Sistemul Instituțional al Uniunii Europene

1. Structura sistemului instituţional comunitar

şi evoluţia sa istorică

Uniunea Europeană reprezintă o formă de manifestare a integrării şi cooperării statelor, care urmăreşte rezolvarea problemelor la nivel economic, cultural sau social. Aceasta s-a dezvoltat şi a prins contur ţinând seama de nevoile statelor membre şi de condiţiile relaţiilor internaţionale. Uniunea Europeană presupune şi este o comunitate de state independente, ce au ca punct comun o serie de valori economice, sociale, culturale, politice. Aceste valori comune ale statelor se datorează realizării proceselor de cooperare şi integrare.

Instituţiile comunitare îndeplinesc misiunea Uniunii Europene de a avea relaţii corespunzătoare şi consolidate cu statele membre şi cetăţenii acestora. Uniunea Europeană funcţionează printr-un ,,sistem unic în lume. Într-adevăr, statele membre consimt la delegări de suveranitate spre beneficiul instituţiilor independente care reprezintă, în acelaşi timp, interesele comunitare,naţionale şi ale cetăţenilor. Comisia apără, în mod tradiţional, interesele comunitare; fiecare guvern este reprezentat în cadrul Consiliului Uniunii; Parlamentul european este ales în mod direct de către cetăţenii Uniunii. Dreptul şi democraţia sunt astfel fundamentele Uniunii Europene.”

Structura sistemul intituţional,din momentul actual care reprezintă Europa, realizat în urma Tratatului de la Lisabona, se prezintă astfel:

- 9 instituţii, din care primele cinci sunt fundamentale şi anume: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Consiliul European; Curtea de Conturi Europeană, Ombudsman, Banca Centrală Europeană şi Autoritatea Europeană pentru Protecţia datelor;

- - serie de organisme cu atribuţii de natură financiară, de exemplu Banca Europeană de Investiţii, Fondul European de Investiţii;

- organisme cu rol consultativ pe anumite domenii specifice: Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social;

- organisme interinstituţionale, cum ar fi: Echipa de intervenţie în caz de urgenţă informatică, Oficiul European pentru Selecţia Personalului, Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, Şcoala Europeană de Administraţie;

- agenţii şi organisme europene (descentralizate, executive, EURATOM, Institutul European de Inovare şi Tehnologie).

Din punct de vedere al evoluţiei istorice, primele forme de organizaţii europene îşi fac apariţia după al Doilea Război Mondial. Putem sublinia, din punct de vedere cronologic, - serie de astfel de realizări:

- 5 aprilie 1994, Tratatul semnat de Belgia, Olanda, Luxemburg la Londra, numit BENELUX şi care a avut ca scop crearea unei uniuni vamale între ţările semnatare;

- 17 martie 1948, Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa şi Marea Britanie crează Uniunea Occidentală prin semnarea Tratatului de la Luxemburg şi urmăreau „organizarea unei apărări comune pe baza unui pact de asistenţă în caz de agresiune” ;

- 16 aprilie 1948, Organizaţia Europeană de Cooperare Economică care devine în anul 1961 Organizarea Economică de Cooperare şi Dezvoltare;

- 5 mai 1949, ia naştere Consiliul Europei prin semnarea Tratatului de la Strasbourg şi care viza cooperarea parlamentară şi drepturile omului;

- 4 aprilie 1949 marchează semnarea Tratului Atlanticului de Nord şi înfiinţarea organizaţiei militare NATO, care câţiva ani mai târziu,în 1954, devine Uniunea Europei Occidentale;

- 18 aprilie 1951, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului;

- 25 martie 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.