Sistemul Fiscal al Germaniei

CAP. I. Tendinţe generale privind fiscalitatea în Germania

Ponderea în PIB a impozitelor în Germania este peste media UE-27 dar uşor sub cea a zonei euro (38,8% în 2005, UE-27 37,4%, zona euro -39,1%). Comparativ cu statele vecine, Germania are o fiscalitate mai ridicatã decât Polonia şi Republica Cehă dar mai scazută decât Danemarca, Belgia, Franţa şi Austria. Olanda şi Luxemburg se situeazã la aproximativ acelaşi nivel.

Germania se remarcã printr-o pondere foarte ridicatã a contribuţiilor la asigurãri sociale în total impozite (42,1% faţã de 39,1%, media UE-27) în timp ce ponderea impozitelor directe (26,6%) şi în special a celor indirecte (31,3%) sunt printre cele mai scãzute din Uniune. Ponderea scãzutã a impozitelor indirecte (a doua ţarã dupã Belgia) se explicã prin accize reduse şi utilizarea unei cote a TVA mici. Angajatorii plãtesc contribuţii mai mari decât angajaţii; totuşi comparativ cu UE-27, media contribuţiilor salariaţilor (6,4% din PIB, UE-27 3,4%) cât şi a persoanelor autorizate (afaceri de familie) este ridicatã (2,9%, UE-27 1,1 %).

Comparativ cu alte state federale, guvernul central primeşte o proporţie din totalul veniturilor colectate (21,1%) asemãnãtoare cu a Spaniei (22,1%) şi a Belgiei (24,1%), dar mult mai mare decât a Austriei (7,1%). Landul German primeşte o parte însemnatã ca venit din TVA, impozit pe venit şi pe profit. Landurile sunt de asemenea îndreptãţite sã primeascã toate veniturile din alte impozite şi taxe, precum cele de succesiune şi cadouri, din transferul de proprietate sau auto. Instituţiile ce asigurã asistenţa socialã primesc cea mai mare parte din venituri – 42,1%, depãşitã fiind, din acest punct de vedere, doar de Franţa, cu 48,2%. Rezultatul este cã guvernul federal primeşte cea mai redusã proporţie dintre toate guvernele Uniunii Europene (28,5%, UE-27 59,2%).

Ca urmare a reunificãrii, ponderea în PIB a veniturilor din impozite a crescut semnificativ în anii ’90, mai ales datoritã creşterii contribuţiilor sociale. Între 1995 şi 2000 s-a mai produs o creştere de aproape 2% (pãna la 42,9%) ca rezultat al sporirii veniturilor din impozitele pe venit şi profit. Anul 2001 a reprezentat însã un punct de cotiturã, ca urmare a “Reformei Fiscale 2000”, reducerea impozitelor de profit şi pe venit au însemnat o reducere cu aproximativ 3%, pe o perioadã de cinci ani, începând cu anul 2000.

Impozitul pe consum, salariu şi capital; taxele de mediu

Taxele pe consum, alãturi de ale Italiei şi Spaniei, sunt printre cele mai scãzute din UE (10,1%, UE-27 12,6%), ceea ce se reflectã şi printr-o ratã implicitã a impozitãrii consumului micã (18,1%, UE-27 22,1%). Veniturile din taxele pe consum au rãmas relativ constante din anul 1995. Impozitul pe salariu, ca pondere în PIB, este printre ce¬le mai ridicate din Uniune (22,3%, UE-27 17,5%). Contribuţiile sociale reprezintã peste douã treimi din impozitele asupra salariilor. Rata implicitã a impunerii salariilor este mult peste media UE (38,7%, UE-27 35,2%). A crescut începând cu anul 1995 pana în 2000, când a atins vârful de 40,7%, scãzând ulterior datoritã reformei fiscale.

În ciuda creşterilor din ultimii ani, Germania încã colecteazã venituri mici din impozitarea capitalului (6,4% din PIB, UE-27 7,4%), parţial datoritã nivelului scãzut al im¬punerii acţiunilor şi averii (1,1%, UE-27 2,0%).

În plus, deoarece existã puţine societãţi pe acţiuni, mai puţine decât în oricare altã ţarã europeanã, existã un nivel scãzut al impunerii corporaţiilor (2,5 5, UE-27 3,2%). Pe de altã parte sunt mai mari veniturile din impunerea micilor întreprinzãtori (2,3%, UE-27 1,5%). Aceşti factori se re¬flectã bineînţeles şi în valoarea ratei implicite de impunere a capitalului, ce este de 23,3%. În ciuda creşterii impozitelor la energie, de la reforma impozitãrii ecologice 1999 (de la 4,2% din total impozite în 1998 la 5,3% în 2005), taxele de mediu sunt încã sub me¬dia UE (6,3%, UE-27 7,6%).

Reprezentanţii Germaniei de Vest sunt unii dintre importanţii semnatari ai Tratatului de la Roma în martie 1957, tratat prin care părţile contractante (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) au creat între ele o comunitate economică europeană. Tratatul semnat în 1957 este un document voluminos care cuprinde 248 de articole şi 160 de pagini de anexe, protocoale şi convenţii, în care, în cadrul primelor patru articole sunt definite obiectivele Comunităţii Economice Europene şi principalele instituţii care trebuiau create pentru a se asigura atingerea lor.

Pentru început este de arătat că Gennania este o ţară cheie în Uniunea Europeană, care în anul 2000 a generat cel mai mare nivel pentru produsul intern brut, care a atins valoarea de 2.040 bilioane euro. Germania reprezintă un model pentru multe alte state comunitare şi nu numai. De altfel, proiectul de reformă fiscală care se dezbate în prezent în Italia este în unele elemente, inspirat de noul sistem fiscal german.

Continuând analiza, se realizează gruparea impozitelor germane care prezintă trăsăturile specifice celor trei niveluri caracteristice statelor de tip federal. În Germania, trăsătura dominantă a repartiţiei prelevărilor fiscale o constituie împărţirea principalelor impozite între următoarele nivele de administrare:

• nivelul central;

• nivelul regional, care este format din 3 regiuni şi 8 regiuni care cuprind 28 de departamente sau districte regionale;

• nivelul local, format din districte regionale care cuprind 91 de oraşe importante şi 237 de cantoane, ultimele cuprinzând 8.410 de comune mici.