analizeze desfăşurarea procesului de privatizare în sectorul bancar, cu implicaţiile şi consecinţele pe care acest fenomen le are asupra economiei.

Procesul de privatizare este unul complex, care trebuie reglementat prin legi clare şi adecvate situaţiei economice a ţării respective în care acesta se desfăşoară. Semnificaţia privatizării este, de regulă, redusă la un proces de transformare a proprietăţii întreprinderilor de stat. Ea reprezintă un proces de transfer din sectorul public către cel privat al drepturilor asupra profiturilor reziduale care rezultă din activitatea întreprinderii, corelat cu modificările de rigoare survenite în legislaţie. Efectul imediat al privatizării este transferul monitorizării şi controlul managementului firmei de la nivel guvernamental la cel al acţionarului. Trebuie însă avute în vedere şi obiectivele privatizării, metodele şi strategiile de privatizare, dar mai ales rezultatul pe care îl va avea finalizarea procesului de privatizare a unei societăţi sau instituţii de credit.

Privatizarea a avut o evoluţie diferită de la o ţară la alta din Europa Centrală şi de Est, în funcţie de situaţia economică a ţării respective, dar şi de gradul de implicare a guvernelor respective.

În România, evoluţia procesului de privatizare a fost una lentă. Deşi au fost emise legi care să reglementeze buna desfăşurare a acestui proces, acesta a întârziat să se manifeste. Primele încercări de privatizare au fost “privatizările spontane” a unor societăţi comerciale, apoi “privatizări pilot”. Privatizarea efectivă a băncilor de stat a început în anul 1998, la un an dupa emiterea Legii 83 – privind privatiarea societăţilor bancare. Sistemul bancar românesc s-a apropiat de privatiarea integrală abia în anul 2006, după ce a fost privatizată şi Banca Comercială Română, singurele instituţii cu capital majoritar de stat rămânând CEC şi Eximbank.

CAPITOLUL I: SISTEMUL BANCAR ŞI PRIVATIZAREA SISTEMULUI BANCAR

1.1. Noţiuni generale despre sistemul bancar

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de instituţii financiar-bancare, care funcţionează într-o ţară, corespunzând necesităţilor unei etape a dezvoltării social-economice

În general, sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde:

- cadrul instituţional- format din banca centrală (cu rol de coordonare şi supraveghere), bănci comerciale şi alte instituţii financiare asimilate acestora;

- cadrul juridic-format din ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.

În evoluţia sa, sistemul bancar parcurge faza de specializare şi sectorizare.

Specializarea (din punct de vedere al persoanelor economice) reprezintă limitarea producţiei la anumite produse, sau altfel spus, producerea unei game restânse de produse. În acest context, specializarea bancară poate fi privită ca fiind orientarea activitaţii diferitelor bănci doar spre anumite servicii, operaţiuni, produse bancare.

Noţiunea de sectorizare poate fi definită, ca fiind un tip aparte de specializare ce constă în orientarea activitaţii bancare spre anumite domenii de activitate economică (sectoare ale economiei naţionale).

1.2. Rolul sistemului bancar în cadrul economiei

Economia de piaţă presupune existenţa unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activitaţi economice eficiente

Într-o economie de piaţă, sistemul bancar îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societaţii şi canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii. În îndeplinirea acestei prime funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate. Băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare.

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piaţă prin intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţini pe piaţa financiară, băncile îndeplinesc rolul de intermediari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora. În exercitarea acestei diversităţi de operaţii, băncile acţionează în numele lor, pe contul lor propriu, depunătorii şi împrumutătorii neavând nici o legătură de drept între ei, deci băncile gestioneză depozitele şi mijloacele de plată din economie. Astfel, colectând depozitele, băncile au responsabilitatea gestionării eficiente a acestora cu maxim de randament, în beneficiul propriu şi al depunătorilor.

În vederea realizării obiectivelor finale, Banca Centrală urmăreşte stabilirea valorii interne şi externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia eonomiei naţionale a cantitaţii optime de monedă, necesară creşterii economice. Sistemul bancar, transformând resursele pe care mediul economic i le pune la dispoziţie, se constituie subsistem al macrosistemului economico-social.

Sistemul bancar se află într-o continuă interacţine cu mediul economic, din care preia “intrări” sub diferite forme (resurse umane, resurse financiare, informaţii) pe care le prelucrează în vederea obţinerii “ieşirilor” (produse şi servicii bancare, informaţii financiar-bancare). Altfel spus, sistemul bancar este un sistem deschis. Ceea ce este specific sistemelor deschise (deci şi sistemului bancar) este faptul că îşi reglează activitatea prin conexiune inversă (feedback), deci sunt capabile de autoreglare.