Sistemul cheltuielilor publice în România și în țările UE

I. Conceptul și caracterizarea generală a cheltuielilor publice

Conceptul de cheltuială publică este utilizată cu mai multe semnificaţii, având deci, mai multe sensuri.

În abordarea şi interpretarea cheltuielilor publice, se remarcă două tendinţe ce se încadrează în viziunea clasică, respectiv în cea modernă a finanţelor.

În accepţiunea clasică, cheltuiala publică era definită şi interpretată ca o consumaţie de resurse şi de produs naţional, identificând cheltuielile publice ca un consum definitiv de produs intern brut.

Această interpretare se bazează pe rolul atribuit statului de consummator de resurse naţionale faţă de produs naţional, chiar faţă de societate.

În viziunea modernă, cheltuiala publică este definită prin prisma transferului de valori, considerându-se a fi un process de redistribuire şi orientare a resurselor spre asigurarea de utilităţi sociale, spre dezvoltare economică şi socială etc.

Noțiunea de cheltuială publică semnifică plăţile legate de funcţionarea instituţiilor, a întreprinderilor publice, vizând, de regulă, satisfacerea necesităţilor unei colectivităţi mare de oameni.

Sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor ce se efectuează de la bugetul statului, din fondurile proprii ale agenţilor economici cu capital de stat, instituţiilor publice, etc. Pentru acţiunile social-culturale, dezvoltarea economico-socială, organele statului, apărarea naţională, ordinea publică, înfăptuirea suveranităţii şi independenţei naţionale, private în unitatea şi interdependenţa lor .

Cheltuielile publice reprezintă modalităţile de repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti a prelevărilor (preluărilor) din veniturile societăţii în vederea satisfacerii nevoilor generale, ale societăţii. Cheltuielile bugetare sunt repartizate pentru satisfacerea nevoilor militare, întreţinerea aparatului de stat, plata datoriei publice, acordarea de subvenţii, dezvoltarea sectorului economic de stat, acoperirea nevoilor social-culturale precum şi a celor de cercetare dezvoltare (enumerarea cheltuielilor nu s-a făcut în ordinea strictă prevăzută de Legea: bugetului anual).

Prin cheltuieli publice, statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii considerate prioritare în fiecare perioadă.

Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resursele mobilizate pe diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acţiuni social-culturale, întreţinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în domeniul militar, acţiuni economice, etc.

Intr-o viziune tradiţională a finanţelor publice, cheltuiala publică are o situaţie paradoxală: pe de o parte, i se conferă o importanţă hotarîtoare pornind de la ideea că ceea ce primează sunt cheltuielile şi apoi se caută resurse necesare pentru acoperirea lor. Pe de altă parte însă, în viziunea tradiţională asupra finanţelor publice nu se regăsesc preocupări privind natura cheltuielii publice şi influenţa acesteia în viaţa social-economică. În concepţia modernă asupra finanţelor publice, cheltuiala publică este cercetată şi apreciată în primul rând prin prisma naturii sale; ceea ce contează nu este atât mărimea ei, cât mai ales efectele pe care le induce in viaţa social-economică. Finanţele moderne delimitează noţiunea de cheltuială publică de noţiunea de cheltuială privată. Potrivit unei aprecieri pur juridice, diferenţa dintre cheltuiala publică şi cea privată este determinată de calitatea autorului. Astfel, toate cheltuielile pe care le face statul în calitate de stat-autoritate sunt cheltuieli publice. Toate celelalte cheltuieli făcute în baza unui contract reprezintă cheltuieli private ale statului .

Cheltuielile publice conţin relaţii social-economice băneşti, care au loc între stat, pe de o parte, şi agenţii economici, instituţii publice şi persoane fizice, pe de altă parte, în procesul repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora .

II. Evoluţia şi dinamica cheltuielilor publice

Ca procese financiare, manifestarea cheltuielilor publice este diferită, atât în timp cât şi în spaţiu.

În timp se constată o diferenţiere a diferitelor epoci, în strânsă legătură cu condiţiile social-economice ce au caracterizat progresul societăţii.

În spaţiu există o diferenţiere a diferitelor ţări, chiar şi a diferitelor regiuni din cadrul aceleiaşi ţări, în ceea ce priveşte progresul economic şi social.

Proporţiile cheltuielilor publice au înregistrat diferenţieri mari în timp, ele sporind de la câteva procente din produsul naţional la sfârşitul secolului XIX, la peste 50% din produsul naţional, în unele ţări dezvoltate, în prezent.

Majoritatea ţărilor lumii înregistrează creşteri atât ca volum, cât şi din punct de vedere procentual, ca proporţie în produsul naţional a ţărilor respective.

Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, creşterea în timp se situează de la 3% la sfârşitul secolului XIX la circa 37% la sfârşitul secolului XX.